Psalmul 127 este scris de Solomon, unul dintre cei mai înţelepţi oameni de pe pământ. În ciuda înţelepciunii sale de excepţie, în a doua parte a domniei sale de patruzeci de ani, Solomon s-a îndepărtat de Dumnezeu. A început bine, rugându-se pentru înţelepciune. A continuat bine, rugându-se cu înţelepciune pentru dedicarea şi sfinţirea Templului pe care l-a construit pentru Dumnezeu. În cartea Eclesiastul, Solomon vorbeşte despre perioada sa de îndepărtare de Dumnezeu, de perioada în care a văzut lumea şi viaţa din perspectiva omului fără Dumnezeu. Căutările lui Solomon în acestă perioadă sunt următoarele:
1. A căutat înţelepciunea - ,,Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea" (Eclesiastul 1:17). Înlocuindu-L pe Dumnezeu cu înţelepciunea, Solomon prezintă cu amărăciune următoarea concluzie: ,,Căci unde este multă înţelepciune este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere" (1:18).
2. A căutat plăcerea şi averea - ,,Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin... mi-am zidit case, am sădit vii, mi-am făcut grădini şi livezi de pomi... mi-am făcut iazuri... am cumpărat robi şi roabe... mi-am strâns argint şi aur... mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor, o mulţime de femei" (2:3-8). Solomon comentează frustrat aceste experienţe prin care s-a îndepărtat de Dumnezeu, spunând: ,,Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşărtăciune şi goană după vânt" (2:17).
În urma acestor experienţe Solomon Îl caută pe Dumnezeu şi scrie Psalmul 127, în care proclamă dependenţa de Dumnezeu, fără de care absolut totul este ,,degeaba", este ,,deşertăciune". În acest psalm Solomon explică câteva lucruri:
1. Degeaba oamenii zidesc case, dacă nu sunt dependenţi de Dumnezeu, trăind sub autoritatea legilor Sale.
2. Degeaba oamenii organizează oraşele, dacă nu sunt dependenţi de Dumnezeu, trăind sub autoritatea voii Sale.
3. Degeaba oamenii organizează şi tehnologizează procesul de producţie, dacă nu sunt dependenţi de Dumnezeu.
4. Dependenţa de Dumnzeu se reflectă în viaţa de familie, iar bătrâneţea este timpul succesului sau al ruşinii.
Dependenţa de Dumnezeu, cunoaşterea şi împlinirea voii Sale sunt realizabile atunci când omul experimentează sfatul lui Pavel:
1. Dedicare totală pentru Dumnezeu: ,,aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu..." (Rom. 12:1)
2. Diferenţă totală de mentalitatea lumii: ,,Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia" (vers. 2a)
3. Schimbarea mentalităţii de viaţă după modelul divin: ,,să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună plăcută, plăcută şi desăvârşită" (vers.2b).
Solomon spune că totul este degeaba fără Dumnezeu, este inutil, este în zadar.
Sursa:http://bethanynewsite.com/ Autor: LUIGI MITOI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu