Vladimir Pustan | Un tată avea doi fii. Atât. | Ciresarii TV | 29-iun-2014

Vladimir Pustan -Unde curge puterea lui Dumnezeu.

Pasi spre o noua viata.

Demonul numit minciuna. Despre lepadarea lui Petru.

Puterea de corupere a minciunii este fenomenala. Modul in care minciuna isi infinge radacinile in sufletul omului este un subiect pe cat de fascinant, pe atat de socant. Mintim nu numai din necesitate, circumstantial, ci, de multe ori, mintim din pasiune, posedati de o forta incontrolabila, care sfarama in bucati sufletul nostru fragil. Mintim pentru a ne spala pe maini, dar mintim si pentru a ne spala constiinta. Mintim pentru a ne apara, dar mintim si pentru a ataca. Mintim crestineste, adica mai diluat – intr-un mod fad, estompat – dar mintim cu nerusinare si in mod public, strigator la cer, fara remuscari.



Oare de ce a mintit Petru, lepadandu-se de Domnul sau ?


Dupa ce Hristos este arestat, Petru il urmeaza de la distanta. Este singurul care are curajul sa-L urmeze pe Hristos, pentru ca ceilalti ucenici au fugit si L-au parasit (Matei 26 :56). Il urmeaza de la distanta nu doar pentru ca facuse o promisiune, dar se credea, probabil, mai bun decat ‘’lasii’’ care au fugit si incerca, in felul acesta, sa-i dovedeasca lui Hristos si celorlalti ca este un om integru si de caracter.


O slujnica ii pune la grea incercare caracterul, intr-un mod cu totul neasteptat. Desi slujnica il acuza in particular - ‘’Si tu erai cu Isus Galileanul’’ (Matei 26 :69) – raspunsul lui Petru este public, ‘’…inaintea tuturor’’ (Matei 26 :70). O nepocaita intuieste adevarul, il intrevede, dar pocaitul alege si isi asuma calea minciunii. Minciuna lui Petru este indirecta, bineinteles, dar evidenta. El nu spune ‘’nu eram cu Isus’’, el raspunde cu naivitate, evaziv : ‘’nu stiu ce vrei sa zici.’’ (Matei 26 :70) Desi intelegea foarte bine acuzatia, Petru o insulta pe sarmana femeie si-i imputa ca vorbeste prostii, tampenii si ca el nu le intelege. Discreditarea martorului – mai ales ca martorul era o femeie – este o reactie fireasca a mincinosului care se vede bagat in corzi. Inca nu-si permitea sa minta pe fata, dar alege sa se minta pe sine si sa se imagineze ca fiind o victima nevinovata. Drept urmare pleaca din grupul acela si merge ‘’…in pridvor’’ (Matei 26 :71).


In pridvor este abordat de o alta slujnica – sau poate chiar de aceeasi slujnica, inca plina de banuieli – care, de data aceasta, il acuza public : ‘’Si acesta era cu Isus din Nazaret.’’ (Matei 26 :71) In momentul acela, minciuna lui Petru devine virala. El pierde efectiv controlul asupra actiunilor sale si minte, de data aceasta, cu juramant : ‘’Nu cunosc pe omul acesta !’’ (Matei 26 :72) La adapostul noptii, Petru se ascunde de Hristos si de el insusi, negand tot ce cunoaste despre El. Ce minciuna ! El care stia ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, Hristosul promis, se lasa purtat de virusul acesta dracesc al minciunii si neaga toata cunoasterea de care a avut parte cat a umblat cu Domnul.


Nu incercati sa gasiti explicatii logice in acest comportament. Nu exista logica in minciuna. Mincinosul este gata sa isi joace ultima carte, ca un dependent de jocurile de noroc, care – dupa ce pariaza tot ce are – spera ca ultima mana va fi mana castigatoare. Femeia acuzatoare nu are dovezi concrete, irefutabile. Afara e noapte, oamenii seamana intre ei, poate ca se inseala, poate ca i se pare. Este cuvantul ei impotriva cuvantului lui Petru. Ea nu se jura, pentru ca nu are certitudini, dar Petru se jura si isi atrage in felul acesta un avantaj aparent castigator, pentru ca intelegem din textul biblic ca femeia pleaca – neputand sa-si dovedeasca spusele – iar Petru ramane cu grupul care se incalzea la foc.


In timp ce Petru se integra in peisaj, rasufland usurat, crezand probabil ca necazul a trecut si ca a scapat, de data aceasta, cei care erau cu el la foc il acuza public si ii aduc si dovezi: ‘’…si tu esti unul din oamenii aceia, caci si vorba te da de gol.’’ (Matei 26 :73) Cam o ora – ne spune Luca – a durat jocul mincinos al lui Petru. Faptul ca a mintit cu dezinvoltura nu a insemat ca oamenii au crezut ceea ce a spus. Ei si-au pus intrebari, l-au analizat, l-au iscodit si, in cele din urma, cu dovezi clare l-au acuzat de minciuna si se pregateau de linsaj. In fata dovezilor Petru minte la un nivel inimaginabil, cu blesteme si juraminte : ‘’Nu cunosc pe omul acesta.’’ (Matei 26 :74) Si cand vezi ca cineva se dezice cu o asemenea verva, atragandu-si blesteme grozave, smulgandu-si parul si zgariindu-si pielea pana la sange, poti sa nu-l crezi ? Cand apuci pe drumul minciunii nu mai ai cale de intoarcere, vei ajunge sa-ti crezi propriile minciuni. Si Petru ii convinge pe oamenii aceia ca spune adevarul, caci in caz contrar l-ar fi linsat.


Dar in toata povestea aceasta fabuloasa exista un personaj care nu credea minciunile lui Petru : cocosul. Iar cand Petru isi desavarsea minciuna, ‘’In clipa aceea a cantat cocosul’’ (Matei 26 :74). Cantatul cocosului reprezinta strigarea Adevarului si, chiar daca in realitate sunt putini oameni care pot descifra strigarea adevarului, strigarea aceasta are o putere fenomenala de a strapunge constiinte. Oamenii nu au inteles mesajul cocosului, dar Petru l-a inteles. Chiar in clipa aceea s-a intors cu teama si plin de rusine spre Hristos incercand, parca, sa se ascunda de El. Privirea lui mincinoasa intalneste pentru o fractiune de secunda privirea Adevarului Etern care, surprinzator, chiar in secunda aceea ‘’…se uita tinta la Petru’’(Luca 22 :61). Intr-o metamorfoza de neimaginat, Petru ramane paralizat sufleteste si capituleaza. Minciuna lui a functionat pana a dat ochii cu Adevarul. In momentul acela si-a dat seama ca este un pacatos irecuperabil si pierdut pentru eternitate, drep urmare ‘’…a iesit afara si a plans cu amar.’’(Matei 26 :75)


Iesirea aceasta ‘’afara’’ nu este intamplatoare. Petru nu iese doar din spatiul in care se gasea fizic, ci iese din intunericul spiritual care l-a cuprins, pentru a intra in dimineata spiritului sau. Cantatul cocosului nu reprezinta doar strigarea intelepciunii, ci reprezinta trecerea dintre noapte si zi, dintre intuneric si lumina, dintre minciuna si adevar. Si asa cum bine putem observa, nicio trecere veritabila de la cele firesti la cele duhovnicesti nu poate avea loc fara zdrobirea inimii. Plansul lui este plansul zdrobirii interioare, al prabusirii sufletesti si al caintei profunde. Pocainta este pelinul sufletului omenesc, dar este singura poarta pe care putem iesi afara din intuneric.


Mintim pentru ca stam departe de privirea Adevarului, desi spatial ne situam in proximitatea lui. Ne construim propria realitate bazati pe minciuna, pentru ca alegem noaptea pacatului pentru a ne incalzi sufletul si anturajele pe care le putem manipula. Nimic nu poate opri minciuna omului daca acesta nu se intalneste cu Hristos. Si daca aici pe pamant nu avem harul sa ne intalnim cu Adevarul – indiferent de pretul pe care aceasta intalnire il presupune – va veni o zi cand privirea Adevarului ne va scoate ‘’afara’’, in intunericul etern, in noaptea mortii vesnice. Si atunci vom plange cu amar…dar va fi prea tarziu.


sursa: http://penticostalul.wordpress.com/ Articol scris de Laurentiu Balcan.

Schimbarea altora - de Luigi Mițoi

Fiecare om dorește să trăiască într-o lume mai bună, așteaptând schimbări în viața oamenilor din jurul lui. Petru, vorbind despre viața de familie, explică faptul că schimbandu-ne pe noi înșine vom motiva schimbarea celor din jurul nostru.

I. SCHIMBAREA ALTORA NU SE FACE ÎNAINTE DE SCHIMBAREA TA: “Când vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere” (1 Petru 3:2) Oamenii au nevoie să vadă pe cineva schimbat ca să fie motivați să se schimbe. Cea mai mare lipsă în generația noastră este lipsa de modele.

II. SCHIMBAREA ALTORA NU SE FACE ÎN PRIMUL RÂND PRIN CUVINTE, CI PRIN EXEMPLU PERSONAL: “…dacă uniii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor.” (1 Petru 3:1) Oamenii au nevoie să vadă schimbarea, nu doar să o audă – “prin purtarea nevestelor lor”. Exemplul practic din viața unui om este mai puternic decât ideea oricărui om.

III. SCHIMBAREA ALTORA ESTE MOTIVATĂ DE CARACTERUL NOSTRU: “Podoaba voastră să nu fie….” (1 Petru 3:1) “… ci să fie…” (3:2) “… ca Sara care asculta pe Avraam și…” (3:6) Oamenii nu sunt motivați să se schimbe pentru că noi suntem mai bătrăni sau mai tineri, mai bogați sau mai săraci, ci pentru că noi avem caracter și principii de viață.

IV. SCHIMBAREA ALTORA ESTE INFLUENȚATĂ DE ATITUDINEA NOASTRĂ: “Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab…” (3:7) Felul în care ne comportăm și îi înțelegem pe cei din jur ne califică pe noi înaintea lui Dumnezeu.

Sursa

COMPROMISUL DIN BISERICĂ – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ?!

Într-una din conversațiile pe care le-am purtat cu ceva timp în urma cu un pastor, acesta aducea argumente încercând să convingă cu privire la faptul ca în orice domeniu al existentei umane compromisul este absolut necesar. Pot fi compromisuri tehnice sau politice sau religioase sau de orice altă natură. Arta compromisului a dus mereu lumea înainte, deci trebuie uneori sa folosim cu diplomație această artă a compromisului şi în biserică/religie – spunea el.

Am meditat mult la această conversație şi am ajuns la concluzia că deşi acest mod de acțiune este aplicat din plin în biserică, el nu are susținere în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu ni-L putem imagina pe Isus acționând cu diplomația compromisului pentru a face să meargă lucrurile bine.

Fiind preocupați de asemenea de declinul spiritual al bisericii am încercat să înțelegem în ce măsură acesta se datorează deschiderii ei spre compromis. Constatarea noastră este aceea că în biserica românească avem o predispoziție accentuată spre compromis, realitate determinata de istoria recentă a bisericii, care a încercat să traverseze perioada comunistă supraviețuind, mai de graba bazându-se pe compromisuri făcute cu statul comunist decât pe manifestarea puterii lui Dumnezeu. De fapt, chiar la nivelul întregii societăți româneşti se poate vedea această predispoziție spre compromisuri de tot felul, multe dintre acestea fiind de neimaginat în societatea vestică. Zicala “Fa-te frate cu dracul până treci puntea” a devenit un fel de motto al românului în perioada comunistă şi se pare că nu ne putem debarasa de filosofia din spatele ei.

            Dacă analizăm prin comparație compromisul bisericii, prin liderii ei cu statul comunist şi compromisul actual al bisericii cu puterea economică a sponsorilor, putem vedea cum aceste compromisuri au şi asemănări şi deosebiri. Toate însă au slăbit în cele din urma biserica, deşi justificarea lor era tocmai pentru a facilita bunul mers al ei.

Compromisurile acceptate de biserică în perioada comunistă au fost rezultatul constrângerii liderilor de către instrumentele opresiunii politice, exterioare bisericii şi anume Securitatea. Se pare că motivația acceptării de către lideri a compromisurilor cu statul comunist nu a fost una financiară, deşi au fost lideri care au beneficiat inclusiv financiar de pe urma colaborării (vezi cartea “Răscumpărarea Memoriei”). Motivația colaborării a fost dorința liderilor de a-şi păstra slujbele şi locul de frunte, sau dorința de a ține bisericile deschise şi de a facilita evoluția lor. Uneori singura motivație a colaborării cu securitatea era şantajul şi compromiterea murdara a liderilor de către Securitate.

În ceea ce priveşte compromisul bisericii cu puterea economică a sponsorilor, am dezvoltat acest subiect pe larg în articolul “Biserica sub opresiunea celor care o finanțează”. Continuând analiza comparativa a celor două tipuri de compromis acceptat oarecum de biserică, putem spune că ambele se justificau prin dorința de a facilita dezvoltarea bisericii. Problema este că biserica trebuie sa se dezvolte, sa progreseze, exclusiv prin asistența Duhului Sfânt, prin intervenția lui Dumnezeu în istoria omului, nu prin asistenta şi intervenția omului în istoria lui Dumnezeu.

O altă asemănare este aceea că în ambele situații, presiunea se exercita aproape exclusiv asupra liderilor.

Dacă în trecut Securitatea a recrutat lideri cu o oarecare slăbiciune de caracter dispuși să negocieze anumite compromisuri pentru a obține unele facilități pentru biserică, în prezent conducătorii continuatori ai liderilor de atunci s-au format păstrând aceeaşi predispoziție de a compromite anumite valori, pentru a facilita un succes de fațadă a bisericii măsurat prin grandoarea clădirilor, confortul membrilor, etc.

Acest comportament al liderilor a condus la deformarea standardelor după care creştinii înțeleg să măsoare succesul bisericii. Astfel, am ajuns să nu mai considerăm standarde de succes valori precum trăirea unei vieți morale şi dedicate pentru Dumnezeu, integritatea, implicarea creştinilor în vederea câştigării oamenilor din jur pentru Hristos. Am redefinit gradul de succes al bisericii prin standardele societății cum ar fi: cât de mulți spectatori participă la serviciu divin, cât de mult a impresionat predicatorul prin elocvența discursului său, cât de talentați şi pregătiți sunt cântăreții, cât de bine este organizat programul, cât de mare este colecta şi cât de grandioasă este clădirea.

Noi considerăm că unul din cele mai mari rele aduse de conducătorii colaboraționişti ai regimului trecut este tocmai această deturnare a valorilor adevărate ale bisericii. De aceea ne exprimam nu atât condamnarea, ci mai mult părerea de rău, pentru faptul că aceşti conducători din timpul comunismului, nu au ştiut să rezolve problema colaborării cu Securitatea într-un fel demn de cineva care cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Felicitări celor ce au făcut-o!

O acțiune de mărturisire publică ar fi reaşezat în conştiința creştinilor din biserici adevăratele valori şi standarde de succes şi ar fi lăsat o moştenire profund spirituală noii generații de lideri. Din păcate moştenirea spirituală lăsată de aceşti conducători este o predispoziție spre compromis atât a noilor conducători cât şi a creştinilor de rând. Aici cred că trebuie considerată imensa responsabilitate pe care şi-au asumat-o prin lipsa lor de pocăința: MOŞTENIREA SPIRITUALA LĂSATĂ BISERICII. Este posibil ca în particular ei să-şi fi rezolvat problema mântuirii şi a relației lor cu Dumnezeu, dar problema serioasă a moştenirii spirituale pe care o lasă nu se rezolva decât prin mărturisire publică, tocmai datorită faptului că nu este vorba de creştini de rand, ci de conducători. Suntem convinşi că toți creştinii sinceri i-ar fi iertat şi respectat foarte mult, iar beneficiul pentru biserică ar fi fost imens.

            Pe de altă parte putem remarca faptul că în prezent, compromisul conducătorilor bisericii cu sponsorii are circumstanțe agravante în comparație cu trecutul. Astfel dacă în trecut liderii erau constrânşi să facă anumite compromisuri, astăzi ei le fac de buna voie, sau chiar le cauta, considerându-se “binecuvântați” dacă întâlnesc nişte oameni cu bani, dispuşi să investească în afaceri religioase. De asemenea, dacă în trecut presiunea venea din afara bisericii, astăzi ea vine din interior, sponsorii fiind oamenii din biserică. Ori istoria ne învață că întotdeauna biserica a fost mai uşor de învins din interior decât prin constrângeri din exterior.

Luând în considerare legea creşterii si a înmulțirii, trebuie să vedem cum micile compromisuri din trecut au crescut devenind astăzi mari compromisuri şi puținele compromisuri din trecut s-au înmulțit devenind multele compromisuri din prezent. Credem de asemenea că recuperarea memoriei prin pocăința liderilor din perioada comunistă tinde să devină ceva de domeniul trecutului datorită încrâncenării şi refuzului acestora de a se pocăi public, reparând astfel moştenirea spirituală care o lasă urmaşilor.

Tocmai de aceea, considerăm că a sosit timpul ca generația actuală de lideri să-şi asume responsabilitatea viitorului bisericii. Astfel, liderii care nu au avut nimic a face cu perioada comunistă ar trebui să părăsească moştenirea spirituală lăsată de înaintaşi, o moştenire compromisă, şi să se pocăiască public în numele acestora așa cum Daniel, Ezra, Neemia au făcut-o la vremea lor (vezi Daniel cap.9:1-19)

Aceasta înseamnă că actualii conducători ar trebui să nu mai construiască peste lucrările compromise lăsate de înaintaşi, ci sa aibă curajul de a sta înaintea Domului pentru a porni lucrări noi, necompromise, bazate pe o viziune nouă, dată de Dumnezeu. Aceste lucrări trebuie să reafirme adevăratele valori ale Bisericii lui Isus Hristos. Trebuie să ne dezicem de blestemul falselor valori prin care am fost învățați să măsurăm succesul bisericii, valori ieftine de dragul cărora unii din înaintaşii noştri s-au compromis. Pur şi simplu nu putem să ne mai permitem să ne investim viețile continuând să clădim acele lucrări şubrede, la fundația cărora stă compromisul, începute de înaintaşii noştri în condițiile în care ei au refuzat să le repare prin pocăință. În cele din urmă, actualii conducători ar trebui să se simtă responsabili de ce fel de moştenire spirituală lasă la rândul lor celor care vin.

Noi credem că dezicerea de moştenirea spirituală a trecutului a devenit nu doar posibilă ci şi absolut necesară pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze lucrarea noastră, iar binecuvântarea Lui este de neînlocuit. În ultima instanţă succesul lucrării nu depinde de “binecuvântarile oamenilor”.

Mike Olari și Gigi Furdui  sursa:http://family2fam.wordpress.com/

Rețeaua socială

Tehnologia a schimbat lumea. E peste tot. În mașinile noastre. În casele noastre. În urechile noastre. Pe încheietura mâinilor noastre. În mâinile noastre. Peste tot. Aproape, sau chiar și în inimile noastre...

E greu de imaginat cum ar fi viața fără Facebook, YouTube, Yahoo Messenger, Instagram, Twitter… și lista ar putea continua și mai departe. Tehnologia a adus o revoluție socială. Noi toți vrem să ne conectăm cu oamenii.

Isus a avut propria Sa rețea socială. El a stabilit-o pentru a schimba viața unei persoane la un moment dat. El a călătorit din loc în loc spunând altora Vestea Bună. Și înainte de a pleca să fie cu Tatăl Său în ceruri, El ne-a poruncit și nouă să facem același lucru: ,,Duceți-vă, nu doar unde vrem, ci în toată lumea. Propovăduiți Evanghelia, nu doar la cine vrem și ne place, ci la orice făptură…”

Astăzi, noi suntem ,,Rețeaua Socială.” Ne trăim viețile în fiecare zi, cu posibilitatea de a spune altora despre Isus. Suntem prea plini de atâtea metode. Avem mii și mii de prieteni în listele noastre, avem atâtea numere în telefoane, avem atâtea feluri de a publica și a share-ui Vestea Bună. Și totuși, de câte ori o facem? De câte ori spunem altora despre Hristos? De câte ori povestim despre Golgota? De câte ori… ?

Dăm share la o grămadă de lucruri fără folos, dar sărim de atâtea ori peste lucrurile valoroase, versete biblice, inspirații, poezii, cântări creștine... Ne afișăm atât de mult pe noi cu atâtea poze și selfie-uri, dar oare unde-i Dumnezeul care ar trebui să strălucească în noi? Observ tot mai multe check-in-uri la atâtea mii de locații, așa zise scumpe, dar foarte puține, sau mai bine zis chiar deloc la ,,Biserica lui Hristos...”

E timpul să ne trezim. E vremea să răspândim tot mai mult mesajul Vestei Bune. E timpul să fim sociali. În parcarea de la școală. În magazinul alimentar. Pe stradă. Pe avion. Pe Facebook. Pe Twitter. Pe Messengere. Oriunde mergem. În orice facem…

Și… știu sigur că ori de câte ori o vom face, El o va ,,Like-ui…"

Sursa  : ciresarii.ro

Paul Burdeț

Biserica mare din centru. Cine o mai visează?

Nu sunt supărat pe bisericile mici, adică pe cele de la sat cu oameni puțini, ci pe cele ce au vise mici iar acestea pot fi și cu 1.000 de membri.

În bisericile mari există și riscul de a te pierde mai ușor întrucât păstorii au doar o anumită capacitate de a cuprinde întregul, neîmpiedicându-se în detalii.

La noi o biserică mare e o clădire mare cu oameni mulți. După cartea Faptele Apostolilor o biserică mare are o altă definiție.

E biserica ce are un scop mare. Acela de a propovădui Evanghelia până la marginile pământului, oricât de mult sânge ar costa, oricât de mulți bani. Ridicarea celor căzuți, căutarea mielului rătăcit prin smârcurile heroinei, popularea raiului înainte ca Satan să-și umple iadul.

E biserica ce are predicatori mari. Predicatorii mari ce predică cu un limbaj ”de o dulce necuviință” (vorba lui Bossuet), atipici și pasionali, o evanghelie ce să cuprindă musai înălțarea lui Hristos, zidirea sfinților și condamnarea tuturor tipurilor de păcat. Chiar și mestecatul gumei în biserică. Predicatori ce nu trebuie să-și ceară scuze pentru absoluturi.

E biserica ce cuprinde oameni mari. Toți ne naștem mici, dar putem deveni mari.

Biserica lăsată de Hristos a avut oameni ce-au renunțat la locurile de muncă pentru a fi mai eficienți. Și nu numai la pescuit ca Petru, ci la vamă (Matei) și la cabinetul medical (Luca). Oameni ce-au renunțat la averile lor (Barnaba), la religia lor (Pavel), la viața lor (Ștefan). Cu asemenea oameni răstorni lumea. Așa au mișcat-o. Cu viață, sânge și lacrimă. Nouă nu ni se mișcă nici nodul de la cravată.

Au avut o închinare mare. S-au ferit ca dracul de tămâie de programe. Când se rugau și cântau crăpau pereții și după fiecare slujbă trebuiau gletuiți. Aveau șansa de a nu ști ce e șablonul.

Știau că dacă te faci că te rogi, Dumnezeu Se face că te ascultă.

Au avut și dușmani XL. Știu maneliștii ce știu… La început saducheii, apoi iudeii, apoi lumea întreagă. Au înțeles că nu există domnie fără suferință, că dacă vrei să faci ceva îți sar în cap o grămadă de tipi ce nu fac nimic.

Oare mai putem avea biserici mari așezate cu tupeu în centru? Oare putem înțelege că biserica nu e zid ci oameni adunați împreună pentru un timp, pregătindu-se să meargă de colo-colo și să nu vină cu mâna goală când se reîntâlnesc?

Visul depinde de noi. Dacă nu-l veți visa veți fi condamnați să trăiți în continuare coșmarul de azi…

 Sursa     :    http://www.ciresarii.ro

V l a d i m i r _ P u s t a n

O predica din suflet pentru suflet.

Pentru a asculta predica, accesati link-ul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=aImYDr1PvEk&list=PL23DD2AC8AF8A5A48

Lingusala - floarea iadului.

Ucenicii, la rândul lor, au căutat să îi calce pe urme. Uneori au reușit, alteori nu. Apostolul Petru a căzut, la un moment dat, în cursa aceasta a fățărniciei, care este sursa lingușelii și a început să judece cu două unități de măsură. Era lingușitor când cu neamurile, când cu evreii. A fost nevoie de un Pavel care să-l confrunte cu fermitate, deși putea să-l lingușească puțintel și ar fi avut un aliat puternic dacă ar fi râvnit ”tronul” Bisericii de la Ierusalim. Vă dați seama că o alianță cu Petru era calea sigură spre succes? Dar apostolii și-au eliberat inima de fățărnicie, de lingușeală și de ipocrizie, pentru că nu au căutat slava lor, ci slava Celui ce i-a chemat din întuneric la lumină.

Lingușitorii  sunt un fel de lipitori cu doua mâini și două picioare. Ei stau pe lângă tine și, după ce îți mângâie bine ego-ul și îți laudă calitățile pe care nu le ai, îți sorb în liniște nervii și energiile sufletului. Sunt o pacoste pentru pastori și pentru lideri în general. Feriți-vă de lingușitori! Cel care se înconjoară cu lingușitori are toate șansele s-o sfârșească lamentabil. Și, cu riscul de a greși, personal nu cunosc mediu unde lingușeala să prospere mai mult ca în  bisericile noastre.

Ceaușescu – și în general liderii care sunt obsedați de cultul personalității – a dus România în starea de colaps economic și social și pentru că a fost înconjurat de lingușitori. Aceștia nu au îndrăznit niciodată să-i prezinte adevărul, sau, dacă au îndrăznit, nu au mai avut ocazia să i-l prezinte și a doua oară. Omul acesta, până în clipa execuției a crezut, probabil, că a fost un președinte bun, iubit de popor și de Marea Adunare Națională. Când nu ai decât lingușitori în jurul tău, poți liniștit să te pregătești de execuție.

Isus nu s-a înconjurat de lingușitori. S-a interesat întotdeauna – nu că asta l-ar fi preocupat cel mai tare – de ceea ce spun oamenii despre El. Dar, mai mult decât ce spun oamenii despre El, a dorit să știe ce spun prietenii Lui despre El. ”Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?” Chiar și în fața dușmanilor a stat dârz și le-a spus: ”care dintre voi mă poate dovedi că am păcat?” L-au condamnat pe baza unor minciuni, pentru că nimeni nu îi putea demonta caracterul, integritatea. A spus adevărul în orice circumstanță și nu a lingușit pe nimeni, nici măcar pe propria lui mamă.

A învăța sa spui adevărul în dragoste este unul dintre pașii importanți spre maturitate spirituală. Bisericile nu au nevoie de fețe bisericești cosmetizate, date cu cremă de floare de iad – diabolo floralis  – și nici de măști sfinte și serioase, moștenite de la predecesorii noștri ipocriți, dar goi în suflet și în caracter. Avem nevoie de oameni onești, sinceri, fermi și pocăiți până în cele mai găunoase locuri ale sufletului lor. Fără o reformă a inimii noastre nu putem vorbi de trezire spirituală. Niciodată o biserică de lingușitori și de fățarnici nu se va trezi din somnul morții. Trezirea spirituală nu e pentru lipitorile religioase și nici pentru cei ce caută slava lumească și gloria de o clipă. Trezirea spirituală este pentru cei a căror inimă se zdrobește prin pocăință și al căror caracter rămâne integru, indiferent de ce spun oamenii despre ei.

Îmi doresc prieteni adevărați, oameni care să-mi iubească sufletul mai mult decât poziția eclezială și care să mă confrunte, ori de câte ori mă depărtez de Calea Lui. Astfel de prieteni sunt mesagerii lui Dumnezeu, sunt îngerii care veghează asupra căii noastre și care ne vor lua pe mâini, ca nu cumva să ne lovim piciorul de vreo piatră. ”Ferește-mă Doamne de prieteni, căci de dușmani mă feresc eu” are de-a face, fără doar și poate, cu lingușitorii care ne înconjoară și de care nu ne putem feri decât prin duhul de discernământ pe care ni-L dă El, Tatăl luminii, în care nu este nici schimbare și nici umbră de mutare.

Autor :Laurentiu Balcan

 sursa (http://penticostalul.wordpress.com).

Derapajul Bisericii: între Jandarmerie și Mițu-Chițu

Spunea un predicator de-al nostru că în prezent păstorii au două tendințe: să se transforme în gardieni sau în DJ! Adică, fie pun reguli peste reguli, (gata să pedepsească pe cei ce la încalcă), fie pun muzica dorită de enoriași. Are perfectă dreptate. Prin urmare bisericile noastre pot ajunge fie jandarmerii, fie cluburi de relaxare!

În "biserica jandarmerie" suntem în continuare sub robia Legii. Ne imaginăm că relația noastră cu Dumnezeu e prin reguli, prin edicte, prin sacrificii omenești. În loc să ne bizuim pe Duhul Sfânt ne bizuim pe doctrine. În "biserica jandarmerie" ne temem de restricții. Asta n-ai voie, aia n-ai voie, cealaltă n-ai voie... Dacă am încălcat linia continuă a regulii suntem pedepsiți! Păcatul cel mai mare al acestei bisericii n-ar fi obstrucțiile, ci faptul că oamenii se tem mai mult de reguli decât de Dumnezeu! Dacă ne vede păstorul, diaconii, frații? Și când ei nu sunt de față... Acționăm fără restricții! Asta e biserica ce are ca împărat religia. Dar moare cu ea de mână, în loc să trăiască cu Dumnezeu. Fugiți de Legalism! E ceva fariseic. Va fi zdrobit. Tocmai prin incapacitatea sa de a ne izbăvi.

În "biserica Mițu-Chițu" facem fiecare ce ne place. Aici nu-s reguli, ci libertăți. Libertinism de fapt. E desacralaizat tot. Dar har fără sfințenie nu se poate. Aici merge și cu rugăciune, și cu minciuni. Și cu post, și cu afaceri necurate. Avortul, divorțul, decolteurile largi, sticla de bere, păruiala la comitet, comentariile, sunt derapaje pe care păstorii nu le pot gestiona. La "biserica Mițu-Chițu" predica nu trebuie să ofenseze. Enoriașii nu trebuie deranjați, transpirați la acțiune. Comunitatea e consumatoare de programe. Ca la club: vin, plătesc biletul (colecta), asistă și pleacă. Comentând. Se permite orice gen de muzică, patul întinat înainte de căsătorie. (Iar pe la occidentali chiar... gay-ii!). De asemeni mărturia nu-i prioritară. Moto-ul ei e: "nu exteriorul e important, ci interiorul". Dar cine scoate la exterior lucruri care nu-s în interior? 

Dacă în "biserica jandarmerie" oamenii se tem mai mult de reguli ca de Dumnezeu, în "biserica Mițu-Chițu" enoriașii nu se mai tem nici de Dumnezeu și nici de reguli! Fugiți de libertini. Ei trăiesc doar pentru fire. Nu vor moșteni Cerul! Dar nici pământul!

Da, știu. Biserica va merge înainte, va birui. Dar numai dacă va fi eliberată. Nu doar de păcat, ci și de Legalism și Libertinism. Pentru asta trebuie să privim mai atenți la Golgota... Și cum ne spunea Augustin: "Iubiți și faceți ce vreți!".

*****

(Am întrebat într-o duminică un frate cum a fost la biserica unde mersese.. "Gălăgie. Neatenție. Ca la Mițu-Chițu!" El m-a inspirat pentru titlu).

Notă: Mițu Chițu e un parc de distracții pentru copii la noi în oraș. Aici toată puștimea se zbenguie, sare pe saltele, țipă de-ți ieie auzul! Între timp pârinții, pe terase, beau orice în afară de motorină. Dacă-s femei dau drumul unui canal de știri direct sub platani. Distracția costă doar 10 lei/oră.

Telefonul si tableta.

Astăzi se poartă tableta și telefonul, nu poți ieși în lume fără să “butonezi” puțin ecranul. Trebuie să fii văzut de ceilalți. Cu cât ecranul e mai mare cu atât ai mai multă valoare. Snobii și maneliștii ar rămâne mișcați în mod cert arunci când ai scoate din jeanșii tăi telefonul de trei mii de lei. Eventual, trebuie lipită o etichetă pe care să scrie data fabricației, să vadă toată prostimea că e telefon nou și că tu ai bani.

Ne înconjoară o lume alterată de materialism, zgârcenie, individualism si Mamona. Oamenilor le place să fie centrul universului, să primească like pentru ce au, nu pentru ce sunt. Astfel, la mare căutare e look-ul, mall-ul, distracția, terasa, mașina tunată cu lumini multe și muzică tare ca să fii sigur ca daca ajungi la cincizeci de ani vei avea nevoie de aparat auditiv.

Totuşi, niciodată oamenii n-au fost mai singuri ca acum. Căștile în urechi, telefonul personal cu internet pe el, nu fac decât să accentueze singurătatea celor care nu știu să se limiteze la strictul necesar și care stau pe internet până li se înroșesc ochii.

Nu mai vorbim unii cu alții. În biserică habar nu avem prin ce trece fratele care stă cu două rânduri mai în spate. Ne place să fim noi cu noi înșine. Ne-am luat telefoane performante ca să ne ocupăm mai mult timp cu ele și mai puțin cu ceilalți. Fiecare e ocupat cu jucăriile lui și nu mai are timp de necazurile altuia. Când ne întoarcem la Dumnezeu din lumea fictivă a tehnologiei am vrea să primim pocăința ca pe setările telefoanelor, în mod automat ceea ce nu se poate. Isus nu ne-a făcut roboți.

Poate trăim noi în lumea facebook-ului, a socializărilor de la distanță, dar mulți habar nu au cum e să te plouă vara până la piele sau ce frumos e să urci pe culmile munților. Oamenii își trăiesc tinerețea ca pe un vis. Când se trezesc e prea târziu iar cei mai frumoși ani au zburat.

O tinereţe cu nasul în ecrane e cea mai mare robie de astăzi. E o tinerețe care ne costă prezentul, ne costă banii, ne costă viitorul și mai apoi viața.

Max Frisch spunea că tehnologia este un mod de a organiza universul astfel încât omul să nu fie nevoit să-l experimenteze. Unii experimentează doar jungla online ori mâncatul semințelor în fața blocului cu tableta lângă ei.

Alţii zic că tehnologia are puterea de a schimba lumea. Eu zic că tehnologia doar o preface. Numai Hristos o poate schimba.

           

  sursa:           http://www.ciresarii.ro/                                                                                                                       Alexandru Fintoiu

Cat de usor este sa ucizi?...

"Comandantul meu de divizion, ma intreba cand eram in armata si el era la cei 34 de ani un om versat in ale razboiului, cel putin teoretic, detinand o perioada functia de lector la Scoala de artilerie antiaeriana din Brasov, daca as putea ucide, daca ar fi razboi!... Evident ca da! Ne spunea ca ar trebui sa dovedim ca suntem soldati ai patriei socialiste, ucigand inamicii! Ma intreba tovarasul locotenent-major Alexandru daca as fi gata sa omor un soldat inamic, taindu-i gatul, sau sa arunc o grenada intr-un tanc inamic...Eram gata! Cred!...
- Pop, ai putea sa ucizi?...
- Da!

- Sa arunci o grenada intr-un tanc?
- Sa ucizi un om cu baioneta?
- Da!...
Probabil ar fi fost mai greu! Dar imi aduc aminte de locotenetul Jalba, care ne chinuia si la un moment dat, l-as fi mitraliat, parca era ceva din Sven Hassel! ...Multumesc Domnului Isus, ca nu ne dadeau cartuse!...
*********************
Pazeam vagoane cu tehnica de lupta! In marite 1988! La gara Constantin David undeva in estul Bucurestilor! Scartaiau toate si eu ma distram despre cele pareau ca un soi de fantome... Aveam cinci cartuse de razboi! Perfecte ca sa ucid cam 40 de oameni! Era prima data cand aveam cartuse adevarate, ma urcam intr-un vagon ks si cam juma' de ora ma odihneam...
Era fain cand ii strigam locotenentului Paic sa se opreasca, la cateva ore venind din Bucuresti, venea in noapte de nicaieri, pe la opt seara, cand puteam sa trag un foc in noapte!... Stiam ca este el! Dar ca, conform celor regulamentelor militare, trebuia sa il opresc! Puteam sa ii bag un glonte in el si nimeni nu m-ar fi acuzat!...prea mult!... Pop, sunt eu! Trebuia sa inteleg ca este el...Adevarul era ca era si cu cativa camarazi de ai mei! L-am vazut speriat... Stia ca am un cartus pe teava!...
Imi era drag, acest om!... Ba chiar si Mihai Ilas, pastor de acum batran, sapator de gropi inainte sa isi aleaga meseria de pastor, incompetent, rau, ticalos, care, cred eu, nu a fost niciodata altfel... Genul de lider religios care recunostea ca e mai interesat de bani, decat de oameni, care nu putea fi altfel, decat impresionant, daca a fi impresionant esti cand iti arati totalul cinism cu care firea te-a inzestrat... Decat sa fie un om care ar putea fi ceva dincolo de sine!... Probabil sunt prost! Naiv, sa imi inchipui ca venind din armata care ne transforma in oameni insensibili, in oameni rai, ucigasi buni sa omoare un necunoscut pentru ca cineva care ajunge sef peste sute de mii sau milioane de oameni, are o rafuiala personala cu altcineva, plecand de acolo "a ucide" era o idee lasata in trecut. Caci dupa cativa ani eram ucis cu vorba (Iermia 18:18), cu fapta, cu dispretul acordat tineretii si sinceritatii mele, cu o condamnare pentru ceva ce nu facusem, nu conta... Dispretul unor oameni care ajunsesera in varful piramidal al bisericii mi-a aratat ca uneori cantam, predicam, ne rugam, ranjim precum excelenti actori, intr-un fel incat sa fim auziti si vazuti de oameni, sa-i incantam cu cele rostite, dar ca prea putin sau poate deloc nu ne pasa daca Dumnezeu ne asculta si ne vede. Cei din Biserica, priza la ei, era mai de valoare decat Cel ce este Capul Bisericii.
Era poate incredibil sau mai grav, inspaimantator pentru acesti lideri sa auda din gura unui tanar ca mine, ca deschizand un stand de carte crestina in holul Bisericii, nu se imbogatea din asta, ci culmea pierdea. Cum sa pierzi atunci cand te asociezi intr-o actiune cu Biserica? se intrebau probabil ei care beneficiasera anii de zile de tot soiul de ajutoare materiale din Vest, dar si de la amaratul care, precum vaduva saraca, dadea ultimii banuti, pentru ca ei sa cunoasca prosperitatea acelei Evanghelii magica si denaturata, dar care facea placere inimilor iubitoare de bani. Si de imagine! Caci imaginea este dupa bani, motivul pe care acesti lideri se arunca inainte intr-un soi de cruciada pentru a obtine ratingul religios de care au nevoie pentru amagirea altora si desgur a lor. Acuma vor vedea si aia din Sacele ce biserica avem noi, spunea unul dintre ei, dovedind ca ce se construise nu era pentru omul de rand, ci pentru imaginea lor, a sefilor. Caci cu exceptia WC-ului, garajul adapostea o masina destinata proiectelor lor, iar in apartamentul de trei camere care se construise mai scump decat un etaj intreg din blocurile din vecini, nu avea acces fiestecine... Si orice voce care spune altceva, care lua apararea saracului a celui care nu avea accesul sefilor la resursele Bisericii, era un pericol, un potential inamic, care pe termen lung putea sa le de-a batai de cap...
Cad de usor este sa ucizi? E banal. Diferenta este ca daca ucizi un om aici, pe un camp de lupta, ii pui capat unei existente de douazeci, treizeci, patruzeci de ani... Insa daca ucizi spiritual un om nu pui capat existentei, ci ii deschizi o noua si infernala existenta! Caci daca materialul actioneaza dinspre prezent in spre trecut, spiritualul din prezent in spre viitor!
Sa nu ma intrebati de solutii! Ele sunt in Sfanta Scriptura! Le stim atat de bine! Si stim ca nu le aplicam! Nu vrem! Fiecare se multumeste cu ce are, fara a vrea mai mult. Fara sa ii intrebe pe cei ce conduc daca apa chioara servita de la amvon ar trebui sa sature foamea, daca cantari precum coliba care imi ajunge aici jos, ca iL am pe Isus, contul sarac din banca, nu ne deranjeaza, ca oricum dincolo vom fi bogati, in timp ce suntem in stare sa furam ca sa nu mai fie cont sarac, sunt lucruri care trebuiesc trecute cu vederea mereu si mereu. Incurajandu-le trandavia pe bani buni predicatorilor, neimplicarea pacifista de altfel ca sa vedem ce este si ce nu necesar, util, important intr-o biserica, lasarea resurselor stranse cu greu, cu sacrificiu, la indemana celor care vor sa-si faca imaginea, nu cred ca este corect. Intr-un fel este de laudat democratia lumeasca: ea ar trebui sa cearna valoarea de non-valoare. Ce este ciudat ca in Biserica te pricopsesti cu cate unul care nu se pricepe la nimic, si asta e, trebuie sa-l suporti pana la pensie si chiar dincolo de ea. Ca omul are relatii si astfel Biserica este influentata de proprii dictatori care pot face orice cu oricine. Care pot sa ucida spiritual!...
Cat este de usor sa ucizi? Intrebatii pe profesionistii in domeniu! Va vor spune ca este poate prea usor!...

Publicat de Mihai Pop  sursa  :http://altarul.blogspot.ro/

Care este pretul tau?

          Am primit o intrebare cu privire la valoarea baietilor si a fetelor, mai precis, de ce au acestia valoare? Si m-am gandit ca valoarea nu-i data de ceea ce facem noi. Consideram de cele mai multe ori un om valoros pentru statutul social, realizarile sale pe plan profesional, intelectual, financiar sau chiar spiritual. Daca am lua in considerare doar aceste aspecte acceptate de cei mai multi, atunci ar insemna ca aceia care nu au avut oportunitatea sau nu au acea capacitate de a se realiza intr-un anumit domeniu nu ar avea valoare.                  Asta spune lumea. Dar, ce spune Dumnezeu cu privire la valoarea ta?
         “De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.”(Isaia 43.4)
          De ce am pret in ochii Sai? Pentru ca ai fost ales/aleasa dintre multi altii, Domnul s-a plecat spre tine si a zis: “Lui/ei Ma voi face cunoscut si viata sa va fi schimbata.”
           Valoarea ta nu este data de ceea ce faci sau intreprinzi tu. Asta nu inseamna ca actiunile tale gresite nu iti vor influenta viata intr-un mod negativ. Este adevarat ca rezultatul actiunilor tale trebuie sa fie o reflectie a valorii care exista in tine. Dumnezeu a pus in tine o comoara, si aceasta este Insusi Duhul Sau. “Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.”(2 Corinteni 4.7) “Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu.”(2 Corinteni 3.5)
               Valoarea ta se datoreaza dragostei nemarginite a lui Dumnezeu, care a renuntat la viata Fiului Sau Preaiubit pentru ca erai pretios si nu voia sa te pierzi pe o cale gresita.
“Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.”(Isaia 54.10)
                De aceea ai valoare in ochii lui Dumnezeu nu pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce a facut El pentru tine.
Am ales doar cate un verset prin prisma caruia putem sa deosebim valoarea unui om.
          Ce da valoare unei fete? “ Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.”(1 Petru 3.3-4)
           Ce da valoare unui baiat? "Si robul Domnului nu trebuie sa se certe; ci sa fie bland cu toti, plin de ingaduinta rabdatoare, sa indrepte cu blandetepe potrivnici, in nadejdea ca Dumnezeu le va da mantuirea" (2Tim.2:24-25).
                      Mai cred ca suntem valorosi atunci cand roada duhului se reflecta din viata noastra. “Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.”(Galateni 5.22)
            Asa ca esti valoros pentru eternitate! Nu irosi ceea ce ai primit. Ai grija de sufletul tau, pentru ca este o valoare de necontestat.

Tu, de ce crezi ca ai valoare?






Publicat de Symona      Sursa :http://crestinablog.blogspot.ro/

Tati,te iubesc !

             In timp ce un om isi schimba roata la masina noua, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascutita si a inceput sa zgarie aripa masinii. Manios, barbatul a luat mana copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără sa-si dea seama ca avea in mana o cheie.
            La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Cand si-a văzut tatal... copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creste degetele la loc ?”
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori.               Devastat de propriile lui fapte... stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
            Mania si dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata... Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.
          Dar problema lumii de astazi este ca oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite..