Calea crucii, inaugurată de Christos, drum pe care-Și invită urmașii, chemare din care face condiția înaltă a uceniciei, reprezintă cea mai radicală pretenție emisă de cineva în domeniul religiei, ”Apoi a zis tuturor: ”Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23). ”Tuturor” nu lasă loc pentru excepții.
A ”urma pe Isus” nu pare un lucru dificil (la prima vedere) și acest aspect al apelului Său este cel mai adesea scos în evidență, deși reprezintă ultima parte a chemării Sale, conform citatului de mai sus. Din nou, ”a voi” este dorința născută în inimă, dar dificultatea este introdusă de condiția care validează decizia inițială – dificultate materializată în cele două bârne, din care, prin definiție, orice cruce este alcătuită.
Bârna verticală a crucii este actul radical al lepădării de sine, care leagă Cerul cu pământul, iar bârna orizontală (sugerând continuitatea) pretinde repetarea zilnică a deciziei luate și a dezbrăcării de sine, continuitate care garantează sosirea în fericita veșnicie.
Crucea este ”haina” adevăratului ucenic, pe care acesta o îmbracă în fiecare zi, un instrument al separării de lume și al punerii de-o parte pentru Christos, căci ”Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37-38).
Crucea lui Christos semnifică perfect separarea cerută de Dumnezeu și finalitatea actului purtării crucii personale, ”Împreună cu El au fost răstigniți doi tâlhari; unul la dreapta și celălalt la stânga Lui” (Matei 27:38). Unul salvat și altul condamnat prin același instrument.
Oamenii pot obliga pe alții să poarte o cruce, care nu a fost acceptată ca ”a lor” și, prin urmare, n-are efect asupra lor, ”Pe când ieșeau din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, și l-au silit să ducă crucea lui Isus” (Matei 27:32). Crucea – ca simplă povară pusă de alții pe spinarea omului religios.
sursa: http://agapianus.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu