Vladimir Pustan | Romani | 6. Barnele lui Zorba | 29-octombrie-2017

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Fragment din cartea Costul Uceniciei - Dietrich Bonhoeffer.

    "Harul ieftin este duşmanul de moarte al bisericii noastre. Astăzi, lupta noastră se dă pentru harul care costă scump. Harul ieftin înseamnă har ca marfă de duzină: iertare ieftină, mângâiere ieftină, sacramente ieftine; harul a devenit tezaurul nesecat al Bisericii, din care se distribuie cu mână largă, fără şovăieli şi fără limite; har fără preţ, har fără costuri. Esenţa harului, nu-i aşa, e tocmai aceasta: datoria a fost plătită în avans, o dată pentru totdeauna. Şi dacă datoria a fost achitată, atunci totul se poate obţine pe nimic.

     Costurile au fost infinite, cum infinite sunt, în consecinţă, şi posibilităţile de folosire şi de irosire. Ce-ar mai însemna harul, dacă n-ar fi ieftin? Harul ieftin înseamnă har ca învăţătură, ca principiu, ca sistem; înseamnă iertarea păcatelor ca adevăr general valabil, înseamnă dragostea lui Dumnezeu, în chip de concepţie creştină despre Dumnezeu. Este suficient să o accepţi, ca să capeţi numaidecât iertarea de păcate. Biserica adeptă a acestei învăţături despre har are în mod nemijlocit parte de el. Într-o astfel de biserică, lumea găseşte o acoperire ieftină a păcatelor sale, pe care nu le regretă şi de care, tocmai de aceea, nu-şi doreşte să se elibereze. Harul ieftin înseamnă deci tăgăduirea Cuvântului viu al lui Dumnezeu, tăgăduirea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu."

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Marcel Bota - Trei filozofii care au invadat și spațiul bisericesc (Evan...

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Ştie Dumnezeu ce să facă.....

Toată viaţa am aspirat să cresc spiritual. Înainte de a mă împrieteni cu Florin, la 22 de ani, începusem să mă gândesc a doua oară în viaţă, că poate pentru mine ar fi o variantă să intru în mediul monahal, să mă pun deoparte pentru Dumnezeu.
Dar mi-a fost teamă să mă dau pe mâna unui sistem religios care îmi va spune ce să fac şi ce să gândesc, care nu îmi va permite o altă opinie şi îmi era teamă că mai târziu voi regreta că nu am o familie, pentru că nevoile şi gândurile oamenilor se schimbă.
În mănăstire nu faci ce vrei şi nici măcar nu crezi ce vrei, iar regulile sistemului pe care îl adopţi trebuie urmate până la capăt.

Mă uitam la oameni, la lume şi nu era ce îmi doream. Dar l-am întâlnit pe Florin, în prima zi de facultate, la Drept. Citea Platon, Aristotel, Kant, Filocalia şi o mulţime de alte scrieri religioase, filozofice. Avea un duhovnic la o mănăstire izolată din Moldova, se întâlnea cu Părintele Galeriu o dată pe săptămână, la Schitul Darvari, împreună cu alţi colegi, ca să înveţe să îl înţeleagă şi să îl urmeze pe Dumnezeu.

Apoi ne-am căsătorit şi am început să căutăm împreună să creştem spiritual. Totdeauna am crezut că trebuie să avem o relaţie personală cu Dumnezeu, că trebuie să existe argumente palpabile ale acestei relaţii, nu un monolog.
Mereu am crezut că noi trebuie să vrem ceea ce vrea Dumnezeu pentru noi, rugăciunea noastră să schimbe lucrurile rele, iar Dumnezeu să răspundă personal sufletelor noastre. Aşa am ajuns la Betel.

Între timp Florin a făcut Institutul Teologic Penticostal şi Facultatea de psihologie, la care am fost din nou colegi de grupă.
La 8 ani de la venirea la Betel i s-a propus să candideze la pastoraţie. Mi-a spus că mă lasă pe mine să decid dacă va candida sau nu , pentru că lucrul acesta ne va afecta pe mine şi pe copii, că timpul pentru noi şi aşa puţin, se va împuţina şi mai mult.
Ştiam că aceasta e chemarea lui. Am fost de acord cu două condiţii:1. Să aibă grijă de amărâţi, de oamenii trişti, săraci, loviţi, să le fie alături. 2. Să nu îşi lase serviciul. În momentul în care sursa ta de venit, unica, provine din terenul religios greu mai poţi spune că mai ai libertate de credinţă. Ce faci când crezi că lucrurile ar trebui făcute altfel? Dacă nu poţi schimba nimic, ce faci? Ai puterea să renunţi când ştii că îi ruinezi pe cei dragi? Eu cred că de cele mai multe ori, nu.

A urmat o perioadă de muncă, sacrificii din partea lui, o perioadă în care dacă avea febră şi nu ajungea la o evanghelizare primea un perdaf despre seriozitate şi o minipredică, depre cum te ridici în numele Domnului şi poţi, chiar dacă crezi că nu poţi. Cei mai mulţi l-au iubit, au avut nevoie de el, dar au fost şi alţii care din "mare este secerişul şi puţini sunt secerătorii" au înţeles că mic este secerişul şi prea mulţi sunt secerătorii.

Cu cât lucrarea lui lua amploare cu atât ne era mai greu, întregii familii. Tot timpul ni se întâmpla câte ceva, ani la rând: de la adversităţi ale oamenilor, care depăşeau firescul, până la întâmplări de tot felul: când era într-o evanghelizare a căzut o poartă de fier peste mine, pe un viscol năpraznic, se oprise orice circulaţie şi acolo am rămas...destul, cu ocazia altei evanghelizări mi-a căzut o bucată de zid pe picior şi mi-a spart glezna, copiii păţeau mereu câte ceva, ba eram la spitalul Budimex, ba la Grigore Alexandrescu, iar ce am enumerat acum e mai nimic.

Atât de mult mi-aş fi dorit să fim într-o biserică, amândoi pe ultima bancă. Atât de des m-am gândit ce frumos ar fi fost dacă ar fi fost aşa. Au fost momente când ar fi renunţat. Lucrarea a adus cu ea lucruri la care nu ne-am aşteptat. Încercări foarte multe.

Mi-a spus să îi spun când vreau să renunţe şi o va face pentru că suntem una. Aş fi vrut, dar nu am putut să îi fac asta nici lui şi nici lui Dumnezeu. Tot timpul primea telefoane de la oameni necăjiţi, fără sprijin, care trec prin încercări foarte mari.
O dată nu a raspuns la telefon până spre seară şi avea 100 de apeluri nepreluate. Eu totdeuna am avut nevoie de oameni când mi-a fost greu. Am încercat , dar nu mă pot echilibra fără sprijinul oamenilor. Eu cum să las cu un cuvânt (Renunţă!) atâţia oameni fără sprijin?

Dinafară lucrurile păreau înfloritoare pentru unii, de invidiat pentru alţii şi grele pentru cei care erau oamenii rugăciunii, fraţi.....fraţii noştri.
Ca să putem face faţă posteam cât mai mult, ne rugam cât mai mult, împreună, singuri, cum puteam. Uneori mă duceam la serviciul lui, în capătul celălalt al Bucureştiului să mai facem o rugăciune împreună, pentru că noaptea, când ajungea acasă, era extenuat, iar dimineaţa plecam înaintea lui.

Şi uite aşa, din problemă în problemă, din rugăciune în rugăciune, din post în post, ajungi să ai ce predica. Pentu că fericiţii nu sunt cei care au cea mai mare nevoie de predică, ci încercaţii, amărâţii, loviţii vieţii, aşa cum era şi el şi cum eram şi eu. A fost şi este foarte serios cu pregătirea predicilor: se documentează şi se roagă mult pentru o predică.
Dar ceea ce face diferenţa este o înţelegere deosebită a vieţii, dragostea de Dumnezeu şi de oameni, darul pe care Cel de Sus l-a pus în el şi... ceea ce catalizează totul: durerea sufletească.

Florin poartă o durere permanentă. Iar viaţa, să zicem aşa, ca să nu o punem în dreptul nimănui, i-a potenţat-o cu evenimente, unele normale, altele aberante, din plin. Poate s-ar fi mândrit fără toate lucrurile acestea.
Şi ca să fiu sinceră până la capăt: am convingerea că s-ar fi mândrit. De fapt, de cele mai multe ori predică despre necazurile prin care a trecut chiar el, sau eu, sau cei apropiaţi.

Şi în mijlocul rugăciunilor şi posturilor noastre vine şi o bombă incredibilă. Florin a avut ocazia să fi uimit de oamenii din jurul lui, pe care îi credea aşa cum se prezentau, cum căutau să se arate, unii mai de aproape, alţii mai de departe. Eu nu am fost uimită aşa tare de oameni.

Trebuie să recunosc că nu am crezut niciodată în dragostea frăţescă nedovedită. Faptul că un om se botează şi avansează în ierarhia bisericească nu îmi spune nimic privitor la caracterul şi sufletul lui. Am văzut prea multe. Nu m-am întrebat de ce fac oamenii ceea ce fac, pentru că ştiam.

Mi-am pus o întrebare mult mai grea....şi mai periculoasă. De ce îngăduie Dumnezeu asta? Eu i L-am dat Lui pe Florin şi am renunţat la timpul minim pe care putea să mi-l ofere mie, copiilor. Iar eu pe Florin l-am iubit enorm, toată viaţa. Am înţeles că peste cel care îl slujeşte pe Dumnezeu vin încercări şi am acceptat. Dar de ce Dumnezeu a dat voie oamenilor să facă aşa ceva unui om care Îl iubeşte şi Îi slujeşte? Nu L-am mai înţeles pe Dumnezeu. I-am văzut pe cei care fac răul trăind bine, având respect şi iar nu am înţeles cum merg lucrurile.

Apropo, dacă în lumea asta mult blamată de noi cineva face o afirmaţie, trebuie să o dovedească şi oamenii se uită şi la profilul moral al celui care acuză. Dar când cei care judecă sunt înţeleşi cu cei care reclamă, iar judecătorii nu dau socoteală nimănui pentru ceea ce fac şi au puterea să le râdă în nas tuturor cu dreptul acesta pe care şi-l arogă, în lumea lor, în sistemul lor, nu mai există nicio şansă pentru cel care incomodează tare.

Şi uite aşa, sub bila grea a ierarhiilor formale, au zburat poziţiile incomode ale ierarhiilor informale.
După 17 ani în care am fost juristă la Cultul Creștin Penticostal, a trebuit să plec, ajutată substanţial, aşa cum a fost ajutat şi Florin şi nu îmi pare rău.

Am ales să merg la Renovatio în mod asumat, pentru că am crezut şi cred în lucrarea aceasta. Am nevoie să cred în slujitorii din faţă, am nevoie să nu îmi vorbească nimeni de la o pretinsă înălţime spirituală, care nu există. Vreau ca cel care vorbeşte din faţă să fi experimentat, să fie un om încercat, să fi pierdut şi să fi biruit cu Dumnezeu şi să îmi povesteasă şi mie. Există o mulţime de tehnici de manipulare. Nu vreau să văd la amvon aşa ceva.

Ar fi tragic dacă Dumnezeu ar avea nevoie de aşa ceva. Noi, cei din sală, nu suntem naivi, indiferent de studiile pe care le avem, pentru că mai mult sau mai puţin, a trecut viaţa peste noi. Ne dăm seama când tonalitatea se schimbă în mod forţat sau când cel din faţă e mişcat de ceea ce spune.

Deosebim emoţiile reale de cele atrase în mod forţat, ca să slujească vorbitorului. Vreau să aud ceva autentic. Vreau ca cel din faţă să creadă din tot sufletul ce spune. Vreau să fie un om bun, să biruie greutăţile vieţii cu Dumnezeu şi să ne spună şi nouă, celor din sală cum a făcut.

Dacă greşeşte, vreau să ne spună şi nouă. Ştiţi, mesajul e mai mult nonverbal decât verbal. Vreau ca vorbitorul să îl tot strângă pe Dumnezeu în inima lui şi să îşi verse sufletul acolo, în faţă, înaintea bisericii. În ultimă instanţă, cam ştim şi noi ce să facem, dar nu mai găsim puterea uneori. Şi vrem ca în biserică să o recăpătăm. Vreau mult? Cred că vreau mult. Dar de ce aceste lucruri banale au devenit aşa mult? Ne-am învăţat cu altceva şi a ajuns să ni se pară normal?

Mă uit în urmă la răul pe care atunci nu l-am înţeles. De ce face omul asta? Dar Dumnezeu de ce îngăduie? Şi am înţeles că fără tot răul acela nu am fi avut puterea unei desprinderi, chiar dacă ne-am dorit-o cu mult timp înainte uitându-ne la atâtea şi atâtea lucruri.

Ştie Dumnezeu ce să facă....doar că suferinţa e greu de acceptat.
Facă-se voia Lui!

Sursa : https://www.facebook.com/misiunearenovatio/posts/2006259932919483

Mina Ianovici

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Unde se uită Dumnezeu - Nicolae Geantă • Biserica Sfânta Treime - Londra...

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Gabi Florut - Cand nu cauti voia lui Dumnezeu (26 Aprilie, 2015)

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Gabi Florut - Caut un om

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Rugaciunea, cheia care deschide cerul. Part. 3

1 Tesaloniceni 5:17  Rugati-va neincetat.

         Inteles gresit, acest verset ar putea fi luat sub forma, rugati-va fara oprire, zi si noapte fara a mai face nimic altceva. Fromularea aceasta nu se refera nici la orele noastre de rugaciune petrecute inaintea Lui Dumnezeu.

Sensul corect pentru acest verset indica aspectul dependentei noastre de Dumnezeu. Respiratia este o actiune facuta de fiecare din noi fara sa ne gandim la ea, o facem in mod involuntar, am fost creati cu acest reflex de a respira, la fel trebuie sa ne raportam si la aplicarea versetului de mai sus.

      A ramane mereu in conexiune cu Dumnezeu prin rugaciune, este foarte important deoarece in primul rand aceasta ne va intarii relatia noastra cu Dumnezeu. Esenta crestinismului nu este data de un set de reguli, permisiuni sau restrictii, esenta crestinismului este data de relatie. Relatia stransa dintre om si Dumnezeu. O relatie care se intareste prin practicarea acestei discipline spiritulale oridecateori avem ocazia.
     Faptul ca am fost alesi de Creator trebuie sa ne motiveze si mai mult sa petrecem timp de calitate in rugaciune.
    In al doilea rand rugaciunea este o arma indispensabila in razboiul pe care il avem zilnic, o arma in lupta cu ispita. In rugaciunea Domnului Isus facuta in gradina Ghetsimani, avem indemnul adresat ucenicilor, "Rugati-va ca sa nu cadeti in ispita". Donmul Isus repeta acest indemn (Lc. 22:39-71) pentru ca acolo avea sa se desfasoare un episod ce va influenta pentru totdeauna lucrarea de mantuire a intregii omeniri. Desi putea sa dispara intr-o clipa dinaintea celor ce aveau sa in tarasca inaintea sinedriului, Domnul Isus ramane acolo declarand prin asta inca o data dragostea pe care o purta intregii omeniri.
   Dragoste valabila si astazi pentru mine si pentru tine drag prieten.

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Gabi Zăgrean a folosit un pasaj simplu al Bibliei, prin care a transmis ...

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Alex Paduraru - Radiografia inimii

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Ionica Jijie - Ce face Domnul Isus când îşi face prezenţa? - Marcu 2 v1-...

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Luigi Mitoi - Ninive sau Tars? (8 Octombrie, 2017)

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Rei Abrudan - Cele 7 Biserici din Apocalipsa - Biserica din Laodicea

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Conferinta - Familia in voia si in planul lui Dumnezeu - Gabi Zagrean

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Scrisorile Apocalipsei – consideratii generale.

Scrisorile Apocalipsei – consideratii generale

( cap. 2 si 3 )

Situatia politico-religioasa din timpul scrierii Apocalipsei

Cunoasterea situatiei politico-religioase din Imperiul Roman din timpul scrierii Apocalipsei ne ajuta sa intelegem mai bine soliile adresate celor sapte biserici.

Dupa cum este aproape unanim acceptat de catre comentatori, Cartea Apocalipsei a fost scrisa in timpul domniei lui Domitian ( 81-96 d.Chr. ), unul dintre marii persecutori ai bisericii crestine timpurii. Dupa moartea lui Domitian, imparatul Nerva Traian i-a eliberat pe surghiunitii pe nedrept, astfel incat Ioan a putut sa se intoarca, dupa circa 16 luni de exil, la Efes,  resedinta sa.

In secolul intai d.Chr, in Imperiul Roman a devenit o practica obisnuita aceea de a se ridica temple in onoarea Romei ( Deo Roma ) si a imparatului , in calitatea sa de reprezentant al imperiului. Pe la anul 29 d.Chr., cu permisiunea lui Cezar, au fost ridicate astfel de temple in Smirna si Pergam pentru adorarea atat a Romei, cat si a lui Iulius Cezar.

In decadele urmatoare, adorarea Romei a inceput sa piarda teren in favoarea adorarii imparatului. Caligula ( 37-41 d.Chr. ) a fost primul imparat care a incurajat adorarea propriei persoane, persecutandu-i pe iudeii care refuzau sa-l venereze.

Urmatorul imparat care a pretins acest lucru a fost Domitian, autorul unei circulare trimisa in tot imperiul, care incepea cu urmatoarele cuvinte  blasfemiatoare: “Stapanul si dumnezeul nostru cere ca acest lucru sa fie facut.”

Pentru crestini au urmat vremuri grele. Nevoiti sa faca fatza persecutiilor , atat din partea romanilor, cat si din partea iudeilor, crestinii au intrat intr-o perioada de declin si necazuri ce aveau sa continue, cu putine intervale de pace si liniste, pana in timpul Reformei din secolul al XVI-lea. Fiecare perioada din istoria bisericii a fost marcata de lupta impotriva compromisului, ereziilor si persecutiilor specifice perioadei respective, asa dupa cum reiese din continutul scrisorilor Apocalipsei.

Geografia destinatiei celor sapte epistole

Pe teritoriul actual al Turciei, in vestul Podisului Anatoliei, se intindea la inceputul primului secol Provincia Romana Asia, avand o suprafata de aproximativ 35 000 km2. Tarmul vestic al provinciei era scaldat de apele Marii Egee si strajuit de aproape de o multime de insule: Lesbos, Samos, Chios si Patmos.

La gura de varsare a raului Cayster se afla metropola Efesului, supranumita si “Poarta Asiei”. Din Efes pornea un drum roman, bine intretinut, care urca spre nord. Dupa aproximativ 75  km, acest drum ajungea la Smirna, apoi, dupa inca 120 km, el ajungea la Pegam. Din acest punct, drumul parasea litoralul si patrundea spre Podisul Anatoliei.

La aproximativ 90 km de Pergam, la un punct de granita intre provinciile Lidia si Misia, se afla cetatea Tiatira. Drumul continua apoi si, dupa alti 65 km, el ajungea in Sardes. Dupa inca 75 km el ajungea la Filadelfia, dupa care, dupa alti 105 km, el dadea in cetatea Laodicea.

Traseul drumului roman era circular si masura aproximativ 730 km. Pentru a fi strabatut, un “postas” al vremii ar fi avut nevoie de 15 zile de mers continuu, pentru a duce scrisorile Apocalipsei.

Primavara, cand portocalii sunt plini de rod, iar lamaii si leandrii sunt in floare, locul este de vis. Vara si toamna insa aproape totul se usuca, albiile multor rauri sunt seci, iar muntii par de foc. Animalele umbla buimace dupa un fir de iarba uscata, si doar maslinii isi pastreaza verdeata.

“Te afi intr-o lume a pietrei ! Pretutindeni intalnesti ziduri, cetati, temple, cladiri…Blocuri de andezit sau bazalt, travertine sau calcar, dar mai ales de marmura, cioplite, sculptate si frumos modelate, iti vorbesc. Unele sunt vechi de mii de ani, altele abia scoase din atelier…Cele mai vitregite de soarta stau rasturnate prin ogoare sau in perimetrul vechilor orase, invaluite in buruieni si spini…” ( Traian Aldea, “Scrisorile Apocalipsei”, p. 10 )

Caracteristici ale epistolelor

Desi Ioan era scriitorul celor sapte epistole, in calitatea sa conducator vizibil al celor sapte biserici din vestul Asiei Mici, adevaratul autor era de fapt Iisus, stalpul si temelia bisericii Sale. Ordinea epistolelor corespunde exact itinerariului parcurs de Ioan, cu resedinta in Efes, atunci cand vizita aceste comunitati locale. Itinerariul avea forma unei potcoave, pornind din Efes si sfarsind cu Laodicea.

