Vladimir Pustan | Cât ne costă cerul? | Ciresarii Tv | 22-mai-2016

Dumnezeu nu-i claustrofob.

Povestea apocrifă a melodiei „Despre smerenie”

Biserica de lemn din Mănăstirea Bârsana (sursa)

Un grup de contribuabili onorabili și celebri au decis că, de vreme ce marea catedrală a „Mântuirii Neamului” se construiește inclusiv din banul public, e cu totul îndreptățit să-L caute pe Dumnezeu să vadă dacă se prezintă la „locul de muncă”.

Dar unde să-L caute și cum? Pe cine să întrebe? De unde să pornească? Încotro să se îndrepte și în ce calitate veneau domniile lor cu căutarea? Cum să se prezinte? Vor fi voind să-L caute pe Dumnezeu sau numai doreau să știe dacă El are de gând să se arate prin viitoarea catedrală? Cine știe… fiindcă nu avem răspuns la aceste întrebări.

Profitând de visul profetic căpătat în chip providențial de către unul din grup, contribuabilii onorabili au decis să-și asume revelația confratelui lor și să tragă concluzia finală, ultimă și peremptorie: Dumnezeu nu s-a prezentat încă pe șantierul în lucru, dar nici nu are vreo intenție să vină ulterior, când mega-construcția va fi gata. El este, se pare, megalofob.

Dar să zăbovim nițel asupra omului cu visul și cu revelația. Evident că, dacă l-a căutat pe Dumnezeu printre betoane, macarale, înjurături de muncitori (care se manifestau astfel fie din cauză că erau cam neumblați pe la biserică, fie din pricina vreunei vătămări corporale intempestive), îndemnuri la donații, fierăraie, praf de șantier, ocări seculariste, nemulțumiri civice și toate alea, nu avea cum să-l găsească.

D-aia a fost „răpit” în viitor și i s-a dat posibilitatea să-l caute pe Dumnezeu și în clădirea terminată. Cum nu l-a găsit, și-a luat picioarele la spinare și a ajuns, după spusele lui, la o băsearecă de lemn (numele arhaic se potrivește cu materialul, d-aia l-am introdus) unde… surpriză, pe suprafața mică L-a găsit repede.

*******************************

Ei, acum rămân totuși câteva lucruri care nu sunt cu totul elucidate. Mai întâi, se pare că toți contribuabilii porniți în această călătorie aveau convingerea că Dumnezeu poate fi găsit, deci de aceea L-au și căutat. Ceea ce e bine. Și toți l-au găsit cam în același loc. Ceea ce e puțin straniu. Însă ce relație există între Dumnezeu și contribuabil? Asta este o întrebare ce ne pune pe gânduri.

O altă problemă nelămurită este de ce nu preferă Dumnezeu materialele ecologice. Lemnul, se știe, a devenit un material sensibil în patria noastră. Dacă ar trece toată creștinătatea pe structură lemnoasă… n-ar deveni asta o catastrofă ecologică? Nu s-ar asocia pe față cu vânzătorii de neam și țară?

Nu în ultimul rând, s-a arătat o problemă cu iz de conspirație și asta zău că mă irită. Se pare că unii știau de mai multă vreme că „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici”, dar au tăcut chitic, lăsând alte confesiuni creștine (mai neexperimentate) să se arunce inconștiente spre materiale arogante și spații cât le permiteau bugetele și sponsorizările de mari. Or asta-i cam urât din partea lor.

Ar mai fi la mijloc și suspiciunea pe care o stârnesc cei care știu foarte precis preferințele lui Dumnezeu în materie de arhitectură și nu numai. Dar toate astea sunt observații colaterale și poate chiar răutăcioase, așa că mai bine revenim la firul povestirii.

*******************************

După ce contribuabilii au stabilit unde poate fi întâlnit Dumnezeu și după ce ei înșiși au verificat și li s-a confirmat, s-au prezentat în păr să spună și la popor cum stă treaba. Frumos! Așa că au mers să înregistreze într-un studio, dintr-o clădire care nu era din lemn și care avea spații mari, nu mici. Și atunci au realizat cu surprindere că nu și-au pus problema dacă și Dumnezeu va lua parte la înregistrări și la repetiții. Sau dacă le dă binecuvântarea.

Problema nu e chiar așa de simplă, căci realizatorii mizau pe iscălitura divină care să le garanteze produsul final. Însă, iată că se aflau în impas. Dacă Dumnezeu se răzgândise? Dacă nu le spusese chiar totul? Dacă prefera și alte materiale și alt gen de spații? Dacă vor fi înțeles greșit? Deși erau ei contribuabili cinstiți, mergeau pe cheltuiala minimă, trebuia să aibă dreptate. Dar oare…?

Așa se face că a început să-i roadă viermele îndoielii. Un vierme tare perseverent și mârșav. Însă cu puțină încurajare reciprocă, cu oleacă de gândire pozitivă, cu presiune din partea producătorilor și a finanțatorilor, contribuabilii noștri au decis că nu-i drum ‘napoi. Mai ales că aduce ghinion să renunți, după cum spuneau unii. Dintre ei.

Atunci le-a dat prin minte că spune ceva la Scriptură despre staul, despre răstignire. Deci spații mici și lemn. Și și-au zis că trebuie să fi fost adevărat visul profetic providențial. Că altfel era cât pe ce să-și aducă aminte de salariile și încasările lor frumușele, care-i împing fără să vrea în capul listei cu risc de opulență civică. Și i-au ars o înregistrare memorabilă.

Happy-end-ul e că acum toți cred în Dumnezeu și toți caută spații mici și diverse chestii din lemn. Totul e să nu exagereze. Și să nu se încurce. Nici cu spațiul, nici cu lemnul. Nu se știe însă dacă au mai apucat să elimine cumva riscul opulenței individuale, ca să fie mai în acord cu minimalismul și tâmplăria simplă pentru care Dumnezeu și-a declarat adeziunea.

sursa:https://drezina.wordpress.com

autor:  Teofil Stanciu

Sfaturi practice pe dos - Nicolae Geanta • Biserica Sfanta Treime - Lond...

Tatuaj pentru Dumnezeu. Și pentru păcătos... - Nicolae Geantă.

"Poruncile acestea... să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi" (Deuteronomul 6:9).

Am spus într-o predică recentă că unul din moto-urile după care mă ghidez în viață este rugăciunea lui Ilie de pe Carmel: "Fă să se știe astăzi că Tu ești Dumnezeul lui Israel, că eu sunt slujitorul tău, și că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta!" (1 Împărați 18:36b). "Îmi vine să îmi fac tatuaj pe mână dreaptă cu mesajul acesta, chiar de s-ar speria unii", am susținut în fața bisericii. La sfârșitul predicii am primit din sală un bilețel împăturit: "pentru fratele Geantă. Leveticul 18:28" (versetul spune: "Să nu vă faceți tăieturi în carne pentru un mort, să nu vă faceți slove săpate pe voi. Eu sunt Domnul").

M-a amuzat biletul! Persoana care mi l-a trimis înțelese doar literal mesajul. Mi-am adus aminte că în Deuteronom 6:6-9, Dumnezeu a poruncit Marele Șhema cum spun rabinii. Shema Israel, adică fidelitatea față de Dumnezeu, trebuia memorată de către evrei din fragedă pruncie. Paradoxul este că Dumnezeu le-a vorbit în sens figurativ să scrie legea pe porți, tocul ușii sau pe brățările de la mâini, iar ei au înțeles literal. Legea divină nu trebuie scrisă pe nimic, nici măcar în creier, ci trebuie săpată în inimi.

Aș fi putut să-l întreb pe expeditor ce înțelege prin fruntarii între ochi? Sau dacă știe locul în care Dumnezeu însuși s-a tatuat?

Evident că nu mă voi tatua niciodată. Nici măcar cu pixul ori cu vopsea care se șterge cu apă! Și știți de ce n-o fac? Nu pentru că-i păcat ci pentru că la Golgota s-a tatuat Hristos pentru mine! Cu piroane de 20! În fiecare dimineață Domnul îmi spune "Te-am săpat pe palmele Mele!" (Isaia 49:16). El m-a tatuat în palme, și eu l-am tatuat în inimă!

Tatuați-vă inima pentru Hristos! El deja are palmele tatuate pentru păcătoși...

* Notă: Fruntariile (ebraică țoțapot) apare tradus adeseori "filacterii". Etimologia și semnificația antica a cuvântului sunt incerte. Teologul Peter Craigie, profesor de Vechiului Testament, susține că fruntariile sau filacteriile au început să fie folosite ca un fel de cutiuțe conținând un pergament pe care erau scrise câteva versete biblice.

autor: Nicolae Geantă

sursa:  ciresarii.ro

CU OCHII LA RĂSPLATĂ.

„Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. Ce samănă omul, aceea va şi secera. Cine samănă în firea pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine samănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică. Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraților în credință.”

Galateni 6:7-10

---

     Trăim într-o lume în care falsitatea și superficialitatea sunt manifestate precum unele principii sănătoase, făcându-ne să trăim într-o permanentă confuzie. Tot mai multe doctrine și religii iau naștere, și totuși, tot mai puțini oameni Îl găsesc cu adevărat pe Dumnezeu.
Noi, creștinii, ne-am obișnuit să trăim o pocăință ieftină și comodă, care ne pune într-o lumină favorabilă. Avem concerte și predicatori care ne gâdilă plăcut urechile și care ne fac să râdem în timpul programelor, în timp ce, în țările musulmane și comuniste, frații și surorile noastre suferă torturi îngrozitoare. Creștinii aceștia sunt condamnați la moarte în fiecare zi; sunt alungați din comunitățile lor, și aleargă din loc în loc pentru a-și scăpa viața.
Atunci când ne întâlnim la părtășie cu frații noștri, în loc să fim însuflețiți de dragostea lui Hristos și de unitatea Lui cerească, noi avem timp să facem comentarii asupra ținutelor, asupra problemelor cu care se confruntă frații, deschizând astfel portița bârfei.
În casele noastre există multe exemplare ale Cuvântului lui Dumnezeu tipărite în toate modelele și avem cele mai moderne harfe, vaaai însă, din păcate nimeni nu mai capătă înțelepciune și mângăiere din ele, deoarece sunt deschise doar la ocazii speciale… Și când te gândești că alți frați de-ai noștri, într-un alt colț de lume, plâng pentru un Nou Testament… ei au săpate și întipărite în inimă cântările și pasajele care i-au consacrat pentru Împăratul lor iubit.
E adevărat…Trăim pentru noi, pentru poftele noastre, pentru împlinirea și bunăstarea noastră, din care mai împărțim când și când la vreo colectă specială, pentru a fi buni samariteni. Avem confort, dar n-avem pace. Avem Biblii, dar nu le citim. Avem libertate, dar trăim ca și cum am fi legați. Avem totul, dar nu-L avem pe Hristosul cel real. Și totuși, vrem ca la final să fim puși în rând cu cei care au fost martirizați, care au pierdut și au renunțat la tot ce aveau mai scump pe lume pentru numele scump al lui Hristos. Noi am vrea să fim egali cu cei ce care și-au dedicat viața pentru a sluji orfanilor, cu cei care sunt misionari în cele mai neprimitoare și violente locuri de pe fața pământului. Am vrea să avem aceeași plată cu cei ce au postit zile și săptămâni întregi înaintea Mielului fără pată. Noi vrem să purtăm cununi strălucitoare de învingători, cum vor avea toți cei ce Îl vor fi iubit pe El. Dar nu…să nu ne înșelăm singuri!
El va fi drept în răsplătire, și va da fiecăruia după cât a făcut în zilele în care a trăit. Așadar, să luăm seama să avem roade vrednice în ziua cea mare. Să căutăm a pune în funcțiune cântarul cu talerul cel mare. Mai bine să punem în plus, decât să fim găsiți prea ușori… Să luptăm lupta cea bună a credinței și să fim zeloși în împlinirea faptelor. Astfel, în fiecare zi să trăim pentru a mai adăuga o nestemată la cununa care ne va aștepta la Marea Premiere! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Ancuța Costean

http://ancutacostean27.blogspot.ro/

Dragostea ...

Dragă prietene,

                Când vei citi aceste rânduri să ştii că m-am gândit la dragoste. Da...la dragoste. Cea mai mândră "fiinţă" din sufletul omului este banala dragoste. Ea înseamnă totul. În ea sunt misterele vieţii. Fără dragoste eşti un pamant uscat fară apă. Degeaba porţi în tine milioane de mistere. Degeaba prietene... E ca şi cum ţi-ar fi sete şi nu ai avea putere să te duci la izvor să bei apă. Dragostea este cheia cu care noi putem deschide misterele vieţii. Este greu, aşa-i? Ţi se pare complicat? Ce ciudat, aşa-i? Vezi prietene ce face o banală dragoste...

            Zilele trecute am citit undeva un lucru minunat. Nu îmi amintesc unde, uneori stau prost cu memoria. Uite ce am citit...La început, primii creştini nu făceau deosebirea între dragostea de Dumnezeu şi dragostea de oameni. Îţi dai seama? Ce lucru minunat, superb, care te face să înţelegi dragostea dusă la extrem, la nebunie...Să fii nebun pentru Dumnezeu şi să fii nebun pentru om...Cu aceeaşi măsură să îl iubeşti pe cel de lângă tine, şi cu aceeaşi măsură şi pe Dumnezeu. Sunt greu de înţeles, aşa-i? Aşa sunt eu...

            Şi, da prietene...în inima este iubirea...acolo stau cele două măsuri de dragoste...măsură pentru Dumnezeu şi măsură pentru om. Unii zic că îl iubesc pe Dumnezeu, dar uită să îl iubească pe om. Bănuiesc că în situaţia asta talerele cântarului nu sunt in linie. Unul este mai sus, iar celălat mai jos. O stare haotică...o iubire aparentă...amăgitoare... Ştii, în cazul asta îmi vine în minte scena în care Simon Petru a tăiat cu sabia urechea dreapta a slugii arhiereului în Grădina Ghetsimani. Stau şi mă întreb acuma : Oare, care a fost reacţia lui Iisus?

            Alţii zic că îi iubesc mai mult pe oameni şi pe Dumnezeu nu. Ştii, stau puţin şi mă întreb iarăşi : Oare de unde a început iubirea? De la Dumnezeu sau de la om?

            Gândeşte-te puţin...la tine cum este...şi de vei putea să egalezi talerele cântarului...atunci vei ajunge la IUBIREA PURĂ. Da, la iubire pură. Da, la o stare atat de profundă, încât nu îţi vine să iei nicio greutate de pe cântar. Le laşi în echilibru...acolo...aşa cum sunt...

             

            Fii puternic prieten drag...şi lasă talerele echilibrate...

Autor :  Un prieten ... bun.

Vladimir Pustan - Necazuri, probleme si framantari (11 Aprilie, 2016)