Am rămas tulburați și întristați când am auzit din nou în dimineața aceasta că noaptea trecută la Nisa de Ziua Națională a Franței, în timpul focului de artificii, un terorist a intrat în plină viteză cu camionul în mulțime și a omorât intenționat 84 de persoane. Aducem condoleanțele noastre tuturor familiilor și celor care și-au pierdut persoane dragi în acest atentat și ne rugăm să le mângâie Dumnezeu inimile și să le dea credință în Domnul Isus Hristos. Nu știm care era starea spirituală a celor care au murit în acest atentat, dar suntem tare întristați de cei care nu au primit lumina Evangheliei și nu au crezut în Domnul Isus Hristos și astfel au ratat șansa de a căpăta iertarea păcatelor și darul vieții veșnice. Ne doare să știm că acum au mers în focul și chinul Locuinței Morților și apoi, după Ziua cea mare a Judecății, își vor petrece veșnicia în iazul de foc și de pucioasă. Și din nou, teroristul, orice ar fi crezut el până la aceasta, a ajuns în același chin cu cei pe care i-a omorât. Se aștepta să ajungă în grădini cu fecioare și cu râuri care curg, căci așa este descris raiul în Coran, dar s-a trezit într-o văpaie despre care nici nu și-a închipuit și acum are așternut de viermi și viermii îl acoperă. Ce diferită avea să-i fie viața și veșnicia dacă primea adevărul Evangheliei și devenea ucenicul lui Isus Hristos…
Acțiunea aceasta teroristă este una politică, dar se răsfrânge asupra oamenilor de rând. De aceea și noi nu trebuie să așteptăm până oamenii de sus vor aduce pacea. Au ei rolul lor, dar avem și fiecare câte un rol important. Cei care suntem ucenici ai Domnului Isus Hristos trebuie să fim conștienți că aceste atentate sunt doar puținele manifestări ale luptei crâncene spirituale care se dă între lumină și întuneric. Motivele teroriștilor sunt unele religioase și ei sunt mai mult conștienți de caracterul duhovnicesc al acestei lupte decât noi, cei din Europa. Noi, creștinii, avem cea mai puternică armă împotriva terorismului și aceasta este Evanghelia. Să le vestim la toți oamenii pe Domnul Isus Hristos, căci numai învățătura Lui aduce pace în inimile și în țările noastre. Așa să ne ajute Dumnezeu.
Sursa : http://moldovacrestina.md
Autor : Vasile Filat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu