Ucenicii, la rândul lor, au căutat să îi calce pe urme. Uneori au reușit, alteori nu. Apostolul Petru a căzut, la un moment dat, în cursa aceasta a fățărniciei, care este sursa lingușelii și a început să judece cu două unități de măsură. Era lingușitor când cu neamurile, când cu evreii. A fost nevoie de un Pavel care să-l confrunte cu fermitate, deși putea să-l lingușească puțintel și ar fi avut un aliat puternic dacă ar fi râvnit ”tronul” Bisericii de la Ierusalim. Vă dați seama că o alianță cu Petru era calea sigură spre succes? Dar apostolii și-au eliberat inima de fățărnicie, de lingușeală și de ipocrizie, pentru că nu au căutat slava lor, ci slava Celui ce i-a chemat din întuneric la lumină.
Lingușitorii sunt un fel de lipitori cu doua mâini și două picioare. Ei stau pe lângă tine și, după ce îți mângâie bine ego-ul și îți laudă calitățile pe care nu le ai, îți sorb în liniște nervii și energiile sufletului. Sunt o pacoste pentru pastori și pentru lideri în general. Feriți-vă de lingușitori! Cel care se înconjoară cu lingușitori are toate șansele s-o sfârșească lamentabil. Și, cu riscul de a greși, personal nu cunosc mediu unde lingușeala să prospere mai mult ca în bisericile noastre.
Ceaușescu – și în general liderii care sunt obsedați de cultul personalității – a dus România în starea de colaps economic și social și pentru că a fost înconjurat de lingușitori. Aceștia nu au îndrăznit niciodată să-i prezinte adevărul, sau, dacă au îndrăznit, nu au mai avut ocazia să i-l prezinte și a doua oară. Omul acesta, până în clipa execuției a crezut, probabil, că a fost un președinte bun, iubit de popor și de Marea Adunare Națională. Când nu ai decât lingușitori în jurul tău, poți liniștit să te pregătești de execuție.
Isus nu s-a înconjurat de lingușitori. S-a interesat întotdeauna – nu că asta l-ar fi preocupat cel mai tare – de ceea ce spun oamenii despre El. Dar, mai mult decât ce spun oamenii despre El, a dorit să știe ce spun prietenii Lui despre El. ”Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?” Chiar și în fața dușmanilor a stat dârz și le-a spus: ”care dintre voi mă poate dovedi că am păcat?” L-au condamnat pe baza unor minciuni, pentru că nimeni nu îi putea demonta caracterul, integritatea. A spus adevărul în orice circumstanță și nu a lingușit pe nimeni, nici măcar pe propria lui mamă.
A învăța sa spui adevărul în dragoste este unul dintre pașii importanți spre maturitate spirituală. Bisericile nu au nevoie de fețe bisericești cosmetizate, date cu cremă de floare de iad – diabolo floralis – și nici de măști sfinte și serioase, moștenite de la predecesorii noștri ipocriți, dar goi în suflet și în caracter. Avem nevoie de oameni onești, sinceri, fermi și pocăiți până în cele mai găunoase locuri ale sufletului lor. Fără o reformă a inimii noastre nu putem vorbi de trezire spirituală. Niciodată o biserică de lingușitori și de fățarnici nu se va trezi din somnul morții. Trezirea spirituală nu e pentru lipitorile religioase și nici pentru cei ce caută slava lumească și gloria de o clipă. Trezirea spirituală este pentru cei a căror inimă se zdrobește prin pocăință și al căror caracter rămâne integru, indiferent de ce spun oamenii despre ei.
Îmi doresc prieteni adevărați, oameni care să-mi iubească sufletul mai mult decât poziția eclezială și care să mă confrunte, ori de câte ori mă depărtez de Calea Lui. Astfel de prieteni sunt mesagerii lui Dumnezeu, sunt îngerii care veghează asupra căii noastre și care ne vor lua pe mâini, ca nu cumva să ne lovim piciorul de vreo piatră. ”Ferește-mă Doamne de prieteni, căci de dușmani mă feresc eu” are de-a face, fără doar și poate, cu lingușitorii care ne înconjoară și de care nu ne putem feri decât prin duhul de discernământ pe care ni-L dă El, Tatăl luminii, în care nu este nici schimbare și nici umbră de mutare.
Autor :Laurentiu Balcan
sursa (http://penticostalul.wordpress.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu