La români timpul nu înseamnă bani. Ieri în târg doi bătrânei au negociat mai bine de o oră o diferență de 5 lei ce stătea în calea fericirii lor. Era clar că bucuria taifasului ucisese demonul materialismului.
Trenul de la Oradea la București (și vorbesc de cel ce se numește ”Rapid”) face 12 ore când nu e iarnă. Deci o viteză de croazieră de 45 km/h. Nu pentru că locomotiva sau linia de cale ferată ar avea ceva ci pentru că cei ce conduc destinele trenului românesc vor să ne ofere plăcerea socializării pe îndelete.
Graba strică treaba, și ca să putem materializa acest koan din puțul gândirii, l-am inventat pe Dorel. El e constructorul drumului Oradea-Deva. Dorel din Teleorman pentru că s-a demonstrat științific faptul că cei din Teleorman reabilitează drumurile din județul alăturat, Bihor, mult mai bine.
În biserică lucrurile stau puțin diferit. Liturghia trebuie să fie scurtă, dar predica e neapărat lungă. S-a demonstrat tot științific că neoprotestanții au mai multă răbdare ca ortodocșii.
Un bătrân pe care l-am cunoscut îmi povestea că a plecat în urmă cu 40 de ani, într-o vineri, să culeagă urzici pentru o ciorbă. A venit după 11 ani, fără urzici, pentru că în Siberia nu cresc urzici. În tot timpul ăsta soția l-a așteptat fără să aibă nici o veste de la el. Dacă la Dorel timpul se măsoară în metri cubi, la ea în lacrimi.
Când trebuie să înveți pentru bacalaureat timpul ți se pare lung, când stai cu iubita pe o bancă, timpul zboară. Chestia asta se numește relativitate.
Durata unui minut depinde și de pe ce parte a ușii de la baie te afli…
V l a d i m i r _ P u s t a n
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu