Cineva mi-a zis odată că nu poate veni la noi la biserică din cauză că noi nu avem tradiţie. El nu concepea creştinismul fără tradiţie, mergând pe principiul lui Alberto Camargo care spunea că “un popor fără tradiţii e un popor fără viitor”. Dumnezeu e de altă părere.

Problema era că nu l-am chemat la biserică ci la Hristos. Pentru el, fara traditie si datini, era prea uşoară mântuirea şi n-avea încărcătura religioasă necesară pentru el.

Interesant este că oamenilor le-ar plăcea să ajungă în cer făcând ceva, uneori eforturi, alteori punând greutăţi, încercând astfel să se convingă pe ei înşişi că sunt vrednici cumva să ajungă acolo.

De fapte fără rost, şi de tradiţii Dumnezeu este sătul.

Biserica lui Hristos n-are nevoie de tradiţii, nici măcar de religiozitate. Ea a luat naştere acum 2000 de ani în inimile sincere ale oamenilor. Singura condiţie este o atitudine sinceră, fără rituri şi obiceiuri.

Hristos este adeptul lucrurilor noi; a făcut ceva nou, a adus o viaţă nouă, a clădit un viitor nou şi înnoieşte oameni în fiecare zi.

Întotdeauna o noutate este punctul slab al unei tradiţii.

A mai promis şi un pământ nou…