Rugat de un prieten sa ma bag si eu puțin pe subiectul " Facebook", am hotărât sa scriu câteva banalități dar poate si câteva lucruri utile pentru unii.
Pentru mine această rețea de socializare nu reprezintă prea mult, dovada este si profilul personal destul de rar actualizat cu câte ceva nou. Pe de alta parte este mediul ideal , alaturi de alte câteva rețele sociale, pentru a-mi expune punctele de vedere.
Are foarte multe funcții, unele chiar interesante in schimb ce altele parca sunt instrumente de măsură pentru gradul de prostie aflat in mintea si in viață unora.
Cum vad eu Facebook-ul?
In primul rand rețeaua de fata este paradisul lașilor. De ce? Tocmai pentru ca majoritatea deținătorilor unui cont nu au nici măcar curajul de a-si pune poza de profil cu ei, multi fiind reprezentați de mâțe mici, cascade frumoase sau de cai alergând prin valuri, ca si cum nu ar fi destulă dovada lașității aceasta, din spatele unor astfel de profile apar uneori niste comentarii atât de acide încât chiar te miri de unde atâta curaj de la mâța mica si frumoasa.
Apoi intervine un alt aspect pe care eu nu l-am putut trece cu vederea, si acesta se numește in cazul in cazul fetelor cont de "pițipoance" in care se regăsesc nelipsitele boturi de rață, fete urcate pe capotele mașinilor, poze care pentru mine au un mesaj foarte clar, si anume " nu suntem prea deștepte, dar suntem foarte ușuratice ".
La băieți e puțin mai complicat, aici aceste conturi se numesc " Like a bou ", si de ce tocmai bou, pentru ca din dorință nestăvilită de a devenii un adevărat Boss, saracii băieții pun pe profil poze in care apar ei un compania vreunei fete, doar ca poze e făcută noaptea ai ei poarta ochelari de soare. Mai apar si poze in care " mici întreprinzători " își fotografiază averile, doar că acestea reprezintă de cele mai multe ori pensiile bunicilor, cea mai tare era una in care " boss-ul" își atarna-se de gât bonurile de masa, ei când hotărăști să postezi asemenea poze te transformi rapid din " Boss" in Bou cu B mare.
Facebook-ul este locul in care cel puțin prostia este dusa la un nivel superior celui cunoscut si întâlnit intr-o zi obișnuită.
Cu siguranță se întâlnesc si lucruri educative si drăguțe, cum ar fi poze de familie, întâlniri intre prieteni, versete biblice, cuvinte de încurajare si multe altele.
Prietenia pe Facebook este virtuala, relațiile sunt virtuale, ridichiile si merele din Farmville sunt virtuale, fapt care duce ca până la urma excesul de virtual sa transforme omul in unul virtual, unul care nu își mai oferă locul in tramvai unui bătrân, unul care se crede la fel de puternic ca si cel din spatele monitoriului, unul care uita adesea sa salute. Nu judec persoanele ce utilizează sfânta rețea, judec persoanele sau mai bine zis prostia care sa prezinta in toată grandoarea ei pe sfânta rețea.
Va salut si va iubesc ... Si nu uitați ca romanii sunt un neam din care s-au ridicat oameni ce au influențat istoria dintr-un mod pozitiv, si aici nu ma refer la acei romani care deschid orice lacăt ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu