Eclesiastul 11: 10 – ,,Goneşte orice necaz din inima ta şi depărtează răul din trupul tău; căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.”
Nu-ți rata tinerețea pentru că e doar odată-n viață. Odată și gata. Nu se mai întoarce. Mulți ne mint la greu când vorbesc despre tinerețe fără bătrânețe. Nu există pe pământ tinerețe fără bătrânețe. Aici nu. Dincolo de moarte da. Dar ca să ajungi la o tinerețe fără bătrânețe trebuie să refuzi păcatul și frica de moarte. Trebuie să crezi și să înțelegi că tinerețea de acum e trecătoare, dar care poate fi un salt uriaș spre veșnica tinerețe cu Isus.
Păcatul îmbătrânește. Nu știu. Există oameni înaintați în vârstă care arată foarte bine fizic, și trăiesc în păcat. Există însă și oameni tineri care arată mai în vârstă, dar care îmbătrânesc pentru Domnul Isus.
David se ruga și zicea: ,,Nu-Ți aduce aminte de greșelile din tinerețea mea…”. Adică făcuse prostioare în anii tinereții lui, dar nu le uitase. Încă le mai pomenea în rugăciunile lui. În schimb, Eclesiastul spune să trăim prezentul. Să ne aducem aminte acum, din zilele tinereții noastre de Făcătorul și Olarul nostru. Că mâine… Mâine e cam departe.
Alungă necazul, amintirile negre și distanțează-te de rău. Nu-ți consuma tinerețea pe lucruri de nimic. Lucruri care odată făcute, te usucă, te leagă și te învechesc. Tinerețea poate fi ratată și stând în biserică, trăind oricum. Sau în prea multă sfințenie și neprihănire. Pustnic. Departe de oameni și de realitate. Și într-o oarecare măsură, înotând în marea plictiseală. ,,Ce faci? …Mă plicti. Și nu vii la bise? Ba vin, cum să nu?!”. Când ajunge la biserică se pune pe ultimul rând, că să nu-l vadă nimeni. Plictisit, butonând pe Facebook, jucând avionașe sau Bejeweled.
Doar la Dumnezeu există și se poate găsi tinerețea plină de fericire și împlinire, după care, ce-i drept, mulți tânjesc. Tinerețea fără Hristos o poți trăi, dar ce rost are?!?! Tinerețea cu El e o artă ce puțin oameni dau de ea. E ceva frumos și înălțător. Aici este secretul nostru, al multora. Tânărul care îl are pe Hristos are o față luminoasă, care inspiră nădejde, viață și bucurie din abundență.
Am fost creați de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui. Suntem făpturi așa de minunate și minunate sunt și lucrările Lui. Nu-ți rata tinerețea că mai apoi să ai ce să regreți. Nu se merită. E doar una. Trăiești-o cât timp o mai ai!
Mario Bîc
Sursa:ciresarii.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu