Puterea de corupere a minciunii este fenomenala. Modul in care minciuna isi infinge radacinile in sufletul omului este un subiect pe cat de fascinant, pe atat de socant. Mintim nu numai din necesitate, circumstantial, ci, de multe ori, mintim din pasiune, posedati de o forta incontrolabila, care sfarama in bucati sufletul nostru fragil. Mintim pentru a ne spala pe maini, dar mintim si pentru a ne spala constiinta. Mintim pentru a ne apara, dar mintim si pentru a ataca. Mintim crestineste, adica mai diluat – intr-un mod fad, estompat – dar mintim cu nerusinare si in mod public, strigator la cer, fara remuscari.
Oare de ce a mintit Petru, lepadandu-se de Domnul sau ?
Dupa ce Hristos este arestat, Petru il urmeaza de la distanta. Este singurul care are curajul sa-L urmeze pe Hristos, pentru ca ceilalti ucenici au fugit si L-au parasit (Matei 26 :56). Il urmeaza de la distanta nu doar pentru ca facuse o promisiune, dar se credea, probabil, mai bun decat ‘’lasii’’ care au fugit si incerca, in felul acesta, sa-i dovedeasca lui Hristos si celorlalti ca este un om integru si de caracter.
O slujnica ii pune la grea incercare caracterul, intr-un mod cu totul neasteptat. Desi slujnica il acuza in particular - ‘’Si tu erai cu Isus Galileanul’’ (Matei 26 :69) – raspunsul lui Petru este public, ‘’…inaintea tuturor’’ (Matei 26 :70). O nepocaita intuieste adevarul, il intrevede, dar pocaitul alege si isi asuma calea minciunii. Minciuna lui Petru este indirecta, bineinteles, dar evidenta. El nu spune ‘’nu eram cu Isus’’, el raspunde cu naivitate, evaziv : ‘’nu stiu ce vrei sa zici.’’ (Matei 26 :70) Desi intelegea foarte bine acuzatia, Petru o insulta pe sarmana femeie si-i imputa ca vorbeste prostii, tampenii si ca el nu le intelege. Discreditarea martorului – mai ales ca martorul era o femeie – este o reactie fireasca a mincinosului care se vede bagat in corzi. Inca nu-si permitea sa minta pe fata, dar alege sa se minta pe sine si sa se imagineze ca fiind o victima nevinovata. Drept urmare pleaca din grupul acela si merge ‘’…in pridvor’’ (Matei 26 :71).
In pridvor este abordat de o alta slujnica – sau poate chiar de aceeasi slujnica, inca plina de banuieli – care, de data aceasta, il acuza public : ‘’Si acesta era cu Isus din Nazaret.’’ (Matei 26 :71) In momentul acela, minciuna lui Petru devine virala. El pierde efectiv controlul asupra actiunilor sale si minte, de data aceasta, cu juramant : ‘’Nu cunosc pe omul acesta !’’ (Matei 26 :72) La adapostul noptii, Petru se ascunde de Hristos si de el insusi, negand tot ce cunoaste despre El. Ce minciuna ! El care stia ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, Hristosul promis, se lasa purtat de virusul acesta dracesc al minciunii si neaga toata cunoasterea de care a avut parte cat a umblat cu Domnul.
Nu incercati sa gasiti explicatii logice in acest comportament. Nu exista logica in minciuna. Mincinosul este gata sa isi joace ultima carte, ca un dependent de jocurile de noroc, care – dupa ce pariaza tot ce are – spera ca ultima mana va fi mana castigatoare. Femeia acuzatoare nu are dovezi concrete, irefutabile. Afara e noapte, oamenii seamana intre ei, poate ca se inseala, poate ca i se pare. Este cuvantul ei impotriva cuvantului lui Petru. Ea nu se jura, pentru ca nu are certitudini, dar Petru se jura si isi atrage in felul acesta un avantaj aparent castigator, pentru ca intelegem din textul biblic ca femeia pleaca – neputand sa-si dovedeasca spusele – iar Petru ramane cu grupul care se incalzea la foc.
In timp ce Petru se integra in peisaj, rasufland usurat, crezand probabil ca necazul a trecut si ca a scapat, de data aceasta, cei care erau cu el la foc il acuza public si ii aduc si dovezi: ‘’…si tu esti unul din oamenii aceia, caci si vorba te da de gol.’’ (Matei 26 :73) Cam o ora – ne spune Luca – a durat jocul mincinos al lui Petru. Faptul ca a mintit cu dezinvoltura nu a insemat ca oamenii au crezut ceea ce a spus. Ei si-au pus intrebari, l-au analizat, l-au iscodit si, in cele din urma, cu dovezi clare l-au acuzat de minciuna si se pregateau de linsaj. In fata dovezilor Petru minte la un nivel inimaginabil, cu blesteme si juraminte : ‘’Nu cunosc pe omul acesta.’’ (Matei 26 :74) Si cand vezi ca cineva se dezice cu o asemenea verva, atragandu-si blesteme grozave, smulgandu-si parul si zgariindu-si pielea pana la sange, poti sa nu-l crezi ? Cand apuci pe drumul minciunii nu mai ai cale de intoarcere, vei ajunge sa-ti crezi propriile minciuni. Si Petru ii convinge pe oamenii aceia ca spune adevarul, caci in caz contrar l-ar fi linsat.
Dar in toata povestea aceasta fabuloasa exista un personaj care nu credea minciunile lui Petru : cocosul. Iar cand Petru isi desavarsea minciuna, ‘’In clipa aceea a cantat cocosul’’ (Matei 26 :74). Cantatul cocosului reprezinta strigarea Adevarului si, chiar daca in realitate sunt putini oameni care pot descifra strigarea adevarului, strigarea aceasta are o putere fenomenala de a strapunge constiinte. Oamenii nu au inteles mesajul cocosului, dar Petru l-a inteles. Chiar in clipa aceea s-a intors cu teama si plin de rusine spre Hristos incercand, parca, sa se ascunda de El. Privirea lui mincinoasa intalneste pentru o fractiune de secunda privirea Adevarului Etern care, surprinzator, chiar in secunda aceea ‘’…se uita tinta la Petru’’(Luca 22 :61). Intr-o metamorfoza de neimaginat, Petru ramane paralizat sufleteste si capituleaza. Minciuna lui a functionat pana a dat ochii cu Adevarul. In momentul acela si-a dat seama ca este un pacatos irecuperabil si pierdut pentru eternitate, drep urmare ‘’…a iesit afara si a plans cu amar.’’(Matei 26 :75)
Iesirea aceasta ‘’afara’’ nu este intamplatoare. Petru nu iese doar din spatiul in care se gasea fizic, ci iese din intunericul spiritual care l-a cuprins, pentru a intra in dimineata spiritului sau. Cantatul cocosului nu reprezinta doar strigarea intelepciunii, ci reprezinta trecerea dintre noapte si zi, dintre intuneric si lumina, dintre minciuna si adevar. Si asa cum bine putem observa, nicio trecere veritabila de la cele firesti la cele duhovnicesti nu poate avea loc fara zdrobirea inimii. Plansul lui este plansul zdrobirii interioare, al prabusirii sufletesti si al caintei profunde. Pocainta este pelinul sufletului omenesc, dar este singura poarta pe care putem iesi afara din intuneric.
Mintim pentru ca stam departe de privirea Adevarului, desi spatial ne situam in proximitatea lui. Ne construim propria realitate bazati pe minciuna, pentru ca alegem noaptea pacatului pentru a ne incalzi sufletul si anturajele pe care le putem manipula. Nimic nu poate opri minciuna omului daca acesta nu se intalneste cu Hristos. Si daca aici pe pamant nu avem harul sa ne intalnim cu Adevarul – indiferent de pretul pe care aceasta intalnire il presupune – va veni o zi cand privirea Adevarului ne va scoate ‘’afara’’, in intunericul etern, in noaptea mortii vesnice. Si atunci vom plange cu amar…dar va fi prea tarziu.
sursa: http://penticostalul.wordpress.com/ Articol scris de Laurentiu Balcan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu