https://youtu.be/ZnO1mNxuvdw

“OGLINDĂ, OGLINJOARĂ”

„Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?” (Isaia 45:9)
      Mulţi oameni sunt nemulţumiţi de ceea ce văd în oglindă; unii dintre noi sunt atât de nemulţumiţi încât cheltuiesc o avere ca să se schimbe. Şi deşi este bine să arăţi cel mai frumos, Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca înfăţişarea noastră să fie o declaraţie a valorii noastre pentru El sau pentru ceilalţi. Oricare ar fi trăsăturile fizice pe care le-ai moştenit, iată câteva adevăruri biblice pe care merită să le iei în considerare:
      1) Nemulţumirea fată de înfăţişare ne pune în conflict cu Dumnezeu. Biblia spune: „Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! Un ciob dintre cioburile pământului! Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?” Dumnezeu intenţionează ca tu să fii vasul Său de lut; un vas practic, folositor; nu un ornament la modă şi un obiect de reclamă „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi” (2 Corinteni 4:7). Valoarea ta nu constă în felul în care arăţi pe dinafară, ci în ceea ce ai înlăuntru – mesajul care schimbă vieţi al harului lui Dumnezeu!
      2) Nemulţumirea faţă de înfăţişare rezultă din comparaţii false. Astăzi ni se spune să devenim reflecţii ale unui ideal de neatins. Modele TV modificate pe calculator ne vând orice, de la fulgi de porumb la maşini. Să fim serioşi! „Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12).

       Nemulţumirea faţă de înfăţişarea ta vine din necunoaşterea scopului uimitor şi creativ al lui Dumnezeu pentru tine. Şi lucrul acesta va deveni limpede pentru tine când te uiţi „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus” (Evrei 12:2).

Sursa:  http://www.misiune.ro

Vladimir Pustan | 19. Prostie si Duh Sfânt | Pildele lui Isus | 02-augus...

NewsNet Creştin: Pastor Cristian Ionescu – Se bucură sodomiții!

NewsNet Creştin: Pastor Cristian Ionescu – Se bucură sodomiții!: Se bucură sodomiții! Se bucură apostații! Se bucură scursura societății! V-ați gândit vreodată cât de scârbos este actul în sine? Erau...

Extremele îngrijorării .

Stăteam foarte îngrijorat că nu pot găsi un o soluție de a mă întoarce marți din Germania. Am dat diferite telefoane, m-am rugat, am sâcîit Internetul. Să mă încurajeze, un frate care stătea foarteee pasiv, a spus că nu trebuie să-mi fac griji: "lucră Domnul"!

E drept, noi creștinii nu trebuie să ne îngrijorăm de nimic. Dar nici să trecem în extrema cealaltă! Am învățat că "Domnul lucră", dar nici noi nu trebuie să stăm cu mâinile-n sân. Când Goliat a înfruntat Israelul, Dumnezeu lucra, dar numai David nu a stat cu mâinile la spate!

Sunt creștini care nu au serviciu, tineri care nu se căsătoresc, afaceriști ce intră în faliment, elevi care nu iau bacu', dar așteaptă ca Domnul să lucreze. Dacă vrei să lucreze trebuie cauți locuri de muncă, să duci CV-uri la firme, să te îmbraci decent și să te prezinți la interviu. Dacă vrei să ai o soție trebuie să ieși din casă, "să te tunzi și să te speli pe dinți", vorba unui pastor american și să socializezi cu fetele (nu doar pe facebook!). Dacă vrei să ieși din faliment redu cheltuielile, renunță la împrumuturi... Dacă vrei ca Domnul să "lucre" la bac' trebuie să faci pregătire la mate, să citești comentarii la româna, să faci variante...

Ceea ce deranjează cel mai mult în biserici e faptul că unii predicatori urcă la amvonul bisericii fără nicio grijă. "Vorbește Domnul", zic stimabilii. (Ba chiar disprețuiesc pe cei nu procedează așă). Vorbește Domnul dar dacă ai stat înainte ore la studiu. Dacă ai schiță de predică. Dacă ai memorat versete, idei! Altfel vei spune tot ce îți trece prin cap! Ați auzit d-astea?

Fugiți de extremele îngrijorării. Nu tremurați de teamă că nu există cale de ieșire, dar nu rămâneți nici cu brâncile pe gard ca pensionarii așteptând pensia! Dumnezeu lucrează, dar noi trebuie să ne facem partea! Ce spuneți, n-ar fi cazul să începem ieșirea din criză?

Nurnberg, 4 august 2015

Lot, un tip interesant.

  Numai in locul lui Avraam sa nu fi când ai pe unul ca Lot in echipa. Un nepot pretențios chiar daca nu i se cuvinea acest lucru, dar cand este vorba de nepoți parca toți sunt la fel. Si după cum era de așteptat vine momentul in care trebuie sa aleagă intre două lucruri, si bineînțeles ca va alege rău. De ce ?
  Tocmai pentru ca Lot este tipul care se aseamănă foarte mult cu majoritatea tinerilor din zilele noastre, adică neinfricati si trăind mereu in apropierea limitelor periculoase ale despărțirii de viata si de Dumnezeu.
 A trai in Sodoma nu putea fi ceva atât de rău, doar ca încet, încet Lot avea sa-si schimbe accentul si sa vorbească atât de bine limba lor încât sotiei lui ii părea un loc fara de care pământul ar fi știrb.
   Si odată prins in joc, avea sa își mărite si ficele acolo. Si când iti împărți casa, masa cu niste băieți de treabă ca si cei din Sodoma, nu te mai deranjează nici fumul de țigară nici mirosul de alcool ieftin, si nici manelele care par sa nu se mai termine. Nu te mai deranjează aproape nimic...din ce se petrece acolo, te deranjează un lucru, vocea Domnului care îți cere sa părăsești acel bar, club sau ce-o mai fi el. Te-ai obișnuit atât de bine cu astfel de locuri sau lucruri încât ești gata sa negociezi cu Dumnezeu pentru ele.

 Va urma...

Ce-ar fi... să nu ne mai tăiem aripile unii altora? - de Sefora Geantă

     Boli vechi, oameni noi. Descurajarea atacă din nou făcând victime chiar şi dintre cei mai puternici soldaţi. Nu ţine cont de vârstă, poziţie socială, nume sau naţionalitate. Spinii descurajării sunt gata să înăbuşe orice sămânţă de speranţă ascunsă prin vreun colţ de inimă.
Acesta e cimitirul mizeriei umane – locul unde toate visele mor.
Cineva spunea că până şi cel mai desăvârşit artist poate fi descurajat de critica sau de indiferenţa celei mai desăvârşite nulităţi. Pentru că aşa suntem noi oamenii – sensibili... Chiar dacă încercăm să ascundem asta…
     Ne descurajează oamenii. Ne descurajează eşecul. Ne descurajăm singuri.
Spunem o vorbă, poate chiar în glumă, fară să realizăm că poate răni omul de lângă noi. Uneori descurajăm voit, de teamă ca muritorul căruia ne adresăm să nu ajungă pe scara vieţii cu o treaptă mai sus decât noi. Descurajăm câteodată pentru simplul fapt că viziunea noastră nu coincide cu a celuilalt, că ţintim prea jos şi credem prea mult în imposibil. Descurajăm din invidie şi din ipocrizie. Descurajăm pentru că n-avem altceva mai bun de făcut…
Ne lăsăm descurajaţi pentru că pierdem din ochi ţina. Pentru că o mică turbulenţă ne poate distrage atenţia; un mic eşec ne poate face să aruncăm arma în colb şi să ne dăm bătuţi. Aşa uşor! Mult prea uşor…
     Renunţăm pentru că nu avem încredere în noi şi ne subestimăm. Înăuntrul fiecăruia există o forţă creatoare mai mare decât bănuim. Problema e că mulţi trecem prin viaţă fără să fi descoperit măcar o părticică din ea. Altfel spus, trăim degeaba…
Abandonăm lupta pentru că avem prea multă încredere în ceilalţi şi ne lăsăm influenţaţi de vorbele lor. Uităm prea des că fericirea noastră nu trebuie să depindă decât de voinţa propriei persoane.
Alegem descurajarea pentru că ne e frică să pierdem. Ne e frică să ne facem iar de râs, să ni se calce mândria şi orgoliul în picioare. Să ne stricăm reputaţia.
      E adevărat, mediocrii nu îşi strică imaginea, dar nici nu ajung eroi vreodată…
Să te laşi descurajat e ca şi cum ai merge de bună voie acolo unde ştii că sunt nisipuri mişcătoare. Pentru că ea, descurajarea, nu te ţine doar pe loc, ci te trage în jos. Atât de mult încât într-o zi o să te înghită pământul fără să laşi nimic în urmă. Asta-i cea mai mare înfrângere: să te laşi descurajat...
    Este trist că petrecem mai mult timp pentru a felicita oamenii care au reuşit decât pentru a încuraja pe cei care nu au reuşit. Îndopăm sănătoşii cu pastile în loc să le dăm celor bolnavi.
Trebuie să acceptăm eşecul, dar nu ca pe un capăt de drum, ci ca pe antrenamentul ce ne pregăteşte pentru victoria de mâine.
       Descurajarea şi eşecul sunt două din cele mai importante trepte spre succes, spunea Dale Carnegie.
Indiferent de unde porneşti, nu te lăsa descurajat! Toţi oamenii au ajuns unde sunt, pentru că mai întâi de toate au pornit de undeva.
Nu descuraja pe nimeni, indiferent de cât de încet înaintează! Fără să realizezi că vorbele tale atârnă greu în ochii cuiva, poţi priva întreaga oamenire de binecuvântările ce puteau fi primite prin el…
      Luptă şi mergi înainte! Demonstrează celorlalţi că tu poţi face posibil ceea ce pentru ei era imposibil şi de imaginat.
Încurajează oamenii să îşi urmeze visul! Să îşi găsească un scop în viaţă. Să ajugă sus. Poate mâine vei uita că ai spus o vorbă bună unui om singur şi descurajat, dar îţi garantez că el nu va uita niciodată.
      Descurajarea e arma Diavolului. Ea naşte oameni mediocrii, cu ochii lipiţi de asfalt, cu inima ruptă de cer. Naşte îngeri cu aripile tăiate. Uneori ne e greu să acceptăm rolul distribuitorului de speranţă, pentru că mai degrabă avem nevoie să fim încurajaţi decât să încurajăm. Dar dacă n-o facem noi, atunci cine o va face?
      Vă provoc la ceva… Ce ar fi… să nu ne mai tăiem aripile unii altora?!

sursa: http://seforaseah.blogspot.ro/

Autor: _ Sefora Geantă_

Marturie Alin Jivan

Magda s-a intors acasa

Nu căsătoriilor gay!

A vedea sau a regândii aceasta instituție altfel de cum a "gandit-o" Dumnezeu, este păcat. Inca din cartea Genezei, din capitolul 2 începând de la versetul 18 Dumnezeu începe definirea familiei.  In v 24 este specificat ca bărbatul își va părăsi  părinții si va forma o familie împreună cu femeia iubita lui. Trebuie sa ai o minte foarte alterata sa vezi lucrurile altfel,. Citeam pe facebook câteva poștari in care autorii ,foarte inspirați spuneau ca Dumnezeu iubește si homosexualii, greșit... Dumnezeu nu iubește un om care nu accepta planul inițial in care a fost conceputa familia, nu Dumnezeu nu va iubii nici o data un homosexual, un pedofil un zoofil... Nu, deoarece El a stabilit niște parametrii cat se poate de clari si ușor de priceput in ceea ce privește familia. Bărbat si femeie. Cum ar fi sa ai 2 tati, sau pe tatăl tau sa il cheme Ioan si pe mama ta Gheorghe? Ma îngrijorează faptul ca toate aceste nebunii se petrec sub ochii creștinilor, sub ochii tuturor celor ce înțeleg ca acest lucru este o urâciune înaintea Lui Dumnezeu si totuși nimeni nu se agață pentru a combate vehement acest  lucru... Sa nu ne pedepsească Dumnezeu pentru această pasivitate ieșită din comun fata de astfel de practici păcătoase... Dar tare mi-e frica ca o va face dintr-o zi.