Alfa&Omega Tv.

miercuri, 26 februarie 2014

Pentru tine cine se roagă? - de Nicolae Geantâ


Dimineață ne-am strâns roată familia la rugăciune. Una din fete are un test greu de trecut. E timidă. Inima îi bate. Ochii-i sunt umezi. Va fi singură. Am strigat la Hristos: "Arată iar că ești Dumnezeu în Israel?". Ne-am rugat 10 km în mașină. Ea a coborît, noi ne-am dus la treburile noastre...

Abia trecuse de 8. Am deschis telefonul. Am sute de numere. Frați. Prieteni. Cunoștințe. Tineri care mă iubesc. Și eu pe ei! Am scris un sms să le cer sprijinul. Cui să-l trimit? "Ăsta se roagă. Ăsta nu se va ruga. Ăsta nu a facut nicio rugăciune în viața sa. Ăsta e necredincios. Ăsta nu are putere, are viața franjuri. Ăsta nu e treaz la ora asta". A fost prima dată în viață când m-am gândit câ am o mulțime de prieteni care nu mă pot ajuta nici măcar c-o rugăciune!

Am dat totuși suta de send-uri. Mulțumesc Doamne că am frați care încă se roagă!

Marcat de constatare, mai târziu am întrebat elevii: "Pentru voi cine se roagă? Câți prieteni aveți ce vă pot ajuta în mijlocire la Dumnezeu?". "Nimeni. Niciunul". "Dar voi, pentru cine v-ați rugat în 2014?". Tăcere de mormânt. Numai o tipă de-a doișpea a zâmbit fericită: "Mă rog pentru fetița mea!". "Dar pentru voi înșivă de când nu v-ați rugat?". Liniște de Sahara.

Asta e drama majorității românilor. Nu au pe nimeni care să-i susțină în rugăciune. De fapt nu se roagă nici măcar ei pentru ei. Părinți care nu se roagă pentru copii. Dar îi drăcuie toată ziua. Copii care nu se roagă pentru părinți, pentru bunici. Frați ce nu se susțin în rugăciune. Prieteni care nu se pot ruga nici măcar "Tatăl nostru". Pentru că nu-l știu. Nici pe Tata, nici rugăciunea.

Lot a scăpat din Sodoma nu pentru că a fost neprihănit (cum spun unii), ci datorită rugăciunilor lui Avraam. Fiul risipitor nu a sfărșit în troaca porcilor pentru că tatăl s-a rugat pentru pierdut, acasă. Petru a rezistat pe cruce, Pavel în închisoare, martirii în arene. Pentru că în odăița de sus, în catacombe, creștinii strigau la Cer pentru ei. Aveau rugăciune baraj de foc! 

Cine se roagă pentru tine? Ai un Avraam care să te scape de Sodoma? Un tată, o mamă care se topesc pe genunchi? Sau nici măcar tu nu te rogi? 

La amiază am primit răspunsul favorabil. Dumnezeu ne ascultase rugăciunea! Am trimis sms-uri de mulțumire sprijinitorilor. Un frate mi-a scris "Nici nu m-am îndoit că va fi altfel!". Iar altul a zis: "Ne bucurăm că ne-ai găsit vrednici să apelezi la rugăciunile noastre!"

Caută degrabă rugătorii! Începe cu tine! Altfel nu vei birui!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu