Sunt atâtea lucruri pe care aș dori să le schimb la mine și uneori nu mai ajung la capăt cu defectele pe care le am. În astfel de momente, abia îmi mai înalț capul spre Cer. Îmi este rușine de mine. De cine sunt cu adevărat. Dar apoi.. simt cum în răceala inimii mele și în întunecimea prin care bâjbâi o mână care mă prinde cu blândețe și mă călăuzește spre lumină. Sunt clipe în viață în care mă prăbușesc la pământ și tot ce pot face este să plâng ca să îmi descarc sufletul ostenit. De fiecare dată simt că plâng în poalele Cuiva, simt cum Cineva îmi mângâie rănile și le pansează cu grijă, că mă dor. Apele ce-au trecut peste sufletul meu și-au lăsat amprenta și au luat cu ele multe mărgăritare prețioase. Dar întotdeauna am sperat că le voi primi înapoi iarăși și că într-o zi îmi voi reveni după toate. Nu voi sta cu mâinile-n sân și nu voi aștepta în zadar. Mă voi lupta, da, cu mine. Nu voi lăsa ca dezamăgirile, durerile, rănile, să mă facă să devin o persoană rece. Știu că nu trebuie să-mi las visele și sufletul în voia sorții, numai fiindcă am trecut prin unele perioade mai grele.
Drag cititor, știu că nu sunt singura care a simțit într-o zi că i-a fost răpită inima. Știu că nu sunt unica persoană care și-a spus că nu va lăsa nimic și pe nimeni să-i fure inocența, bunătatea de odinioară. Da, am trecut prin multe greutăți care m-ar fi putut transforma într-un cactus, dar nu trebuie să las nimic să mă îndepărteze de cine mă vrea EL să fiu. Și nici tu să nu o faci. Să lupți, împreună cu mine, pentru sufletul tău. Să nu lași ca experiențele dure ale vieții să te transforme într-o persoană de nerecunoscut. Să rămâi bun, ai auzit? Chiar dacă alții au fost răi cu tine. Să mai crezi în frumos, chiar dacă ai fost înconjurat numai de suflete urâte în ultima vreme. Să ierți, oh, și încă cum… chiar dacă ți s-a greșit atât de mult! Să nu uiți de El, de ceea ce numai El îți poate oferi. Nu poți trece singur prin aceste văi, cititorule. Nu poți birui fără Isus aceste lupte grele cu tine, care sunt în tine.
Era să-mi pierd inima în ultimele evenimente prin care am trecut. Am crezut chiar că am pierdut-o odată și am realizat că trebuia să fac ceva. Am vrut să renunț la luptă, da, am vrut-o. Dar apoi cu ce aș mai fi rămas? Înfrântă și fără inimă nu aș fi putut să ajung prea departe. Am decis că nu voi mai lăsa să mi se fure inima, că voi lupta. În toate acestea, Îl am pe Acela care m-a iubit. Știu că alături de El va fi bine, oricât de greu ar fi pe dinafară. Într-un final, soarele va răsări pe cerul vieții mele și atunci îmi voi da seama că toate lucrurile au lucrat împreună spre binele meu. Numai să nu-mi pierd inima. Să nu ți-o pierzi nici tu. Să știi că dacă ți-ai pierdut inima, ai pierdut ce ai avut mai prețios în tine.
Scris de Milena Cismașiu – sursa: intrebarileinimii.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu