Gabi Zăgrean - Căutarea lui Isus Hristos implică întotdeauna un mesaj cl...

O lume mai bună - Vladimir Pustan

     E lumea în care oamenii acționează, pentru că fericirea nu constă în a avea sau a fi, ci în a acționa. Noi trebuie să măturăm gunoiul, noi trebuie să fim sare și lumină, noi trebuie să facem binele din orice fărâmă de timp pe care o mai avem la dispoziție.
     E lumea cu oameni optimiști, iar optimistul e cel ce se uită după ochii tăi, pe când pesimistul se uită după șireturile tale. Am fost acuzați mereu, noi creștinii, că suntem prea optimiști în privința universului și prea pesimiști în ochii lumii, dar lucrul acesta e fals.
     Pascal de la care a pornit ideea asta, spunea că nu există fericire în această viață decât ca speranță a unei alte vieți. Dar asta sună exact cum o viață întreagă ai bea apă din pahare de plastic, lăsând neatinse paharele de cristal din care îți propui să bei când se va ivi o ocazie specială, care poate nu va mai veni niciodată.
            Cerul începe de pe pământ…
    Stăm, vorba lui Chesterton, cu sabia pe umărul celuilalt. De acolo putem să-l facem cavaler sau să-i tăiem capul. Faceți-i cavaleri…
    Faceți-i să se simtă importanți și buni într-o lume în care frângerea aripilor celuilalt e sport mondial.
Va trebui să ne bucurăm cât mai mult cu putință, dorind cât mai puțin cu putință. Atunci ne vom bucura de orice lucru ce ni se întâmplă, indiferent cât de nesemnificativ va fi…

    O lume în care să trăiești ca un copil.
O lume în care să nu contabilizezi reușitele și nereușitele.
    Mama lui Dürer a născut 18 copii din care 15 au murit. Unul din cei trei rămași în viață a făcut lumea mai frumoasă prin gravurile lui alb negru. Gravuri pe care e o împietate să le colorezi. Pentru că viața e frumoasă și în alb și negru.
     O lume mai bună construită de oameni mărginiți și răi, dar atinși de un Dumnezeu ce în mod intenționat a lăsat o grămadă de lucruri neterminate, tocmai pentru a le termina noi.
    O lume mai bună, printre altele…

V l a d i m i r _ P u s t a n
ciresarii, 13 febr. 2015

Publicat de Nicolae GEANTĂ      sursa:   http://nicolaegeanta.blogspot.ro

Vladimir Pustan | 4. De ce ingaduie Dumnezeu raul? | Ciresarii Tv | 08-f...

Vladimir Pustan - Pildele lui Isus - 3. De ce nu e toata lumea mantuita?...

De ce Rugăciunea?

           “Rugaţi-vă tot timpul” (Luca 21:36), “Rugaţi-vă neîncetat (1 Tesaloniceni 5:17)”.
     Rugăciunea este un imperativ pentru viața de credință. Nu un like doar atunci când îți place. Și nici atât numai când apele-ti-sunt tulburi. Nu-i simplu sfat camaradesc, ci o poruncă! Faptul că ne rugăm, demonstrăm că Dumnezeu e o fiinţă reală: putem vorbi cu El. Creatorul nu doreşte ca rugăciunea noastră să fie ultima alternativă, ci prima opţiune. Ea trebuie să fie volanul, nu roata de rezervă! “Neglijarea rugăciunii este o obrăznicie”, scria Ravenhill. Prin lipsa ei spunem că avem încredere în fire.
     Rugăciunea e discuție cu Dumnezeu. Cum am putea vorbi cu El cu gurile închise. Și cum ar putea să ne răspundă dacă nu-i vorbim? Personal în ultima vreme am experimentat ce zicea Kierkegaard: "înainte credeam că la rugăciune vorbesc eu, apoi am învățat că El îmi vorbește!"
     Rugăciunea înseamnă "a-L lăsa pe Dumnezeu înăuntru", zice dr. O. Hollesby. E efectul ciocănitului lui Hristos la inimile nostre.
     Rugăciunea e respirația sufletului. Și aerul ăsta trebuie primenit cât mai des... Fără ea ne sufocăm spiritual. Lipsa rugii face din biserici camere de gazare!
     Rugaciunea e personală. Se exclud imitațiile, rugile scrise, cărțile de rugăciuni. Cine le folosește e ca și cum ar cumpăra mâncare gata mestecată. N-am văzut prin magazine așa ceva. Căci nici un stomac n-ar digera. Orice creier ar refuza-o. Iar sufletul nostru e mai important decât creierul...
     Rugăciunea e agonie spirituală, travaliu sufletesc, îmi spunea azi Daniel Grigoriciuc, directorul RVE Suceava. "De ce creștinismul o tratează superficial?" Rugăciunea nu e pierdere de timp! Nerugătorii, superficialii, nu vor putea înălţa niciodată zmeul curajului, nu vor împrospăta harul, nu vor rupe lanţurile neputinţei... Şi, niciodată - ca să-l parafrazez tot pe Ravenhill – nu vor fi candidaţi la cununa de martir!
     Vărsați-vă nu doar "lacrimile înaintea Domnului" (Psalm 62:8). Ci și rugăciunile... Rugăciunea ridică bisericile. Lipsa ei le doboară.

sursa:  http://nicolaegeanta.blogspot.ro/
Publicat de Nicolae GEANTĂ

Elim Harmony - O noua zi

Adio excepționalului! Bun venit obișnuitului!

    Vas de cinste, mireasmă de viață, lumina lumii, sarea pământului, cetățeni cerești, ambasadori ai harului, toate acestea definesc excepționalul. Cred că există diferențe între oameni, diferențe datorate înzestrărilor genetice, datorate mediului educațional și bunăstării materiale, contextului social și cultural. Dar mai mult ca orice cred în schimbarea dată de pocăință. Cred că orice om care s-a pocăit devine purtătorul unui destin unic și excepțional. Cel născut din Dumnezeu dobândește natura lui Dumnezeu care înseamnă măreție, înțelepciune sau într-un cuvânt: extraordinar.
Lipsa extraodinarului, a excepționalului e de fapt rezultatul unei pocăințe care a început să șchioapete. Extraordinar nu înseamnă spectaculos, nu înseamnă vedetism ci înseamnă răspuns dumnezeiesc în pământescul luptelor noastre.
Lipsește măreția, lipsește exclamația de uimire pentru că deși rânduiți unui destin de excepție practicăm o pocăință de duzină. Cred că oricine practică o pocăință biblică – rugăciune, lepădare de sine, urmarea crucii lui Hristos, strângerea Cuvântului sfânt în inimă, părtășia frătească, frângere pâinii, slujirea Lui – rodește în extraordinar, trăiește în extraordinar, devine extraordinar…!
Obișnuitul!
Mă uit la răspunsurile pe care credincioșii le dau vieții și nu pot să nu gândesc cu tristețe: adio excepționalului, bun venit obișnuitului!
Când pocăința înseamnă supraviețuirea de pe o zi pe alta, cănd pocăința înseamnă frică de necazuri, cănd pocăința înseamnă rutină și lehamite, când pocăința însemnă doar privirea spre sine toate acestea înseamnă obișnuitul!
În pestrițul lumii noastre credinciosul obișnuit nu iese în evidență, nu strălucește, nu înfioară, nu uimește, nu îți taie respirația. Și toate acestea se datorează unei pocăințe care nu a fost înțeleasă pe deplin.
Mediocritate!
Dar mai grav ca obisnuitul credinciosului este faptul că au început să apară norii mediocrității. Credinciosul mediocru iese în evidență, din nefericire, prin absurdul felului său de a fi, prin stupiditatea unor afirmații și o ,,gândire‘’ care te blochează și te face să fugi cât te țin picioarele. Mediocritatea are pretenții, e sonoră și nu tace, îți dă lecții și te pândește cu un ochi critic. Ea apare atunci când ,,pocăința’’ este de fapt o înșelăciune a celui rău. E o pocăință fără cruce, fără Damasc, fără Tabor.
Între extraordinar, obișnuit și mediocru stă un singur cuvânt: pocăința!
Prezența pocăinței aduce extraordinarul, șchiopătarea pocăinței ne ține în obișnuit iar falsa pocăința naște mediocritatea.
Să fim pocăiți!


autor: Dinu.


Sursa: http://www.radiohope.ro/

Cristian Barbosu: Toflea ma surprinde mereu !

