Alfa&Omega Tv.

duminică, 12 octombrie 2014

Omul desăvîrșit în vorbire – realitate sau mit?

Vorbirea dreasă cu sare dispare printre creștini. Comunicarea este neglijată, iar drept rezultat mulți creștini nu își mai măsoară vorbele. Poate oare cineva să devină desăvîrșit în vorbire sau aceasta e doar o iluzie?
O parte din creștini afirmă: ”Toți greșesc cu vorba și că doar Dumnezeu o să judece. Nu este nici unul desăvîrșit în vorbire.” Alții afirmă că doar eroilor Bibliei le stă cu putință să rămînă desăvîrșiți în vorbire.
Să fii desăvîrșit în vorbire este foarte real, iar Biblia ne dă soluția: anume aceea de a fi atenți la vorbirea noastră, înfrînîndu-ne limba și măsurînd toate vorbele înainte de a spune ceva. Să fii desăvîrșit în vorbire poate deveni oricine, iar cel care își poate ține în frîu gura, își poate înfrîna și tot trupul.
Biblia spune că toate lucrurile ies din visteria inimii noastre, iar pentru a avea lucruri folositoare ca să zidim oamenii cu vorbirea noastră trebuie să investim în înțelepciunea noastră, pentru că la Epistola lui Iacov spune că roadele vorbirii noastre sunt rezultatul înțelepciunii de sus, cea care este curată și plină de bunătate.
Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.(Iacov 3:17)
Cuvîntul lui Dumnezeu spune că nu există nici un om fără păcat, însă dacă îți poți ține în frîu limba, ajungi desăvîrșit. Trebuie să luăm o hotărire și fiecare vorbă a noastră trebuie să fie măsurată.

http://moldovacrestina.md/                  Autor:  Daniela Mirzoev

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu