Alfa&Omega Tv.

marți, 4 noiembrie 2014

Ordine și haos – Nicolae Geantă

Știu că nici dumneavoastră nu vă place burnița de toamnă. Și nici noroiul peste asfalt. Mai ales lunea dimineața, în octombrie, când întunericul bate spre șapte. Ploaie, frig, frunze. Timp alandala. Haos. Tristețe-n stomac… Îți vine să fugi în zona australă.
I-am mulțumit lui Dumnezeu că nu e schimbător ca vremea. El nu e nici ca noi, cu mintea ca un șifonier fără sertare. Împrăștiați. Nepunctuali. Neordonați adeseori. Haotici. Pentru El și ceața are o ordine! Nimic nu deraiază.
Biblia ne spune că la început pământul era pustiu și gol. Dumnezeu nu se coborâse. Și unde nu e Dumnezeu, e… haos! Apoi, a fost tohu va bohu. Iar din haos, Cuvântul Domnului a generat ordine: oceane, plăci tectonice, biosferă, om… Geosfere. Armonie. Matematică divină. 
Înmuiat de ploaia mocănească mă gândeam că în discoteci haosul e la el acasă, pentru că Dumnezeu lipsește. Absența Sa de pe stadioane ori de la concertele rock face ca asistenții să fie gata să lovească cu lanțul, cu pumnul. Lipsa lui Dumnezeu din liceele românești a dus școala la haos! Zarva, înjurăturile, lipsa de bun simț, comentariile, fumatul pe la colțuri, manelele, le-ai aștepta la cârciumi nu în cetățile înțelepciuni. Dezordinea e în ospicii, în cârciumi. Dar nu trebuie să fii nebun, ori beat, să fii haotic. Ci, lipsit de Dumnezeu. Și când te gândești că domnul Cernea tocmai s-a gândit să scoată religia din școli?!
Membrii Parlamentului de aceea se-njură, se ceartă, fură ca-n codru: Dumnezeu nu e acolo! O politiciană renumită din România, mi-a declarat ceva uluitor într-o seară, acum ceva ani: “Nicule, Dumnezeu există, dar nu în politică!”. Așa că nu vă mirați că legile lor sunt strâmbe… Nu ne mirăm de ei, dar în biserici trebuie să domnească ordinea! Mai ales la comitete!
Oamenii cu haos în viață se cunosc de la o poștă. Până și hainele sunt puse cu furca pe ei. Apropos ați văzut cum se îmbracă senilii? Cu abajur de veioză în cap… Hipsterii sunt pui pe lângă ei. Cu tot curcubeul lor vestimentar. Ce să mai vorbesc de cei ce se scufundă în haosul Haloween-ului? “Punem usturoi la ușă să alungăm demonii?”, mi-a zis o puștoaică ieri. “Și atunci de ce ne punem coarne și costume de drac? Că doar nu vrem s-o imităm pe Lady Gaga…”
Lipsa ordinii e absența unui scop. A unei ținte. E viața de giruetă: încotro bate vântul. E-o gaură neagră ce consumă energia. Și pe toți ce se apropie de ea.
Dumnezeu a ieșit cu mătura să facă ordine. De mii de ani face curățenie. Și încă mai are de lucru. Haideți la curățenie. Prin urmare, nu vom mai trăi o simfonie cu instrumente neacordate…
sursa: ciresarii.ro
autor: Nicolae Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu