Medicament pentru toate necazurile

      

În vremurile creștinismului primar, un medic a fost închis pe nedrept de împăratul său. După un timp îndelungat, membrilor familiei sale li s-a îngăduit să-l viziteze. Aceştia văzând în ce hal ajunsese, întâi au plâns. Hainele îi erau zdrenţe, hrana o felie de pâine şi o cană de apă pe zi. Soţia lui l-a întrebat mirată: "Cum se face totuşi că arăţi aşa de bine la chip şi eşti bucuros?" Zâmbind medicul, i-a spus că el are un medicament pentru toate necazurile. L-au întrebat care este acela şi el le-a spus: "Am descoperit un ceai bun pentru a lecui orice suferinţă. Îl fierbi din şapte ierburi. Am să vi le enumăr pe toate."
Prima iarbă se numeşte mulţumirea. Fii mulţumitor cu ceea ce ai. Tremur în zdrenţele mele când îmi rod pâinea, dar ar fi fost mult mai rău dacă împăratul m-ar fi aruncat gol în închisoare şi fără nimic de mâncare. Mă bucur din toată inima de ceea ce am.
A doua iarbă este gândirea dreaptă. Fie că mă bucur, fie că mă necăjesc, tot în închisoare o să fiu. Sigur că-i mai plăcut să şezi în ea bucurându-te.
A treia este amintirea păcatelor din trecut: număraţi-le şi presupunând că fiecare păcat merită o zi de închisoare, socotiţi câte vieţi ar trebui să petreceţi după gratii. Cu câtă închisoare am făcut am scăpat uşor.
A patra iarbă este gândul la suferinţele pe care Isus le-a îndurat cu bucurie pentru noi. Dacă singurul om care a putut vreodată să-şi aleagă soarta pe pământ - fiindcă a preexistat cu Dumnezeu - a ales suferinţa, ce mare preţ va fi avut ea în ochii Lui! Atunci când este îndurată cu seninătate şi bucurie, suferinţa este de folos mântuirii.
A cincea iarbă, este recunoaşterea faptului că suferinţa ne-a fost dată de la Tatăl ceresc nu ca să ne facă rău, ci ca să ne cureţe şi să ne sfinţească. Suferinţa prin care trecem are scopul de a ne purifica şi de a ne pergăti pentru Împărăţia cerurilor.
A şasea iarbă este cunoaşterea faptului că nici o suferinţă nu poate dăuna vieţii unui creştin. Dacă pentru un om plăcerile trupeşti înseamnă totul, atunci durerea şi închisoarea nu are nici un sens: dacă însă conţinutul vieţii cuiva este adevărul, ei bine, pe acesta îl pot trăi din plin şi în închisoare. În ea, ca şi în afara ei, doi şi cu doi fac patru. Închisoarea nu mă poate împiedica să iubesc; gratiile de fier nu mă pot îndepărta de credinţă. Dacă acestea îmi sunt idealurile în viaţă, eu pot rămâne senin oriunde.
Ultima iarbă din reţetă este speranţa. Roata viaţii îl poate aduce pe medicul Curţii regale la închisoare, dar ea va continua să se învârtească. Ea poate să mă aducă la palat şi chiar la o poziţie mai înaltă decât înainte.

de Richard Wurmbrand



Publicat de Căutaţi pe Domnul