De ieri, iubesc toamna!

N-am iubit niciodată toamna până ieri. Pentru că, de câte ori cădeau frunzele, sufletul mi se făcea ghem de tristeţe şi aluneca în stomac. Probabil, de ieri m-am schimbat, fiindcă am început să îmbătrânesc.

În toamna asta frunzele sunt colorate ca-n toţi anii trecuţi. Aşezate parcă pe-o pânză de Degas, ieri miile de culori mi-au spus că toata vara frunzele au fost (toate) la fel: verzi. Toamna însă capătă colorit deferit. Şi-am înţeles că noi oamenii, suntem şi trecători, şi identici în viaţă. Însă sfârşitul, ne va colora diferit.

Numai toamna toate frunzele cad. Una câte una. Se desprind de pe ramură cu părere de rău, plutesc puţin spre nicăieri, apoi cad pe pământ. Unde putrezesc. Am înţeles că tot aşa ne e şi nouă sfârşitul: unul câte unul, ne vom lipi de ţărână.

Îmi place toamna cu pivniţe pline. Cu gospodari ce adună recolta. Adună râzând, ce-au sămânţat cu lacrimi. Şi-n viaţă culegi (numai) ce-ai semănat. Iar strugurii, nu se culeg din spini.

Îmi place toamna când aud drujbele-n sat. Fac zgomot, fac forfotă, pentru căldură. Toţi oamnenii se pregătesc să întreţină focul. Nimeni nu-l sfidează, nimeni nu-l urăşte. Toamna devenim conştienţi de gerul ce-o să vină. O, de s-ar trezi creştinii noştrii măcar în toamna vieţii!

Iubesc toamna, în ciuda faptului că bruma mi-a uscat toate florile din curte. Mi le-a ucis într-o singură noapte. Există speranţa însă, că-n primăvară vor înflori din nou. Chiar de murim, noi nu disperăm. Există o înviere!

 

Iubesc toamna pentru că-i un anotimp al decenţei. Odată cu ea, toate domnişoarele - care-ntreaga vară şi-au etalat pe străzi buricul gol şi sânii dezgoliţi, şi-au pus flanele groase şi eşarfe la gât. Frigul a învins indecenţa.

Toamna se numără bobocii. Dar şi creştinii născuţi din nou.

 Am mulţumit Lui Dumnezeu că trăiesc în România. În Africa, în Alaska sau Groenlanda, nu e toamnă. Acolo frunzele nu cad. Şi nici nu poţi călca pe ele. Bucuraţi-vă fraţilor de anotimpul roadelor! Căci, vorba fratelui Vladimir Pustan: în cer nu va fi toamnă! Nici frunze, şi nici flori. Dar nici oameni nepocăiţi...

Pregătiţi-vă din timp de toamna vieţii! Într-o zi, mulţi vor cânta: “cri, cri, cri, toamnă gri / nu credeam c-o să mai vi...".

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/                      Autor: Nicolae Geanta