Ligheanul și toaca. Plus învierea, editorial - Vladimir Pustan

Când au plecat la biserică erau gata supărați. Fiecare voia să fie un diacon, pastor, ceva în comitet. În costume țepene cu un microfon în mână, cu limbă de lemn în gură cu mintea plină de inepții. Și fiecare îl vedea pe celălalt dușmanul ce stă în fața singurului vis mărunt ce putea răscumpăra o viață ratată. 
Acolo, Hristos le-a spălat picioarele, explicându-le că în biserica Lui nu sunt scaune de directori. Le-a slujit știind că mai are câteva ore de trăit. Ce-ai face dacă ai mai ști că mai ai de trăit 24 de ore? Bănuiesc că te-ai duce la văduve și la orfani și-ai ajuta pe vecinul tău să-și are pământul. Că ai face un cozonac să-l dai la Luci, aia cu șase copii. Că te-ai azvârli pe stradă să vorbești cuiva despre Hristos. Îți spun eu ce-ai face. Nu te-ai mai duce nici măcar la mall, n-ai mai da un like la nimeni.
Cum să speli picioarele la Iuda? Poate în acid sulfuric. Probabil Petru nu voia să i se spele picioarele pentru a nu se simți mai apoi obligat față de Matei. 
Bate toaca la biserica din colț. Prima toacă a bătut pe Golgota. Trei cuie. Pe cruce murea Mântuitorul, sub cruce jucau zaruri, împărțeau cămăși și se bea vin. Oricum reușim întotdeauna să încropim un talcioc pe fiecare Golgotă. 
Păcatul lumii rămâne totuși indiferența, iar indiferența ca și prostia sunt de nevindecat. Unii zic că drgaostea L-a ținut pe cruce și nu cuiele, și există si cântare pe chestia asta. Pe cruce L-a ținut indiferența noastră pentru că nimeni nu s-a grăbit să-l smulgă de acolo. Au avut grija de El mai mult mort decât viu. 
Pus într-un mormânt împrumutat, și nu-i ciudat că nimeni nu i-a împrumutat o casă? A înviat a treia zi, dar tot nu S-a odihnit în clipele acelea. În duhul a umblat prin cer, prin locuința morților și prin coșmarele marilor preoți. A transferat sfinți iar pe unii i-a pierdut câteva clipe prin Ierusalim. Probabil erau interesați să vadă ce-au făcut copiii cu averea.
A înviat ca să ne poată învia și pe noi pentru că moartea e o virgulă nu un punct. A înviat pentru a ne putea mânca pâinea printre lacrimi, cu speranță. 
Pentru că fără înviere, lumea ar fi o casă de nebuni perfectă. 
A înviat pentru a ne face mai buni, explicându-ne de pe colțul lunii că viața e prea scurtă pentru a-ți permite ura. 
A înviat... iar dacă mai auziți o toacă să știți că e de la ciocanele Cerului. 
Acolo ni se pregătește, nemeritat, o casă.
V l a d i m i r _ P u s t a n
sursa: ciresarii.ro

Vineri - executia.

Iată-L pe Isus legat și escortat. Surprinzător, nu este dus direct la Caiafa – marele preot în exercițiu – ci la Ana, socrul acestuia. Era un bătrân om de stat, o figură politică și fondatorul unei dinastii. Exact genul de om care își păstrează influența și puterea chiar după ce rolul oficial se încheie. Ana îl întreabă pe Isus despre ucenicii și învățătura Lui, dar Domnul nu spune prea multe. Îl trimite pe acesta la ultimii lui ascultători, cei din Templu, care-I auziseră discursurile.

Urmează apoi procesul din timpul nopții. Probabil acțiunea are loc în casa lui Caiafa, unde interogatoriul e mult mai amplu. Se adunaseră acolo bâtrânii poporului, o seamă de cărturari și mulți preoți. Luca amintește că sinedriul întreg fusese convocat, ceea ce dă întâlnirii o notă cât se poate de oficială. Acuzația principală: Isus dorea să distrugă Templul. Ei făceau referire la o profeție a Mântuitorului. Caiafa conduce aici interogatoriul. Îl întreabă despre pretențiile Sale mesianice, dar Isus nu răspunde aproape nimic. Se mulțumește doar să-Și afirme divinitatea, iar faptul acesta atrage o altă acuzație: cea de blasfemie. Toți cei prezenți Îl ridiculizează, își bat joc de El și-L disprețuiesc profund.

Dimineața devreme, iată-L pe Isus față în față cu acuzatorii Săi. Petru reușește să se strecoare înăuntru. Fusese introdus de mai tânărul Ioan, care avea o relație pe acolo. Imediat după acest episod, îl găsim pe Petru în curte, încălzindu-se la focul aprins acolo. Urmează scena lepădării, una dintre puținele care apar în toate cele patru evanghelii. Dramatismul lepădării petrine trebuie înțeles ca un ecou al predicției lui Isus. I se profețise acest moment, iar ucenicul cel curajos nu făcuse față. Întrebat de trei ori, se dezice de fiecare dată. Apoi aude cocoșul cântând. Era pentru el. Nimeni nu înțelegea misterul, dar Petru se prăbușește în sine însuși. Se retrage și plânge cu amar. Inima lui se frânge înaintea lui Dumnezeu. Noi angajamente se rostesc acum printre lacrimi, noi decizii care-i vor afecta întreaga viață. Este unul dintre cele mai cunoscute întâmplări din Săptămâna Mare.

În aceeași dimineață, procesul continuă în casa lui Caiafa. Mai fusese acolo, doar că acum participanții sunt mai mulți și mai gălăgioși. Evanghelistul Marcu ne descrie tumultul aceste întâlniri. Liderii iudaici trag de timp, încearcă să găsească varianta câștigătoare, îl tracasează pe Isus. Procesul, din punct de vedere iudaic, a fost o succesiune de întâlniri destul de haotice în care acuzațiile se repetă cu vehemență și ură. La această întâlnire își dau seama că au nevoie de puterea imperială. Și iată-i ducându-L pe Isus înspre palatul lui Irod cel Mare. Aici se afla reprezentatnul roman, Pilat din Pont. Cazul Isus i se pare creat artificial. Mântuitorul este învinuit că nu se supune Cezarului, în speranța ca Pilat să ia o decizie tranșantă. O serie de întâmplări neașteptate îl pun pe guvernator în gardă. Inconsistența speței, visul ciudat al soției, acuzele trase de păr, toate acestea îl fac să se rețină, să nu ia o decizie imediată. Îl salvează un obicei. Acela de a elibera un deținut cu ocazia Paștelui. O face și de data aceasta, punând mulțimea să aleagă între Isus și Baraba. Spera probabil să-l poată elibera pe cel dintâi. N-a fost să fie așa. Mulțimea l-a vrut pe Baraba, iar în dreptul lui Isus toți strigau la unison: Răstignește-l! Răstignește-l!

Întreaga acțiune arată cât de josnic poate să fie omul. Evreii îi urau pe romani pentru că-i cotropiseră, acum însă îi lingușeau. Doreau cu orice preț să scape de acest învățător pe nume Isus, iar mijloacele nu se mai puneau în discuție. Și lucrurile se leagă. Ei obțin din ce în ce mai multă libertate. Împletesc o cunună de spini ce I-o pun pe cap, apoi îl lovesc cu un băț de copil. Ridiculizează regalitatea lui Isus pentru că n-o înțeleg, pentru că nu intră în cadrele înguste ale așteptării lor.

Undeva în jurul orei nouă dimineața, convoiul se îndreaptă spre Golgota. Cu crucea în spate, flancat de soldați în zale grele, Isus pășește înainte. Batjocorile se întețesc, tumultul atinge cote maxime. Locul era în afara orașului, așa cum se întâmpla în toate orașele din lumea greco-romană. De fapt era un cimitir care luase locul unei cariere de piatră, un loc plin de rămășițe pâmântești ale multor condamnați. Răstignit între doi tâlhari, biciuit și disprețuit ca un făcător de rele, Fiul lui Dumnezeu murea în cele mai groaznice chinuri. Umilit prin însăși metoda de execuție, umilit prin aroganța usturătoare a participanților, Isus s-a stins lent, într-o agonie de nedescris. În timpul acesta a rostit cuvinte cu înaltă semnificație. S-a rugat pentru iertarea persecutorilor, s-a ocupat de destinul etern al unuia dintre tâlhari, s-a preocupat de soarta mamei sale. În final, S-a făcut vulnerabil prin strigătul părăsirii, pentru ca apoi să-Și predea duhul în mâinile Tatălui Ceresc. Împlinise tot ce trebuia împlinit, se adusese pe Sine Însuși drept jertfă de răscumpărare.

Toate acestea sunt acompaniate de evenimente nemaivăzute. La amiază se întunecă văzduhul și un întuneric dens pune stăpânie pe țară. Catapeteasma Templului se sfâșie când, în jurul orei 15.00, Isus Își dă duhul. Spre seară, un alt personaj intră în scena istoriei: Iosif din Arimateea. Avea un mormânt nou și, cum nu era îngăduit ca răstignitul să rămână acolo în ziua Sabatului, se oferă să-l îngroape. Probabil târziu în noapte se finalizează și înmormântarea. Trupul lui Isus este învelit în fâșii de pânză, este tratat cu uleiuri și îngrijit în cel mai nobil mod cu putință. Femeile participă cu inima frântă la tot acest procedeu. Nicodim intervine și el, tot noaptea, aducând miresme. Mormântul se sigilează, iar la gura lui o oaste înarmată stă de strajă.

Sub aceste auspicii sumbre se încheie această zi. Plină de evenimente, martoră a atâtor atitudini diferite, ea face dovada sacrificiului suprem. O piatră imensă e răsturnată până la intrarea în mormânt, iar lacrimile vor curge șuvoi. Dar, slavă Domnului că nu se termină aici Marea Săptămână!

articol. Ghita Mocan

sursa:http://www.coramdeo.ro/

Aproape de Cruce, departe de Isus - de Nicolae Geantă

Soldați strânși cerc lângă poala Crucii. Cu ochii în glod pe cine are noroc la șase-șase. Viață de loterie. Deasupra Regele răstignit. Pentru ei era mai importantă cămașa Tâmplarului ucis decât goliciunea inimii lor. 

Preoți, cărturari, saduchei, farisei. Cu capul plin de Religie și cu inima plină de draci. În fața ochilor lor e-o Cruce care iartă. În mintea lor sunt niagare de ură. "Ne-ai stricat orânduielile bătrânilor! Mai bine mori Tu decât să ne schimbăm noi!". Legea lor ucide, Crucea Lui dă viață!

Mulțimi de gură cască. Asistă la cel mai semnificativ eveniment din istorie fără să aibă habar. Cu zile în urmă îl aclamaseră pe Osana (Doamne, salvează-ne!). Acum Îl înjură pe Crucificat! Îl batjocoresc (Doamne, salvează-Te!). Viață de giruetă. Totdeauna să te schimbi cum bate vântul. Chiar dacă e împotriva Lui Dumnezeu!

Ucenici speriați. Unii trădatori. Alții neîncrezători. Când ai inima cât puricele și credința ți-e zob. "S-a terminat totul! Dincolo de Cruce nu mai e nimic! Oare cum am putut să fim așa naivi că putem învinge (moartea)?". 

Doi tâlhari cu aceeași sentință. Isus e atât de aproape de ei. Dar și moartea! Pentru unul crucea e zid. Pentru celălat e poartă de Rai. 

Și noi jucăm zaruri sub poala Crucii. Stăm cu ochii în pământ și nu pe cer! Și noi strigăm : "Avem dreptate! Religia voastră e apă de ploaie!". Și noi predicăm de la amvon lucruri nesemnificative! Facem programe nu închinare! Și noi scoatem iataganele deznădejdii. Ne specializăm în bârfe.

Devenim experți în descoperirea slăbiciunilor (la alții). Scriem doctrine. Băgăm și scoatem pe cine vrem noi în și din Cer! Ne-am împărțit în grupulețe când El a poruncit să fim Una! O Biserică. O credință. O Cruce. Un Domn.

Biserici pline doldora. Religioși. Toți vor identificare cu crucea. Conservatorii. Legaliștii. Cei liberali. Cei strâmți. Cei cu icoane. Cei cu statui. Cei ce iubesc decât versete. Ortodocșii, catolicii, penticostalii, baptiștii, creștinii după evanghelie. Adventiștii. Cei cu reverdă. Cei cu Serousi. Cei în zdrențe. Toți vor salvare, iertare, mântuire. Toți se identifică cu crucea, dar cu Isus? 

Alergăm. Prin mall-uri. Prin piețe. Prin bucătării. Și chiar prin biserici. Vine Paștele! Vine Învierea! Sărbătorim. Și El? Isus? E tot pe Cruce? Asta înseamnă că suntem atât de aproape de lemn, și atât de departe de sânge!

Să fiți aproape de Isus! Altfel nu veți birui crucile vieții. Și nici atât Crucea Lui!

Sursa: http://fundatie.ciresarii.ro/articole/Aproape-de-Cruce%2C-departe---Nicolae-Geanta

JOI: Cina și arestarea

Ziua se deschide cu o conversație: Unde voiești să-Ți pregătim ca să mănânci Paștele? – întrebară ucenicii. Marcu și Luca descriu Joia Mare ca prima zi a Azimilor, timp în care are loc sacrificarea mielului. Matei o numește la fel. Ioan însă prezintă lucrurile mult mai exact din punct de vedere procedural. El face diferența cuvenită între Paște și Sărbătoarea Azimilor. Doar că, în vremea lui Isus, seara de Paște introducea deja Azimile. Și iată-L, înconjurat de ucenici, Fiul lui Dumnezeu inițiind cel mai mare sacrament al Bisericii: Cina cea de Taină sau Euharistia.

Până la acest moment avem o succesiune de evenimente providențiale. Petru și Ioan sunt trimiși să găsească locul și să-l pregătească. Li se oferă detalii precise despre proprietar și alte elemente de o minuțiozitate uimitoare. Totul a decurs conform planului, iar acest lucru atestă – din nou – suveranitatea lui Isus. Odată ajunși acolo, strânși în jurul mesei, Isus dă frâu liber emoțiilor de final: Am dorit mult să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de patima Mea. O dorință arzândă în inima Domnului, o dorință ce-i va atinge pe comeseni. Fiind o sărbătoare de familie încă de la înființare, Paștele acesta era de o semnificație specială. Ucenicii erau familia lui Isus, iar împărtășirea ce urma să aibă loc n-o vor uita niciodată.

Marcu relatează despre Cină în doar 8 versete, Matei în 9, iar Luca folosește 24 de versete (incluzând și alte două incidente conexe). Dintre evangheliști, Ioan este cel mai generos: 155 de versete sau cinci capitole. Tocmai de aceea, pentru a avea tabloul complet, trebuie să-l urmăm.

Ioan plasează Cina după momentul solemn al spălării picioarelor. Cu acea ocazie, Iuda și Petru par a fi personajele principale. Deși primul nu este menționat nominal, Isus face referire la vânzător și se înfiorează în duhul Său. Petru se opune gestului lui Isus, pentru că nu se consideră vrednic. 

După ce-l dojenește, Mântuitorul le spală tuturor picioarelor, oferindu-ne o pildă supremă de slujire și smerenie. Niciodată ucenicii nu mai văzuseră așa ceva. Fuseseră ocazii în care un copil era așezat în mijlocul lor, altele în care predicile lui Isus chemau la o trăire autentică, dar acum El însuși se oferă drept pildă.

Toate relatările converg spre ideea de părtășie. E greu de spus cât au priceput ucenicii din cuvintele de consacrare a pâinii și a vinului, din spălarea picioarelor și a gesturilor conexe, dar părtășia au resimțit-o. Nicicând nu se mai întâmplase asta, niciodată Isus nu-i mai adunase în jurul Său în acest fel. Un sacrament se instituia chiar sub ochii lor mirați, o nouă realitate spirituală le invada inimile tremurânde. Era un eveniment săvârșit drept model pentru viitor. Când Isus le va spune: Faceți lucrul acesta, El oferă deja un viitor unitar și autentic Bisericii Sale. Făcând în mod repetat acest lucru, pomenindu-I moartea și învierea, stând într-o dulce părtășie, ucenicii vor învăța cât de importantă e ascultarea. Vor învăța că evenimentul de la Calvar reverberează în sufletele lor, iar această stare trebuie s-o transmită generațiilor ce vor veni.

Dar, imediat după Cină, Isus și ucenicii se retrag în grădină. Este un loc predilect al întâlnirii. Târziu în noapte, micul grup intră în Ghetsimani. Isus alege trei dintre ei – pe Petru, Iacov și Ioan – apoi merg spre locul rugăciunii. El agonizează, ei adorm. Umanitatea lui Isus e atât de evidentă în acea rugăciune, dar și umanitatea celor trei. Doar că în cazul Mântuitorului învinge voia lui Dumnezeu, în vreme ce în cazul ucenicilor învinge somnul. Se ridică după un ceas și pleacă, pentru că oastea romană – în frunte cu trădătorul – se apropie.

Și iată-l pe Iuda care se desprinde dintre soldații romani. Conform planului, se apropie de Isus și-L sărută. Acesta este probabil cel mai șocant moment al nopții. Până și Isus îi adresează o întrebare încărcată de uimire: Iuda, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? Ce priveliște emoționantă! Cultura vremii dezaproba asemenea manifestări publice de afecțiune. Aici era sărutul cel mai fals cu putință, paradoxul între gest și semnificația din spate. Malhu pune mâna pe El, Petru scoate sabia. Dintr-o lovitură îi taie urechea soldatului ce nu-și făcea decât datoria. Isus i-o pune la loc, apoi îl dojenește pe Petru. Nu de sabie era nevoie atunci… și nici mai târziu.

Arestat, flancat de soldați în zale grele, Isus este dus spre judecată. Ucenicii speriați îl părăsesc. Gestul lor trebuie înțeles pe fondul unei presiuni teribile. Marcu ne spune că au fugit cu toții. Rușinos, am spune noi grăbiți; dar cine ar fi putut face față?! Într-un mod ironic, în ceata gălăgioasă doar Iuda era cu Isus. Doar trădătorul Îi merge alături, într-o companie suspectă. Această zi se încheie de fapt… în noapte. Dar, fără episodul prinderii nu putem înțelege Cina cea de Taină, nu putem înțelege restul evenimentelor. E ziua în care Isus e atât de aproape de ucenici, dar și ziua în care ei se îndepărtează primejdios.

Articol : Ghita Mocan

sursa: http://www.coramdeo.ro/

MIERCURI: complotul și mirul

Sărbătoarea pascală se apropia cu pași repezi. Isus încă este susținut de mulțime, iar o arestare directă ar provoca o revoltă. Evanghelilei nu menționează să se fi întâmplat ceva important în timpul zilei de miercuri. Este posibil ca Isus să fi rămas în Betania și să nu ajungă deloc în Ierusalim. Mai mult, El este invitat în casa lui Simon Leprosul. Leproșii (chiar dacă aici avem, probabil, un caz rezolvat de Isus) erau considerați necurați, iar a intra în casa lor te făcea incapabil de a mai intra în Templu.

Și iată-L pe Isus la masă, înfruptându-se din bunătățile oferite cu generozitate. Putem bănui că meniul conținea pâine de cea mai bună calitate, linte, fasole și mazăre; dar să nu uităm usturoiul și ceapa, salata, ridichile, morcovii, napii și castraveții. Probabil că au consumat și carne de miel sau de capră, un obicei culinar frecvent în Palestina. Dar nu aceste detalii trebuie să ne atragă atenția. În timpul mesei, are loc o întâmplare de o adâncă semnificație. Când Isus stătea la masă, o femeie se apropie de El, deschide un recipient cu ulei parfumat scump și i-L toarnă pe cap. Cei din cameră protestează, susținând că uleiul putea fi vândut pentru a-i hrăni pe săraci, dar Isus îi ia apărarea.

Toți evangheliști povestesc întâmplarea, chiar dacă o fac în mod diferit. Marcu o plasează în Betania, în seara de miercuri, în casa lui Simon Leprosul. Matei susține la fel, dar afirmă că discipolii au fost cei care au protestat. Ioan o plasează în casa lui Lazăr, cu Maria turnând mirul și ștergându-l cu părul capului ei. Luca susține că s-a petrecut în Capernaum, cu mult timp în urmă, în casa unui fariseu pe nume Simon. De fapt, avem de-a face cu două povestiri care conțin elemente similare. Luca ne prezintă o întâmplare din Galileea, iar Marcu ne prezintă întâmplarea din Săptămâna Mare. Ocazia din urmă nu are legătură de iertarea păcatelor, ci de moartea ispășitoare a lui Hristos.

Uleiul parfumat se folosea în mod obișnuit în lumea antică, cel puțin în rândurile clasei mijlocii. Oamenii se parfumau zilnic, iar uneori aceste alifii aveau și valoare medicală. Mirul din acest incident este descris ca rar și scump. Era din nard curat, iar nardul era importat din Himalaya, în India și – după spusele lui Pliniu – era parfumul cel mai apreciat. Parfumul era extras din rădăcini de plante. Vasul din alabastru deținut de femeie era echivalentul greco-roman al sticluțelor elegante de parfum. Faptul că l-a spart arată că a folosit conținutul în întregime, fără rest. O dăruire totală și necondiționată. Un gest ce dovedea o înaltă noblețe a spiritului.

Deși în acest episod femeia nu-și răsfiră părul, faptul că iese din sfera ei anonimă și casnică e deja un șoc cultural. La acea vreme femeile nu aveau voie să intre în conversație cu bărbații în timpul mesei. Ele trebuiau doar să prepare și să servească. Ucenicii o ceartă pentru curajul și gestul ei, dar Isus îi dojenește: Pentru ce faceți supărare femeii? Mereu Domnul a sărit în ajutorul celor marginalizați, iar acest lucru se vede și în ultima săptămână. Dacă societatea oficială nu le lăsa prea mult loc să acționeze, iată că în relația cu Isus puteau fi libere și chiar de folos.

În seara aceleiași zile, când în Betania încă se mai simțea mirosul de mir, în Ierusalim Iuda se sfătuia cu preoții. Dar cum ajunsese acest ucenic deja în Ierusalim? Probabil se strecurase afară din casă și fugise spre capitală. Distanța nu era mare. Dacă lucrurile au stat așa, înseamnă că în miercurea mare, doar Iuda a fost la Ierusalim. În timp ce femeia îi aducea o asemenea ofrandă lui Isus pregătindu-L pentru patimi, Iuda se târguia asupra prețului vânzării. 30 de arginți era plata a două luni bune de muncă. Probabil nu a fost singurul mobil al trădării, dar este singurul prezentat textual în Evanghelii. Sigur existau și alte dezamăgiri camuflate în inima lui Iuda. Coptarea lui de către preoții cei mai de seamă nu fusese întâmplătoare, el dăduse semne dinainte. Oricum, interesantă această suprapunere de evenimente. În aceeași zi, la o distanță nu prea mare, se întâmplau două lucruri total diferite. Într-un loc întreaga casă se proșternea în închinare, în celălalt, toți ticluiau planul prinderii lui Isus. Ambele evenimente aveau de-a face cu destinul final al Mântuitorului.

Este o zi cu public redus. În casa lui Simon nu puteau intra prea mulți. Dar, este o zi cu o profundă părtășie. Este ziua gesturilor extreme: al mirungerii și al trădării. Femeia cu vasul de alabstru țăndări, Iuda cu arginții sclipind. O zi în care apele se aleg, iar ceea ce va urma nu este decât curgerea logică a evenimentelor.

Articol - Ghita Mocan

sursa: http://www.coramdeo.ro/

Mâniați-vă! Sau mai bine nu.

”Maniati-va si nu pacatuiti! Sa nu apuna soarele peste mania voastra.” (Efeseni 4:26)

Dificultatea acestui text rezida in insasi formularea lui. Varianta Cornilescu – ca de altfel si varianta KJV – ne lasa sa intelegem ca putem sa ne maniem, cel putin pana la apusul soarelui, cand problema care a cauzat mania ar trebui sa se rezolve. NIV traduce ”In your anger do not sin” ( In mania ta nu pacatui ) si reda ideea ca daca ne-am maniat – un sentiment interior comun tuturor fiintelor vii – sa nu pacatuim si mai grav deschizandu-ne gura. Cuvintele pe care le vom rosti in mania noastra le vom lua cu greu inapoi.

Este tolerata mania interioara, dar condamnata exteriorizarea ei?

Domnul Isus Hristos ne spune – Matei 5:21 – 22 – ca oricine se manie pe fratele sau este un ucigas, iar cine exteriorizeaza mania, prin cuvinte dispretuitorare si jignitoare va cadea sub pedeapsa focului gheenei. Nu doar ca nu avem voie sa rostim injurii, dar nici sentimentul de manie nejustificata – excludem din ecuatie mania sfanta, indreptata impotriva pacatului si a nedreptatii – nu are ce cauta in inima credinciosului.

Pavel, pe de alta parte, pare sa se contrazica in propria argumentatie. In Efeseni 4:31 el anuleaza ceea ce tocmai enuntase in veresetul 26. De data aceasta el nu mai tolereaza mania, pana la apusul soarelui, ci ne spune ca ”…orice manie…sa piara din mijlocul vostru.” In punctul acesta nu suntem inca lamuriti daca ne putem mania ori ba.

Solutia, cred eu, se afla in completarea pe care Pavel o aduce in versetul 25 afirmatiei ”Maniati-va si nu pacatuiti”. Si imediat urmeaza solutia problemei: ”Sa nu apuna soarele peste mania voastra.” Propozitia aceasta nu trebuie interpretata literal. Ce am face atunci cu cei care se manie dupa apusul soarelui? Daca interpretam literal aceasta afirmatie, atunci un individ care se manie la ora 8h00 AM este mult mai avatajat decat cel care se manie la ora 8h00 PM, pentru ca cel din urma mai are doar cateva minute pentru a-si rezolva problema, pe cand primul are la dispozitie toata ziua pentru a se calma si pentru a se pocai. Ar fi cam aceeasi situatia in care se afla un gurmand care vrea si el, saracul, sa posteasca si atunci mananca bine la ora 11h30 PM ca sa intre in ziua de post – care incepe la ora 12 noaptea, nu? – cu burta plina si sa nu sufere prea mult de foame.

Apusul soarelui reprezinta sfarsitul unei etape si inceputul alteia noi. Bunaoara, sfarsitul luminii si inceputul intunericului. Iar pentru ca inceputul unei noi etape este iminent, problema maniei trebuie rezolvata imediat, pentru ca noi nu avem niciun mijloc de a controla clipa urmatoare, cand am putea intra in intunericul mortii. Mania nejustificata stinge lumina Duhului din noi si atunci ii dam prilej diavolului (v27) sa aduca intunericul peste viata noastra. In felul acesta el isi va instaura in noi domnia amaraciunii, a strigarii, a rautatii si a urii. Nu apusul soarelui fizic este avut in vedere aici, ci apusul luminii Duhului, care poate fi stinsa (apusa!) prin persistarea in manie.

Solutia? Versetul 32: ”…fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos.”

Este aproape imposibil sa nu ne maniem. Dar daca ne-am maniat, imediat sa oferim bunatate si iertare, pentru a ramane mereu in lumina si pentru a urma pilda lui Dumnezeu, care ne-a iertat neconditionat si cu o generozitate inimaginabila.

by laurentiu balcan           sursa:    http://penticostalul.wordpress.com/

Umblarea cu Dumnezeu.

        " Ne plictisim de obiectele ce ne-nconjoara. Schimbam mobil la 2 ani, desi asta inseamna, etajul 4, multe colturi inguste, degete zdrobite, hainele se demodeaza saptamanal si totul capata un aer de muzeu din care vrem sa iesim repede pentru ca ne place mai mult in camera cu oglinzi deformate. 
        Ne plictisim si de umblarea cu Dumnezeeu, partasia sfintilor devine insuportabila, Biblia obositoare, standarde chinuitor de sus ridicate, am incerca ceva nou, ceva mai soft, mai usor, macar pentru o vreme.
    Umblarea cu Dumnezeu e ca si mersul pe bicicleta, cand nu mai pedalezi, cazi. De aceea Enoh, este un exemplu de longevitate spirituala demn de urmat, mai ales ca noi traim doar 70 de ani, nu-i chiar atat de mult de umblat cu Dumnezeu in comparatie cu Enoh. Daca nu ne putem lungi viata, o putem face mai de calitate. "

V.Pustan - fragment din cartea Tristetea dinaintea plecarii.

Marti-inceputul sfarsitului.

Ziua se deschide cu o observanță. Isus și ucenicii revăd smochinul blestemat din ziua precedentă: se uscase din rădăcini (Marcu 11.20). Priveliștea Îi oferă lui Isus ocazia să-i învețe despre credință. Ajung din nou la Templu. Este spațiul ce-I oferă Domnului cadrul să predice. De altfel, într-un Ierusalim aglomerat și gălăgios, a găsi un loc unde să poți predica era ceva dificil. Ni-L putem imagina pe Isus învățând în Templu, prin comparație cu lejeritatea cu care predicase ani de zile în spațiile largi și deluroase ale Galileii. Dar, tocmai îndărătul acestui amănunt se ascundea secretul. Fiind înconjurat de mulțime, autoritățile nu îndrăzneau încă să pună mâna pe El. Aleg însă o altă variantă, pregătitoare am putea spune: discreditarea.               În dimineața acestei zile, Domnului I se adresează trei întrebări fundamentale. Prima: Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? (Mc. 11.27-33). Îi este adresată de preoții cei mai de seamă, cărturari și bătrâni, în timp ce Isus se plimba prin Templu. Autoritatea cu totul diferită a lui Isus 

produce uimire și invidie. Oamenii recunoșteau deja diferența, iar divinitatea Lui nu mai poate fi contestată. Oricine ar fi fost, ei Îl remarcau. După ce Isus le pune o întrebare încuietoare, le răspunde acestora prin trei pilde: Pilda celor doi fii; Pilda lucrătorilor viei și Pilda nunții fiului de împărat.

           A doua întrebare adresată Domnului era următoare: Învățătorule, se cade să plătim bir Cezarului sau nu? (Mc. 12.13-17). Aceasta vine din partea fariseilor și irodienilor, ce căutau să-L prindă cu vorba. Răspunsul lui Isus este nuanțat. Le arată un dinar ce purta chipul lui Tiberus – cezarul vremii. Apoi le spune că, implicit, dacă au deja acești bani înseamnă că sunt în sistemul roman, deci trebuie să plătească. Pe de altă vreme, atâta vreme cât se pot menține departe de mreaja economiei imperiale, nu-i datorează nimic decât lui Dumnezeu. În felul acesta Mântuitorul nu intră în conflict nici cu irodienii (care promovau plata taxelor) și nici cu zeloții (care n-o acceptau).

                A treia întrebare suna așa: Învățătorule, la înviere nevasta căruia dintre ei va fi ea? (Mc. 12.18-27); iar provocatorii sunt saducheii. Mântuitorul este atacat aici pe un domeniu strict teologic. Nu e de mirare că întrebarea vine din partea saducheilor. Dacă prima întrebare era una directă, a doua era politică, acum avem una de subtilitate religiosă. Aici Isus răspunde utilizând texte vechitestamentale de care liderii se pare că uitaseră. Familia este pentru aici, nu pentru acolo, când omul va avea o altă condiție și destin.

                      După-amiaza, în timp ce unul dintre ucenici se lasă sedus de arhitectura Templului, Domnul Isus urma să rostească profeția în dreptul acestui edificiu. Nu va rămânea piatră pe piatră care să nu fie dărâmată – suna sentința Mântuitorului. Fascinația estetică este o iluzie trecătoare, pentru că doar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac.

               Seara zilei îl surprinde pe Isus pe Muntele Măslinilor. Împreună cu ucenicii, El traversează valea Chedron, ajung pe versantul muntelui de unde privesc Templul. Soarele apunea în spatele marelui edificiu, strălucind în nuanțe albe și a urii. Este un moment potrivit pentru ca Isus să vorbească despre cum se va sfârși totul. Ucenicii devin din ce în ce mai curioși: Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când se vor împlini aceste lucruri? Iată o întrebare ce naște un discurs, o învățătură profetică privitoare la viitorul lui Israel.

               Isus nu oferă o cronologie exactă a evenimentelor. El se rezumă doar să anunțe marile teme, cu referire directă la evrei. Trebuia să vină anul 70 pentru ca Ierusalimul să cadă în mâinile romanilor. Faptul că toate acestea au fost prezise de Isus pe vârful muntelui, face ca ultima săptămână să fie încărcată din punct de vedere apocaliptic. Citim despre războie și vești de războaie care vor cuprinde lumea întreagă, epicentrul fiind însă în Țara Sfântă. Profețiile rostite atunci ajung până la noi și, chiar dacă într-un sens generic, ele ne pun în gardă.

                Întreg discursul hristic se încheie cu anunțarea Paștelui. Doar două zile îi despărțea de marea sărbătoare, iar atunci Fiul Omului va fi dat să fie răstignit – citim în Matei 26.1-2. După o turnantă profetică, Isus revine la propriul destin. Le amintește ucenicilor despre iminența patimilor. Îi surprinde cu această suprapunere a Paștelui evreiesc peste propriile Sale suferințe. Evenimentele vor năvăli peste ei, dar ei trebuie să fie pregătiți.

             O zi încărcată, așadar. O zi a polemicilor cum poate n-a mai fost. O ocazie remarcabilă în care Isus își apără divinitatea și-o dovedește prin fiecare cuvânt. Profetismul acestei zile este impresionant. Fiul lui Dumnezeu stă față în față cu elita lui Israel. Iată un spectacol care ar trebui să ne pună pe gânduri în mod serios!

Articol - Ghita Mocan

sursa: http://www.coramdeo.ro/

Luni-Curatirea templului.

Această zi se deschide cu blestemarea smochinului (Mc. 11.12-14). Era dimineață, iar Isus parcurgea drumul dintre Betania și Ierusalim. Episod bizar din perspectiva interpretării imediate, smochinul trebuie citit în cheie simbolică. El devine o metaforă a uscăciunii lui Israel. Apatia și rebeliunea se instalaseră demult și la cel mai înalt nivel. Peste doar câteva ore Isus se va confrunta în mod deschis cu întreaga realitate. Deocamdată iată-L pășind hotărât înspre marea cetate unde, cu o zi înainte, fusese primit cu entuziasm și interogație.
                  Epicentrul vieții evreiești era Templul care aduna în fiecare an zeci de mii de pelerini, ca să nu mai spunem de evreii veniți din largul țării. Era una dintre cele mai mărețe clădiri ale lumii antice, un adevărat complex arhitectural. O piață masivă, suspendată, acoperea aproximativ 14 hectare, ceea ce însemna cam 12% din suprafața orașului. Spre deosebire de alte temple din lumea greco-romană, spre Templu nu exista o cale procesională principală, deci nu exista un drum direct la sanctuar. Trebuia să mergi pe străzile înguste și să-ți croiești apoi drum spre intrările principale din sud pentru a ajunge, în cele din urmă, la destinație.
                 Evanghelistul Marcu ne prezintă trei acțiuni: Isus răstoarnă mesele celor ce schimbă bani, scaunele celor ce vând porumbei, apoi îi împiedică pe oameni să aducă lucruri în Templu. Ioan adaugă detaliu legat de biciul pe care-l folosește Isus. Toate acestea însoțite de strigătul autoritar: Casa Tatălui Meu este o casă de rugăciune, iar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari. Cu tot dramatismul scenei, Isus nu-și dorea să pornească o revoltă. Acțiunea Îl privea direct și personal, nu-i implica pe ucenici și cu atât mai puțin pe admiratori. Nu fusese o încercare de a opri funcționarea Templului, pentru că Isus nu ajunsese în zona altarului și a jertfelor.
                    Datorită dijmelor, taxelor și vânzării animalelor, Templul era o mașinărie uriașă de făcut bani. Și trebuia să fie așa. Pentru a funcționa, economia Templului trebuia să producă sume imense; le dădea de lucru câtorva mii de oameni, iar funțcionarea sa era vitală pentru bunăstarea economică a orașului. De fapt, întreaga putere economică era monopolizată aici. Să nu ne mai mirăm de abuzurile ce se puteau face în mai toate sectoarele. 
                  Evanghelistul Marcu nu relatează doar curățirea Templului, ci amintește și predicarea lui Isus. Aflăm că, în acel spațiu, Fiul lui Dumnezeu îi învăța pe oameni. Subiectul era legat de sacralitatea Templului și de adevărata închinare. Depărtarea de Dumnezeu era o realitate evidentă, iar materialismul făcea ravagii. Cineva trebuia să atragă atenția, cineva trebuia să fie tranșat până la sânge. Ori, nimeni altul nu era mai nimerit decât Isus, Fiul lui Dumnezeu.
                     Evanghelistul Ioan mai adaugă și atitudinea ucenicilor. Aceștia, uluiți de-a binelea, își aduc aminte de un cuvânt profetic și-l aplică lui Isus: Râvna casei Tale mă mănâncă pe Mine! Dar, să nu ne rezumăm doar la acest detaliu. Cu această ocazie au venit la Isus câțiva orbi și șchiopi, iar El i-a vindecat. Comerțului cu animale și afacerile cu bani sunt înlocuite cu bunătatea mântuitaore a lui Isus. El nu vine cu sabia revoluționarului, ci cu darul vindecării. El se dedică celor care, din cauza infirmității lor, sunt împinși în marginea societății. Într-un moment extrem de tensionat, Isus Își arată autoritatea prin iubire și compasiune.
                    Mântuitorul nu-Și abandonează misiunea nici chiar în mijlocul Templului. Deși Ierusalimul se pregătea de sărbătoare, iar pelerinii veneau tot mai mulți, Domnul își exercită autoritatea fără nici o reținere. Nimeni nu-L poate opri și nici El nu dorește asta. Nu se dezice de propria-I trimitere și nici nu face concesii privitoare la mesaj. Este Isus așa cum l-am cunoscut de-a lungul celor trei ani și jumătate. Doar că acum fiecare gest, fiecare mesaj, fiecare atitudine au o directețe aparte. Așa cum vom vedea în zilele următoare, Domnul întreprinde totul cu o urgență nemaiîntâlnită. Mai are doar câteva zile, așa că trebuie să lucreze.

Articol - Ghita Mocan

Sursa: http://www.coramdeo.ro/

"Binefacerile" minciunii.

Ce iti pot spune despre minciuna? Este o virtute? Unii, din naivitate sau doar pentru ca accepta o alta realitate cred in binefacerile minciunii, insa in putine cuvinte iti spun ca, minciuna oricat de frumoasa ar fi creionata si oricat de des repetata, ramane o iluzie, o abatere de la adevar, o scamatorie ieftina prin care omul incearca sa insele prezentul, viitorul si de cele mai multe ori si trecutul!

Multi sunt cei care justifica minciuna, de la politicieni, pana la lideri formatori de crezuri si opinii. Minciuna practic este prezenta peste tot in aceasta lume. Cu toate acestea, sunt putine momente in viata cand ea ar fi cu adevarat justificata.

Au fost cazuri in istoria recenta a tarii noastre, cand pe timpul inchisorilor comuniste, pentru a-si proteja prietenii si familiile, cei torturati de tortionari, au fost nevoiti sa minta pentru a nu trimite tortionarul pe pista buna catre nevinovati. In felul acesta minciuna torturatului, era arma lui care ducea in eroare tortionarul si in final ducea la salvarea multor vieti!

In aceasta situatie, cand esti pus in contextul de a salva o viata, minciuna este utila. Insa, fiindca istoria este bogata in exemple, tot ea ne descopera si reversul prin care minciuna ajunge un instrument periculos in mana unor nebuni, inselati de farmecul puterii. Doar priveste in urma si vei vedea ca oricine are puterea, fie ca vorbim de guverne sau de corporatii mari, prin minciuna ajung sa faca rau sub diferite forme: sclavie, exploatare, razboi , justificarea salariilor mici, furtul legal (prin lege), procesele din justitie, unde pana si cei care ar trebui sa aplice legea, mint si nu departe de domeniul minciunii sunt si clericii…

Insa, pentru ca minciuna (asa cum am zis si mai sus) exista peste tot, e mai de folos sa o cunosti, sa o vezi, sa o recunosti pentru a sti ce efecte poate avea asupta ta si asupra celor din jur. Personal te incurajezi sa studiezi cu atentie acest domeniu, pentru ca studiind, vei descoperi ca minciuna este cauza multor rele infaptuite in lume!

Prin ea oamenii se despart! Ia ca exemplu un cuplu indragostit, care, pentru ca unul sau amandoi parteneri nu au curajul sa spuna adevarul in anumite situatii, ajung sa distruga increderea si in final relatia.

Omul te minte fie ca este imbracat in haine scumpe sau modeste! Te minte fie ca este educat sau mai putin scolit! Te minte in cuvinte frumos creionate sau pur si simplu te minte in feluri lipsite de o minima decenta. Te minte cand te linguseste, aratand in acest fel ca doar doreste ceva de la tine! Te minte razand sau plangand sau pur si simplu uitandu-se frumos catre tine!

Pana la urma nu conteaza cum te minte, conteaza cum sa recunosti aceste semne ale minciunii! Conteaza pentru un lucru si mai important: ajungi sa cunosti minciuna si stiind ce poate face aceasta, tu vei fi cel care va face alegerea sa nu minta! De ce? Pentru ca minciuna - in afara situatie de mai sus expusa, cand are rolul de a salva – distruge increderea in oameni, distruge relatiile intre ei, provoaca suferinta, instraineaza omul, il schimba in rau, il modifica la nivel celular, ducand odata cu trecerea timpului un cod ce se transmite generatiilor viitoare, folosit nu pentru un bine anume, ci pentru un bine propriu menit sa faca “fericit” pe unul sau mai multi, in detrimentul majoritatii!

Asadar, gandeste doar la faptul ca si tu ai fost pus in situatia de a minti si mintind nu ai creat nimic bun in tine si nici in jur. Ce ai salvat prin minciuna? Un moment? Ce ai pierdut, nenumarate momente care puteau fi frumoase daca minciuna nu se nastea din tine! Ce ai produs in tine, in jur,  spunand o minciuna? Raspunsul la aceasta intrebare e cautarea ta intima, in tine! Caci in intimitatea ta, doar tu singur vei fi capabil sa-ti raspunzi sincer, pentru a descoperi efectele minciunii!

Rolul meu a fost doar acela de a spune ceva despre minciuna. Rolul tau in schimb este acela de a descoperi minciuna, sa vezi si sa intelegi ce aduce sau nu aduce bun, pentru a indrepta lucrurile pentru tine, pentru cei din jur, nu peste un timp indelungat, ci acum, aici, in acest loc, in acest timp!

Ioan Vasilescu

                            Sursa: http://faptesicredinta.blogspot.ro/

Când Regele sosește

Atenție la murdăria de pe internet!

Accesul la internet a devenit tot mai facil, mai ieftin și mai accesibil pentru tot mai mulți oameni. Există multe avantaje vizibile, cum ar fi comunicația prin diverse platforme de socializare, pentru studenți fiind mai ușor accesul la materialele pentru studiu, având în vedere cantitatea de cărți online, dar și posibilitatea de a scrie și publica articole fără costurile tipării literaturii pe hârtie. 

Mulți  folosim site-urile cunoscute de socializare fără să ne gândim la costurile întreținerii serverelor sau costul salariilor miilor de angajați pe care le au aceste companii. Ne întrebăm de multe ori: cum pot să funcționeze fără să ne coste nimic decât conexiunea la internet? Există o explicație simplă, cele mai multe site-uri de socializare trăiesc din publicitate. Noi suntem aceia care îi plătim pe acești giganți prin timpul pe care îl acordăm. Ei au un mod de a câștiga banii, altfel de mult ar da faliment, având în vedere dimensiunile tehnice ale acestor companii. 

Însă metoda lor de a face bani cea mai cunoscută este publicitatea. Având în vedere numărul de utilizatori care stau conectați de multe ori pe mai multe dispozitive, telefon, tabletă și pc, publicitatea este mana cerească pentru companii. A fi cunoscut înseamnă ați vinde produsele. Multe companii cumpără publicitate de la site-urile de socializare și de aceea nu scăpăm ușor de ea, decât dacă instalăm programe specializate care să suprime apariția de multe ori enervantă ale companiilor care încearcă să ne ofere ceva de vânzare.

Site-urile de socializare în baza unor algoritmi complecși și folosindu-se de datele noastre personale pe care le accesează direct din imensele lor baze de date, ne pun pe tavă tot felul de reclame selectate de inteligența artificială a computerelor, potrivite vârstei sau preferințelor noastre, dar fără filtrul moralității și a decenței.

Cum lumea noastră suferă de sindromul cronic al imoralității, o mare parte din reclamele de astăzi folosesc din plin arma imoralității și a decadenței morale pentru a-și vinde și promova produsele. Trebuie avut în vedere că această publicitate murdară se regăsește pe foarte multe platforme, în media, în presa online, pe site-urile magazinelor online, etc. Practic aproape totul este atins de acest sindrom devastator al imoralității vizuale. Această lipsă de etică și morală atinge tot mai mult societatea noastră care devine tot mai saturată și mai scufundată în păcat.

Culmea acestei anormalități este că decadența vizuală trece granițele vieții intime de altădată, adică lucrurile anormale aveau colțul lor restrâns, deși erau recunoscute ca fiind rele. Cine îndrăznea să se expună public dincolo de normalitatea morală primea pedeapsa colectivă și dezgustul celor mulți. Astăzi a te îmbrăca decent ca femeie sau ca tânără pare ceva cu totul depășit într-o societate în care multe femei și tinere au curajul să se expună în mod public mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate. 

Abundența de murdărie vizuală generează profit materializat în bani pe de o parte, dar aduce o dimensiune incomensurabilă a răului în lumea noastră. Tentația de a rămâne consecventă și de a te abține în a te expune ca și femeie sau tânără într-un mod indecent public, pe internet sau oriunde în societate este imensă în aceste zile, și cred că acesta este un act de credincioșie față de Dumnezeu.

Cred că este de datoria creștinilor să traseze linii clare de demarcație între modul de comportament al lumii necredincioase și felul de expunere în societate a creștinului care are valorile lui Dumnezeu, scrise nu de regulamente bisericești, ci de Duhul lui Dumnezeu în duhul și sufletul său. A promova senzualitatea vizuală înseamnă a devaloriza creștinismul plătit cu atâtea jertfe de-a lungul timpului. Creștinii au plătit pentru convingerile lor doctrinale. De aceea astăzi și noi suntem chemați să plătim pentru convingerile noastre comportamentale într-o societate care își degradează comportamentul pe zi ce trece.

http://treziresireforma.blogspot.ro/

Google în exces, un dumnezeu străin.

Sunt din ce în ce mai convins de un lucru: lumea în care trăim este în moarte clinică. Duhoarea păcatului atinge cote inimaginabile. Mirosul eu-lui omenesc ucide orice urmă de Dumnezeu din fiinţe. Biblia devine motiv de dispute iar Dumnezeu o forţă uitată.

Astăzi, un alt dumnezeu mai important decât Dumnezeul adevărat este Google. Îl avem în fiecare zi cu noi, îl folosim în fiecare zi ca pe rugăciune. A devenit sindrom. Dacă ai o întrebare neuzuală sau chiar obişnuită, prima dată îl accesezi pe Google. Internetul ne oferă soluţii simple legate de un click. Dacă eşti bolnav şi vrei să ştii ce e cu tine, descrii simptomele pe google şi dai un enter. Parcă te vrăjeşte. Vrei o ştire de prin lume, nu e nevoie să părăseşti biserica, doar să ai conexiune şi lumea ţi se oferă aievea în faţa ta. Totul este rapid, nu trebuie să pierzi timp.

Pentru că n-a fost îndeajuns internetul de acasă şi pentru că nu-l ai tot timpul la tine, acest zeu ingenios ni l-a făcut mobil, pe telefoane si stick-uri. Iniţial costa. Trebuia să fie prezentat ca ceva grozav, un lucru fără de care nu poţi sta şi pentru care merită să plăteşti, ca mai apoi, după ce devi dependent ca de droguri, să îţi fie oferit gratis, să poţi sta liniştit legat de el. Acum oamenii apelează la el ca la vrăjitor pe vremea lui Moise, dar fără consecinţe în ruguri aprinse. Paradoxal îţi oferă şi Biblia, online. Adică, în eventualitatea că nu ai timp, şi tu ştii că oricum nu ai, să fie acolo să se pună praful internetului pe ea, dacă vei avea vreodată nevoie să o citeşti.

Sau poate fi şi altfel. Google îţi dă Biblia ca pe un Constantin cel Mare. Te creştinează cumva, dar te ţine legat. Altă variantă ar mai fi Hristos şi o mulţime de alţi dumnezei străini, totul în aşa fel încât să nu avem inima în totalitate dată Domnului.

Cert este că Google este un dumnezeu mai accesat decât Hristos şi mai la modă. E simpatic, îţi oferă atâtea răspunsuri şi chiar socializare în singurătatea ta. E ca un smile, ştiţi voi. Dar nu e zâmbetul lui.

La Hristos, ca să primeşti răspuns trebuie să te lepezi de păcat şi nelegiurie, ba trebuie să şi aştepţi cine ştie cât.

E atât de trist când ajungi la 20 de ani şi te miri de frumuseţea reală a florilor dintr-o livadă. Până la vârsta aceea ai fost ocupat cu Google. Alţii vor fi ocupaţi toată viaţa cu el.

Să dea Domnul să mai şi trăim, că de murit murim destul.

Articol de Alexandru Fintoiu, sursa http://www.ciresarii.ro/

Ce spune Biblia despre consumul de alcool? Part.2

C.    De ce creştinii de astăzi nu ar trebui să consume vin şi băuturi alcoolice ?

•1.      Consumul alcoolului de astăzi nu mai este necesar (ca în vremurile biblice) pentru purificarea apei de băut.

•2.      În timpul nostru alcoolul este o problemă mult mai gravă decât în timpurile biblice, când erau relativ puţini beţivi; tot mai mulţi oameni devin dependenţi de alcoolul pe care au început să îl folosească “cu măsură”. O statistică din SUA arăta că în anul 1982 erau zece milioane de alcoolici, din care trei milioane erau adolescenţi. Numărul lor a continuat să crească de atunci, în “ţara libertăţilor”.

•3.      Abstinenţa este metoda cea mai sigură de a evita folosirea abuzivă, mai ales că ceea ce definim a fi un abuz de alcool este diferit de la caz la caz. În revista “Christianity Today”, un reporter a pus următoarea întrebare : câţi oameni ar mai folosi avioanele dacă ar afla că un avion din zece se va prăbuşi ? Nu că acesta ar fi procentajul prăbuşirilor, dar acceptând această ipoteză, enorm de mulţi oameni nu ar mai folosi avionul. Şi totuşi statisticile arată clar că din zece consumatori de alcool unul devine alcoolic. De ce să apelezi atunci la o asemenea folosire?

•4.      Abstinenţa este o hotărâre care arată consecvenţă în principii. Dacă drogurile sunt interzise pentru că provoacă dependenţă şi probleme fizice şi psihice, de ce oare să nu ţinem seama de cea mai mare dependenţă din punct de vedere practic ? Oamenii devin mereu dependenţi de alcool şi totuşi nimeni nu a sugerat vre-o iniţiativă pentru evitarea acestei dependenţe! Ei bine, aceasta este abstinenţa.

Dacă aceste motive nu ar fi suficiente, haideţi să analizăm următoarele situaţii:

• - dintre toate persoanele care consumă alcool, cel puţin 36% au probleme tocmai din această privinţă

• - procentajul elevilor de liceu care au fost beţi a crescut până la 45%

• - alcoolul este cauza nr. 1 a accidentelor de circulaţie, şi încă a celor mai grave.

• - alcoolul este una din cauzele principale care provoacă apariţia cancerului

• - alcoolul este principala cauză a copiilor care se nasc cu probleme

• - un foarte mare procentaj de familii destrămate provine din rândul familiilor care consumă alcool

• - alcoolul stă la baza stărilor care provoacă furturi, violuri, crime şi tâlhării

• - impozitele noastre necesită cel puţin 11.000 de lei pentru fiecare 1.000 de lei cheltuiţi pentru alcool (aici intră absenteismul de la serviciu, productivitatea scăzută, arestările, procesele şi detenţiile precum şi spitalizările produse de consumul alcoolului)

•D.    Întrebări puse celor care vor să rămână lângă un consum “moderat” de alcool

•1.      Consumul acesta mă va duce la păcat ? Biblia este absolut clară când este vorba de beţie! Este la fel de clară când este vorba de abuzul de băutură! Biblia este fără dubiu când este vorba despre băuturile tari! Dar ce spune ea despre consumul moderat de vin ?

1 Cor. 6:12 – chiar dacă eu aş considera că îmi este îngăduit, îmi este şi de folos ? Apoi, nu cumva va pune stăpânire pe mine ? Observaţi vă rog că dacă trebuie să am vin, acesta a pus stăpânire pe mine!

•2.      Dacă consum vin voi face pe altcineva să păcătuiască? Chiar dacă acel consum de vin nu ar fi o problemă pentru mine, oare nu va fi o pricină de poticnire pentru cineva? Vezi următoarele versete :

            Filipeni 2:4

            Romani 14:21

            1 Cor. 10:23-29

•3.      Pot să consum alcool (vin) spre slava lui Dumnezeu (vezi 1 Cor. 10:31)?  Dacă nu poţi să îl slăveşti pe Dumnezeu şi să îl onorezi prin aceasta, nu este nici un lucru bun şi nici necesar. Iar dacă cineva spune că ar putea îndeplini şi această condiţie atunci ar trebui să caute răspuns la următoarele întrebări bazate pe ceea ce spune Scriptura:

• - de ce oare preoţii ar fi putut muri dacă ar fi consumat alcool înainte de slujba din templu (Lev. 10:9) ?

• - de ce casa recabiţilor a fost un model de slujire corectă a lui Dumnezeu ?

• - de ce o consacrare totală înaintea Domnului prin nazireat implica abstinenţă totală ?

• - de ce persoanele de care Dumnezeu s-a folosit în mod deosebit au trebuit să respecte abstinenţa (vezi Samson şi mama sa; Ioan botezătorul)?

Dacă în toate aceste exemple ar fi fost posibil să consumi vin sau băutură „spre slava lui Dumnezeu” de li s-a cerut să se abţină total şi sunt apreciaţi pentru aceasta ?

Precizăm că abstinenţa în sine însăşi nu îl face pe creştin să fie mai spiritual, şi nici nu este o poruncă clară, directă şi generală cu privire la abstinenţă. Dar tocmai prin ea, creştinul adevărat ar trebui să protesteze împotriva relelor aduse de folosirea alcoolului.

            Principalul motiv pentru care oamenii beau, este relaxarea şi plăcerea euforică produsă de băutură. Doreşte oare atunci Dumnezeu să ne lipsească de o plăcere ? Dimpotrivă, El doreşte să avem pace deplină şi bucurie reală, dar acestea sunt pacea lui Dumnezeu şi bucuria lui Hristos, bucuria mântuirii. Iată de ce Efeseni 5:18 spune : “nu vă îmbătaţi de vin…dimpotrivă fiţi plini de Duh” (vezi şi Ps. 16:11). Pentru un creştin este o ruşinoasă mărturie să apeleze la surogate de bucurie, stimulând bucuria prin altceva decât părtăşia cu Mântuitorul şi siguranţa mântuirii sale! Este de asemenea o insultă la adresa Duhului Sfânt să cauţi un stimulator de bucurie sau plăcere când poţi avea bucuria Duhului, o bucurie care să fie deplină! Sigur că Dumnezeu doreşte să avem bucurie, dar nu prin înlocuitori; nu o bucurie centrată în mine însumi, ci îndreptată spre El; nu o bucurie care să vatăme ci una care să înalţe!

sursa : http://nascutdinnou.wordpress.com

Ce spune Biblia despre Consumul de alcool? Part. 1

V. T. Ebraic are trei cuvinte folosite pentru “băuturi”:

• a) tirosh – este cuvântul care se referă la mustul proaspăt obţinut din stoarcerea strugurilor, şi care încă nu a început să fermenteze. Cuvântul acesta apare de 38 de ori în V.T., uneori însă este folosit în sens negativ ca sinonim la “vin”. Alteori este incorect tradus cu cuvântul “vin”. Important este să observăm că în majoritatea cazurilor în care Biblia pare să admită consumul vinului, este folosit de fapt acest cuvânt ebraic, care înseamnă de fapt „must” sau şi mai corect „must proaspăt”. Iată exemplele folosiri acestui cuvânt în V.T. :

                        Gen 27: 25,28,37:   Deut. 12:17:  Neemia 13:4:     Ioel 2:24

• b) iaiin – este cuvântul care în mod normal însemna “vin”, cuvânt folosit de 141 de ori. Imediat ce s-a început fermentaţia mustului, acesta nu mai era numit tirosh (must) ci iaiin (vin). Iată câteva exemple de folosire a acestui cuvânt:

                        Gen. 9:21,24:  Gen. 19:34:    Lev. 10:9:     Jud. 13:14:   Prov. 21:6

• c) shekar – este cuvântul folosit pentru vinul complet fermentat şi pentru băuturile îmbătătoare obţinute prin fermentaţie (băuturi similare cu berea, produse din orz, măsline, mere sau miere). Precizăm că în vremea Vechiului Testament încă nu era cunoscut procedeul distilării, deci nu puteau fi cunoscute sau folosite nici un alt fel de băuturi alcoolice distilate cunoscute astăzi. Acestea ar fi intrat însă în mod sigur în această categorie de băutură, deoarece traducerea obişnuită a lui shekar este “băutură tare”. Chiar vinul, dacă nu era diluat cu o anumită cantitate de apă era considerat a fi shekar , deci “băutură tare”. Trebuie să precizăm că V.T. oprea folosirea acestei băuturi prin cerinţa de a fi vărsată înaintea Domnului şi prin semnalarea consecinţelor acestei băuturi:

                        Num. 28:7:      Lev. 10:9:     Isaia 5:22

•2.      Folosirea vinului în cultura din vremea Noului Testament

Trebuie să începem prin a preciza că N. T. grecesc are un singur cuvânt (oijno” – “vin”) acoperind toate cele trei cuvinte evreieşti de mai sus. Numai factorii din context şi deciziile de interpretare ne pot ajuta să înţelegem ce fel de oijno” era folosit. De exemplu în Ioan 2, deoarece se aminteşte că vinul care a fost obţinut de Domnul Isus din transformarea apei era “cel mai bun“, se poate deduce că acesta era must proaspăt, pentru că cel mai proaspăt era cel mai bun!

            Pe de altă parte, textul din 1 Tim. 5:23, folosit uneori ca argument adus în favoarea unui consum moderat şi permisibil de vin, ne cere să analizăm cu atenţie metoda folosită pentru consumul vinului în timpurile N.T. ; este necesar să observăm însă că sfatul dat de Pavel lui Timotei a fost dat tocmai pentru că el folosea NUMAI apă (abstinenţă totală) iar scopul sfatului era unul medical şi nu pentru distracţie sau plăcere.

            Iată ce spune Robert Stein despre consumul vinului în timpurile N. T. :

“În vechime, vinul era păstrat de obicei în vase mari numite amfore. Însă când vinul era folosit, era turnat în nişte cupe mari numite “krater”, în care era amestecat cu apă… este important să notăm că înainte de a fi băut, vinul era amestecat cu apă şi apoi erau umplute cupele. Proporţia de apă era diferită:                       

                        Homer (Odiseea IX?208f) – 20 de părţi apă şi una vin

                        Pliniu  (Istoria, XIV, vi, 54) – 8 părţi apă şi una de vin

                        Aristofan – trei părţi apă şi una de vin

                        Hesiod  – trei părţi apă şi una de vin

Uneori proporţia aceasta era mai tare, dar întotdeauna când era mai puţin de o parte apă şi una de vin, amestecul se numea “vin tare”. Pe de altă parte, a bea vin fără a-l amesteca cu apă era considerat un obicei barbar, deoarece, aşa cum spunea Plutarh, “numai barbarii beau vinul neamestecat”. În literatura antică, de obicei “vin” înseamnă vin amestecat cu apă (de regulă trei părţi apă şi una de vin) iar dacă nu era preparat în felul acesta se numea “vin neamestecat”. Acesta era nu numai obiceiul grecilor, ci şi al evreilor, după cum reiese din “Enciclopedia Evreiască” vol. 12, pag. 533, tractatul “Shabat 77a” şi din 2 Macabei 15:40: „Că precum a bea numai vin sau numai apă, nepotrivit lucru este, pe când vinul amestecat cu apă este dulce şi desfătează“. De ce trebuia vinul amestecat astfel cu apă? Pentru că apa putea fi dezinfectată prin fierbere (dar ar fi fost un procedeu greoi), prin filtrare (ceea ce nu ar fi redus riscul îmbolnăvirilor) sau prin amestecare cu vin, procedeul cel mai sigur de dezinfectare a apei de băut. Iată de ce primii scriitori creştini recomandă ca şi vinul de la Cina Domnului să fie preparat în acelaşi fel (Hipolit, Ciprian, Clement de Alexandria)[1].

                        Probabil că vechii greci privind la unii români de astăzi ar spune : “voi sunteţi barbari! Voi beţi vinul neamestecat!

            Problema contemporană însă poate fi rezumată în întrebarea : Dacă Biblia ne învaţă să ne bucurăm de toate bunurile, înseamnă că se poate consuma alcool pentru plăcere (deci nu în scopuri medicale)? Mai precis, ce spune Biblia despre consumul alcoolului ?

•B.     Ce spune Biblia despre consumul băuturilor alcoolice ?

•1.      Beţia este un păcat

Biblia condamnă folosirea excesivă a vinului. Un beţiv trebuia pedepsit cu moartea (Deut. 21:20-21), deci beţia era considerată la fel de gravă ca şi crima, violul sau blasfemia.

    Deşi creştinul nu mai este sub Lege, şi N.T. precizează că Dumnezeu urăşte beţia. După 1 Cor. 5:11 creştinii trebuie să se separe de cei care se numesc creştini dar totuşi sunt beţivi. Despre beţivi se spune că ei nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (1 Cor. 6:9-10). Apostolul Pavel de asemenea porunceşte: “nu vă îmbătaţi de vin” (Ef. 5:18) precizând şi faptul că beţia este una din faptele firii pământeşti (Gal. 5:19-21).

•2.      Băuturile tari sunt înşelătoare şi păcătoase

Preoţilor le era interzis să bea vin şi băuturi tari (Lev. 10:8,9) iar Solomon a spus : “vinul este gălăgios, băuturile tari sunt batjocoritoare”. Conducătorii nu aveau voie să le consume ca să nu pervertească dreptatea (Prov. 31:4-5). Isaia a pronunţat un “vai” asupra celor “care disdedimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare” (Isaia 5:11). Mica a spus că cei care vorbesc proorocind despre băuturi tari sunt prooroci mincinoşi (Mica 2:11). Deci Scriptura condamnă şi vorbesc negativ şi dezaprobator despre băuturile tari (shekar).

•3.      Folosirea excesivă a vinului este greşită

În timpul lui Amos, deoarece paharele obişnuite erau prea mici pentru israeliţi, au făcut nişte pahare mai lungi (Amos 6:1,6). Habacuc arată şi el cum băutura a dus la stricăciune morală (Hab. 2:15) lucru care îl vedem şi în cazul lui Ahaşveroş (Estera 1:10). De asemenea, excesul de băutură poate duce la :

• - uitare şi încetinirea judecăţii (Prov. 31:4-7)

• - uimire sau stupoare (Ierem. 25:27; 51:39)

• - boală (Isaia 19:14; 28:7-8)

• - încăpăţânare şi pierderea controlului mental (Iov 12:25)

• - aroganţă (Hab. 2:5)

• - confuzie şi vise delirante (Prov. 23:31,35)

• - ochi înroşiţi (Prov. 23:29-30)

• - insomnii sau somnolenţă (Gen. 9:20-24; 19:33)

• - lipsă de sentimente (Prov. 23:31,35)

• - sărăcie (Prov. 23:20-21)

Unii încearcă să evite această problemă obiectând : când devine excesivă folosirea vinului ? Evident că temperamentul poate fi diferit şi efectul băuturii poate fi altul, dar influenţa este simţită chiar şi la cei mai „rezistenţi”. Testele medicale arată că după trei pahare de bere capacitatea memoriei scade cu 13% iar un dactilograf va face cu 40% mai multe greşeli decât înaintea consumului acestor trei pahare.

• 4. Conducătorii bisericii trebuie să fie cumpătaţi

1 Tim. 3:3,8  – un diacon respectiv pastor să nu fie dedat la vin

•5.      Vinul era folosit în scopuri medicale

Exemplul cel mai clar este Timotei (vezi 1 Tim. 5:23) unde conform cu explicaţia de mai sus, apostolul Pavel îl îndeamnă să folosească puţin vin în apă, tocmai cu scopul de a evita riscul îmbolnăvirilor, care în cazul lui Timotei era mai mare.

            Alte trei folosiri în scop medical:

                        2 Sam. 16:2 – împrospătarea puterilor celor care erau extenuaţi în deşert

Prov. 31:6 – băutura tare folosită ca sedativ sau calmant pentru alinarea durerilor celor care erau pe moarte (astăzi sunt alte metode).

Luca 10:34 – dezinfectant pentru răni

            Pornind de la aceste lucruri pe care Biblia le spune despre consumul vinului şi completându-le cu altele în care Biblia nu este categoric exprimată, unii creştini de astăzi trag concluzia că un consum moderat de băutură (cel puţin de vin) este permis astăzi, numind aceasta o libertate de conştiinţă. Înainte de a lăsa conştiinţa să fie amorţită de concluzii pe care de fapt le-ai anticipat sau le-ai dorit, ar fi bine să analizezi şi următoarea problemă:

                                    Va urma.                         

                         ...de         de fr. Pastor Gelu Pacurar                                                 sursa:http://nascutdinnou.wordpress.com/