    Cristian Barbosu: Nu de mult am fost la Toflea si ca intotdeauna, Toflea ma surprinde mereu. Evident, in sens pozitiv, ca Dumnezeu lucreaza in acest sat. Cei care ati fost, stiti ca e doar un sat obisnuit cu oameni obisnuiti, multe familii sarace, o buna parte din sat nu stiu sa scrie, sa citeasca si totusi, Dumnezeu lucreaza prin Biserica fratilor nostri rromi din Toflea, educand si biblic, dar, efectiv educandu-i, literar vorbind, pe cei din sat.
    Am ramas surprins sa aflu ca peste 1000 de membri ai bisericii au reusit sa citeasca Noul Testament in anul care a trecut, peste 500, Biblia in intregime. Si au peste 200 de tineri si chiar si varstnici, oameni care au urmat cursuri Biblice, ceea ce pentru mine e incredibil. Nu stiu, oare care alta biserica din Romania are atat interes in a-si educa Biblica omenii, in a-i litera pur si simplu pentru gloria lui Dumnezeu?
   Este evident ca au si ei probleme. Nu de putine ori, noi ne uitam la ei ca si cum ne-am uita la samariteni, asa cum ii privea evreii in Scripturi. Dar, adevarul este ca fiecare etnie are probleme, ca pacatul e universal. Dar nu vreau sa justific anumite probleme sau alunecari, caderi, care unii dintre ei le au. Dar, vreau sa evidentiez lucrurile bune pe care le vad si vreau sa-i incurajez si pe ei si pe altii, care vor sa-i ajute si care vor sa stea alaturi de ei.
   Am ramas foarte incurajat sa particip, spre exemplu, la o conferinta de familie, acum cativa ani. Stiu ca in fiecare an peste 1000 de familii din cadrul bisericiilor se strang undeva in tara si au conferinte cateva zile. Oare, care viserica din tara noastra, da atata interes incat sa ajute, sa inchirieze, sa aduca vorbitori de calitate pentru peste 1000 de cupluri din tara, care se aduna sa studieze viata de familie?
    Este adevarat ca Dumnezeu lucreaza prin ei si nu doar in Toflea. Ma bucur sa stiu ca au peste 10 filiale, din cate am inteles eu, in Romania- 5 in alte tari. Si biserica se extine, mai ales in altimii ani, intr-o tara in care, din pacate, in cultele evanghelice bisericile mor sau sunt pe cale de disparitie in multe sate, sa stii ca exista o biserica care da nastere la alte biserici vii, pline de pasiune pentru Hristos. E un lucru extraordinar si de aceea ma bucur si vreau sa-i incurajez, la fel, cum ii incurajez si pe cei din Damaroaia. Am fost si acolo si ma bucur de darul lor, de pasiunea lor, de respectul lor fata de Dumnezeu si fata de Scripturi si fata de toti fratii rromi, care-L cauta pe Dumnezeu cu adevarat si cauta pocainta in Isus Hristos.

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Cristian Barbosu

Vladimir Pustan - Hristosul pierdut (25 Ianuarie, 2015)

Să trăiți bine să aveți pentru ce muri.

     Petre Țuțea spunea că de când există poporul român nici un intelectual nu a murit pentru o idee.
Înseamnă că am avut idei suficient de subțiri, vise mărunte, idealuri gârbove, pentru care nu merită să devii martir.
Poate cea mai mare slăbiciune a argumentului ontologic este aceea, bine văzută de Bernard Russell, că nimeni nu a murit pentru argumentul acesta.
     Creștinismul e tare pentru cel ce l-a înființat, a murit pentru visul de a vedea oamenii mântuiți. Cei ce-au urmat după El au scris istoria, de la Nero și până la Boko Haram, cu sânge.
Dar eu cred că mai mult de a muri pentru un vis e să trăiești pentru el, pentru că morții nu mai au idealuri. Prea mulți vor să moară pentru Hristos dar acum când trăiesc nu trăiesc pentru El. Oare e mai greu să trăiești decât să mori?
     Nu pot să cred că trebuie să privim din groapa fatalismului neajunsul de-a ne fi născut, ca și Cioran. Abia atunci e greu a trăi când nu ai pentru ce muri. Dacă nu sunteți suficient de hotărâți să trăiți pentru un lucru, nu veți fi doritori să muriți nici pentru el.
    Construiți-vă un pod spre stele, rezemat de jalnicul pământ, urcați-l cu alții de mână pentru că dragostea e mai tare ca moartea, așa cum viața bate filmul, așa cum noaptea e noapte și ziua zi.

V l a d i m i r _ P u s t a n

sursa:   ciresarii.ro