Epistolele adresate celor sapte biserici au cateva caracteristici:

1) Aceste scrisori sunt adresate in primul rand celor sapte comunitati locale din Asia Mica, din primul secol crestin. Ele contin mesaje personale, potrivit problemelor locale pe care le intampinau aceste biserici.

2) De asemenea, ele sunt scrisori adresate crestinatatii din toate perioadele  erei crestine de la prima venire a lui Christos si pana la revenirea Sa glorioasa. Fiecare biserica locala simbolizeaza cate o epoca crestina, cu problemele ei caracteristice. Din acest punct de vedere, cele sapte epistole reprezinta o viziune panoramica asupra crestinismului in toate etapele sale, fiind un lant profetic paralel cu celelalte doua lanturi profetice din Apocalipsa: cele sapte peceti ( sigilii ) si cele sapte trambite.

3) Dincolo de solia adresata bisericilor locale si perioadei respective din istoria bisericii, cele sapte scrisori contin si solii personale, individuale.

Efes ( biserica curata ) reprezinta biserica apostolica a primului secol, caracterizata prin curatia doctrinei si a dragostei. Spre sfarsitul perioadei ei, aceasta biserica si-a pierdut insa din entuziasmul initial, fiind mustrata de Domnul Iisus pentru pierderea dragostei dintai.

Smirna ( biserica persecutata ) reprezinta biserica persecutata in secolele al II-lea si al III-lea ( 100-313 d.Chr. ) de catre autoritatile romane.

Pergam ( biserica inaltata ) reprezinta biserica secolelor al IV-lea si al V-lea, caracterizata prin compromisurile pe care incepea sa le faca. Dupa recunosterea religiei crestine ca religie oficiala, aceasta a fost confruntata cu asaltul invataturilor false care au patruns in sanul ei, alterandu-i curatia si misiunea.

Tiatira reprezinta biserica Evului Mediu ( 538-1517 ) in care lumina adevarului se stingea tot mai mult, iar adevaratii crestini erau tot mai putini.

Sardes reprezinta biserica din timpul Reformei ( 1517-1755 ), muribunda din punct de vedere spiritual.

Filadelfia reprezinta perioada marilor redesteptari religioase din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, avand la baza solia revenirii lui Christos, adusa din nou in atentia lumii.

Laodicea ( biserica incropita, multumita de sine ) reprezinta perioada actuala ( de la mijlocul secolului al XIX-lea si pana la sfarsitul istoriei ). Descrierea ei ca fiind o biserica multumita de sine, materialista si incropita se potriveste crestinismului din zilele noastre.

Valoarea speciala a celor sapte scrisori este data de faptul ca sunt singurele dictate personal de Domnul Iisus lui Ioan. Fiecare scrisoare urmeaza aproximativ aceeasi schema:

1) Recomandarea lui Iisus

2) Aprecierea

3) Mustrarea

4) Sfatul

5) Promisiunea facuta celor care vor birui

Trebuie sa observam modul in care Dumnzeeu lucreaza cu omul: inainte de a mustra, Domnul rosteste cuvinte de apreciere. Noi procedam adesea invers: intai ii mustram pe cei gresiti si abia in final incercam sa-i incurajam.

Imaginile sub care apare Iisus

Exista o stransa legatura intre portretul Fiului omului din capitolul 1 si soliile adresate celor sapte biserici. Astfel, fiecare epistola incepe cu un detaliu preluat din portretul lui Iisus din capitolul intai al cartii.

Celor din Efes, care isi pierdusera dragostea dintai,Iisus li se prezinta ca Cel care umbla in mijlocul sfesnicelor de aur, cunoscandu-le indeaproape pe fiecare. Bisericii din Smirna, confruntata cu crudele persecutii din partea romanilor, Iisus se recomanda ca Cel care a murit , dar traieste. Celor din Pergam,confruntati cu compromisul si apostazia,  Iisus se prezinta ca Cel care are sabia ascutita cu doua taisuri.  Bisericii din Tiatira, care era nevoita sa reziste sub presiunea unei Izabele idolatre, Iisus se prezinta ca Cel cu ochii ca para focului si ale carui picioare sunt ca arama aprinsa. Bisericii din Sardes, nascuta aproape moarta, Iisus i se recomanda ca Cel care tine cele sapte stele in mana Sa.  Celor din Filadelfia, laudati pentru credinta lor, El se prezinta ca Cel care tine cheile mortii si ale locuintei mortilor, iar Laodiceei, biserica multumita de sine si incropita, Iisus i se recomanda a Martorul credincios si adevarat.

