„Cel neprihănit va trăi prin credinţă!”

Habacuc 3:4

Cartea lui Habacuc este unică printre cărţile profetice. Această carte nu este un mesaj către oameni, ci este un dialog al profetului cu Dumnezeu care, aparent, nu vrea să explice de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Contextul în care se afla poporul iudeu în timpul lui Habacuc era dezastruos. Pe plan politic, nesiguranţă şi teamă din cauza extinderii imperiului Babilonian; pe plan social, dezordine şi haos din cauza nerespectării Legii lui Dumnezeu. Dreptatea a fost înlocuită cu nedreptatea, încrederea în Dumnezeu cu încrederea în braţul omului. Hoţia, lăcomia, batjocura erau prezente din plin. Nelegiuirea şi necredinţa domneau peste tot.

Dilema lui Habacuc era: de ce îngăduie Dumnezeu ca nelegiuirea să rămână nepedepsită, şi cel neprihănit să fie biruit? „Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea să priveşti pe cei mişei, şi să taci, când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el.” (Habacuc 1:13,14)Răspunsul lui Dumnezeu la plângerea lui Habacuc este scurt şi clar, dar totodată surprinzător: „Cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.” (Habacuc 2:4)

Creştinul de azi trăieşte şi el într-o lume care îi neagă credinţa. Societatea în care trăim, în loc să promoveze valorile creştine şi credinţa în Dumnezeu, se îndreaptă tot mai mult spre nonvaloare şi materialism. Generaţia noastră caută numai împlinirea dorinţelor şi a plăcerilor, recurgând la tot felul de metode pentru a le satisface. Nimeni parcă nu se mai gândeşte la Dumnezeu, la dreptate, la cinste sau onestitate, ci se recurge la manipulare, intimidare şi nedreptate, ca un individ să fie pe deplin „împlinit”, pe când celălalt să sufere. Auzim tot mai des: „Din viaţă scapă cine poate”, şi proverbul latin „homo hominis lupul” – omul cu om este lup – este mai potrivit ca niciodată.

Dacă eşti creştin în această lume decăzută, unde cel neprihănit pare un străin, credinţa în Hristos este singura care salvează din disperare, nesiguranţă şi întristare şi transcede în lumea neprihănirii, speranţei, păcii şi bucuriei în Duhul Sfânt.

Definiţia credinţei formulată de apostolul Pavel este următoarea: „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1) După cum televizorul este receptorul lumii audio-vizuale, la fel credinţa este receptorul lumii spirituale. După cum prin cele cinci simţuri putem percepe lumea vizibilă, şi tot ce ţine de aceasta, la fel credinţa este „simţul” care percepe lumea invizibilă şi tot ce ţine de ea. „Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, pentru că ce se vede este trecător, pe când ce nu se vede este veşnic.” (2 Corinteni 4:18) Credinţa reglementează viaţa creştinilor.

Prin credinţă creştinul are viaţă deplină în Hristos. „Cine crede în Fiul are viaţă veşnică, cine nu crede în Fiul nu va avea viaţa.” (Ioan 3:36) Există o diferenţă între viaţa biologică (gr. bios) şi viaţa spirituală (gr. zoe). Viaţa biologică, pe care o primim de la natură, are tendinţa permanentă de a se altera, astfel încât poate fi menţinută prin subvenţii permanente din partea naturii sub formă de apă, aer, hrană etc. Viaţa spirituală, care este din Dumnezeu, este veşnică. Apostolul Pavel subliniază această idee când spune: „Omul nostru de afară se trece, pe când omul nostru dinăuntru se înnoieşte zi de zi.” (2 Corinteni 4:16) Această viaţă veşnică se capătă prin credinţa în Domnul nostru Isus Hristos. De fapt, dorinţa Domnului Hristos pentru toţi cei care sunt ai Lui este ca ei să aibă viaţă deplină. „Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10) Mulţi creştini trăiesc astăzi o viaţă de sărăcie spirituală, ei supravieţuiesc greu lăsându-şi crucea şi trăind în nemulţumire şi tristeţe în fiecare zi. Creştinul nu este chemat să supravieţuiască, ci să aibă o viaţă îmbelşugată în Hristos.

Prin credinţă creştinul are viaţă neprihănită. „În Evanghelii este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă după cum este scris: «Cel neprihănit va trăi prin credinţă»” (Romani1:17) Din acest verset surprindem două aspecte importante: (1) Neprihănirea se capătă de la Dumnezeu prin credinţă şi (2) Această neprihănire dezvoltă credinţa. Aceste două idei ne conduc la următoarea afirmaţie: nu poţi spune că ai credinţă dacă nu ai implicit o viaţă neprihănită, după cum nu poţi avea o viaţă neprihănită fără credinţă. Mulţi oameni se înşeală când îşi mărturisesc credinţa lor, deoarece o neagă prin faptele lor, trăind o viaţă nelegiuită. Fiecare din noi ar trebui să verificăm dacă mai suntem în credinţă privind la viaţa noastră confruntându-ne cu principiile din Cuvântul lui Dumnezeu.

„Prin credinţă noi primim Duhul făgăduit.” (Galateni 3:14) Făgăduinţa Duhului este arvuna Împărăţiei lui Dumnezeu. Ceea ce experimentăm astăzi din partea Duhului Sfânt este o mică parte din ceea ce vom primi când vom intra cu adevărat în Împărăţia Cerurilor lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este Cel care adânceşte experienţa noastră spirituală şi ne călăuzeşte pe calea cea dreaptă. Duhul Sfânt este cel care ne mângâie şi ne îmbărbătează în perioadele grele ale vieţii. Nu putem trăi o viaţă după voia lui Dumnezeu fără ajutorul Duhului Sfânt şi, numai prin credinţă, putem intra în părtăşie cu El. „Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă, dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu-şi găseşte plăcere în el. Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să piară, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.” (Evrei 10:38,39)

Calea credinţei este văzută adesea ca fiind parte din viaţa de după momentul convertirii şi până la moarte. Aceasta este perspectiva cea mai simplistă dacă nu iei în considerare gradul de apropiere de Domnul, aspect deloc neglijabil. Calea credinţei înseamnă să-L cunoşti pe Dumnezeu tot mai mult în fiecare zi din umblarea ta cu El. Fără credinţă, este cu neputinţă să ne apropiem de Dumnezeu. Creştinul poate trăi prin credinţă o viaţă neprihănită. Astfel, orice circumstanţă a vieţii nu îl va doborî din neprihănirea, bucuria şi perseverenţa sa.

sursa: http://valentindedu.wordpress.com/.      Autor:    Valentin Dedu