Toate aceste prezentari ale lui Iisus sunt alese cu multa grija si se potrivesc exact cu conditiile fiecarei biserici in parte.

Fagaduintele din finalul epistolelor

Fagaduintele facute celor sapte biserici ne asigura de restaurarea deplina a tuturor lucrurilor asa cu erau ele la Creatiune. Tot ce a fost pierdut prin caderea lui Adam este restaurat la finalul Planului de Mantuire, prin lucrarea celui de-al doilea Adam – Iisus Christos.

De asemenea, analizand continutul celor sapte epistole, observam o crestere progresiva a ideii de revenire a lui Iisus, pe masura ce El se adreseaza bisericilor:

– “Voi veni la tine” ( Epistola catre Efes , cap. 2, 5 )

– “Voi veni la tine curand” ( Epistola catre Pergam, cap. 2, 16 )

– “Tineti cu tarie ce aveti pana voi veni” ( Epistola catre Tiatira, cap. 2, 25 )

– “ Voi veni ca un hot” ( Epistola catre Sardes, cap. 3, 3 )

– “Eu vin curand” ( Epistola catre Filadelfia , cap. 3, 11 )

– “ Eu stau la usa si bat” ( Epistola catre Laodicea, cap. 3, 20  )

Asadar, pe masura ce bisericile se apropie de finalul istoriei pacatului, adevarul despre revenirea iminenta a lui Christos va fi tot mai evident.

Soliile trimise celor sapte biserici trebuie intelese in trei planuri diferite:

1) In primul rand , ele se adreseaza unor biserici locale din Asia Mica care existau in primul secol al erei crestine.

2) In al doilea rand, ele se adreseaza crestinilor din cele sapte perioade istorice simbolizate de aceste biserici.

3) In al treilea rand, ele descriu sapte experiente majore prin care pot trece copiii lui Dumnezeu, indiferent de epoca in care traiesc.

Concluzii

Scrisoarea inseamna comunicare. Faptul ca expeditorul celor sapte epistole este Insusi Mantuitorul ne demonstreaza dorinta lui Dumnezeu de a comunica cu omul, chiar in starea decazuta in care se afla acesta.

Scrisorile Apocalipsei nu lingusesc si nu hranesc vanitatea oamenilor carora le sunt adresate. Ele sunt cat se poate de realiste. Cand e vorba de un cuvant de apreciere, Domnul Iisus nu ezita sa rosteasca intotdeauna un cuvant in acest sens. Insa cand e vorba de indreptarea unor stari de lucruri in bisericile vizate, El nu ezita sa foloseasca “bisturiul” Cuvantului Sau mustrator.

Niciodata ranile nu sunt lasate fara a fi vindecate. Orice mustrare e insotita si de mangaiere, de sfat si, mai ales, de cate o fagaduinta pretioasa. In esenta, scrisoriel Apocalipsei ne vorbesc despre iubirea lui Dumnezeu, despre grija Sa pentru fiecare biserica in parte si intelegerea Sa fata de greutatile specifice fiecareia. Punctul cel mai luminos al epistolelor il reprezinta promisiunile finale, caci ele ne vorbesc despre planurile si intentiile Creatorului de a restaura tot ce a degradat pacatul in aceasta lume.

Redescoperirea cetatilor Asiei Mici a insemnat o munca sustinuta si indelungata. Dezgroparea lor din molozul vremii le-a dat o noua viata. Insa la fel de greu a fost ca soliile adresate lor sa fie redescoperite si reintroduse in circuitul valorilor spirituale. De ce ? Pentru ca, paradoxal, tocmai crestinii se opun acestor descoperiri.

Cand arheologii straini au dorit sa cerceteze ruinele vechilor cetati din Asia Mica, sultanii locului au cerut doar aurul. Despre pietre au spus: “Nu ne intereseaza. Faceti ce vreti cu ele.” Tarziu, dupa ce comorile au ajuns sa umple muzeele lumii, si-au dat seama ce au pierdut.

Pe crestinii secolului nostru ii urmareste acelasi pericol: “Apocalipsa ? Nu ne intereseaza !” Si cate comori ale ei nu sunt astfel pierdute pentru totdeauna !

“Postasul Apocalipsei a ajuns demult la ultima statie. Si-a transmis solia, mustrarea, sfatul,  iar acum asteapta raspunsul. Depinde de tine daca vei sta cu Iisus la masa partasiei , sau vei ramane in intunericul de afara. Gandeste-te , e ultima statie.” ( Traian Aldea, “Scrisorile Apocalipsei”, p. 23 )

Autor : Lori Balogh

Sursa : http://www.loribalogh.ro

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

1 Octombrie 2017 Predică Relu Moldovanu - Evidențele care descoperă dife...

Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.

Rugăciuni îndrăznețe - de Nicolae.Geantă

       Am auzit de multe ori creștinii spunând că nu primim răspuns la rugăciuni deoarece nu-s făcute cu credință. Ne rugăm adesea, dar nu credem că bolnavii se pot vindeca, politicienii se pot schimba și nici că răii, gay-ii ori looserii mai au vreo șansă! Credință slabă, se strigă la unison. Dar aseară, la biserică, am descoperit alt handicap în rugăciunile noastre: nu ne rugăm îndrăzneț!
Avem falimente, ispite, dureri, neîmpliniri. Dar și un Dumnezeu foarte mare. Atotputernic. Paradoxal, pentru nevoile noastre uriașe rostim rugăciuni modeste!
      Scriptura zice că Iosua a făcut o gafă uriașă. A încheiat un protocol cu gabaoniții zdrențăroși, înșelători, fără să întrebe pe Domnul. Apoi, când farsorii au fost atacați de cinci împărați deodată, Iosua și tot Israelul au fost obligați să-și respecte contractul și să intervină cu armata lor în luptă. Deoarece se făcea seară și dușmanii i-ar fi scăpat din mână, Iosua a apelat la o rugăciune plină de îndrăzneală: "Oprește-te soare..., și tu lună!". Omul care nu a întrebat pe Dumnezeu pentru un fleac gabaonit, ar fi trebuit să stea cu nasul în țărână, dar uimitor, are curajul să deregleze ordinea Cosmosului! Și culmea, Dumnezeu nu i-a reproșat că s-a lăsat păcălit de niște travestiți amărâți, ci i-a ascultat rugăciunea oprind Soarele pe loc "aproape o zi întreagă" (Iosua 10:13d). De ce? Pentru că pe Dumnezeu îl onorează rugăciunile îndrăznețe, vorba prietenului meu Vladimir Pustan. Pentru că trebuia să crească împărăția, vorba pastorului Max Lucado.
        Dumnezeu răspunde la rugăciuni îndrăznețe ca să-i vedem gloria, măreția. Aseară îi spuneam lui Onisim Botezatu că Dumnezeu a ascultat îndrăzneala lui Iosua pentru că acesta avea să câștige o bătălie "cinci în unu!". Într-o singură bătălie a înfrânt cinci împărați! De trei în unu am mai auzit, dar de cinci în unu? Numai Dumnezeu poate face asta...
Interesant este că și eu și dvs suntem oameni ca Iosua. Și noi luptăm tot pentru lărgirea Canaanului. Și noi suntem atacați zilnic de cinci, sau mai mulți dușmani deodată. Și noi suntem tot fiii lui Dumnezeu. Atunci de ce nu ne rugăm cu îndrăzneală?
       Toți muritorii avem lupte, lipsuri, lacune, Unele poate ni se par cât Himalaya. Ce-ar fi să îndrăznim să cerem Domnului să le dărãme. Să le dărâme nu să ne sară peste ele. Dacă ne sare ele râmân și pot recidiva. Dacă le sfarmă dispar pentru totdeauna.
Cereți lucruri imposibile Domnului! Rugați-vă îndrăzneț. Este mai ușor să le obțineți de la Dumnezeu decât de la oameni!

Nicolae.Geantă
Publicat de Nicolae GEANTĂ
Sursa : http://nicolaegeanta.blogspot.ro
Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.