Nicu Geanta | Cand pestii devin pescari | Ciresarii Tv | 10-iulie-2016

Vladimir Pustan | Ce s-a pierdut atât de repede? | Ciresarii Tv | 26-iun...

Viata in Sodoma - tristete sau bucurie?

 Circula acum cateva saptamani pe Facebook predica scurta, dar consistenta, a unui crestin...Era interesant inceputul prezentat sub forma unei interogatii: "Va simtiti bine, da?" Sigur, fiind la partasie, la o adunare crestina, chiar daca intr-un cort de evanghelizare, dupa cate am presupus eu, cei mai multi au avut tendinta sa raspunda ca da, se simt bine. Socanta introducere a predicatorului a surprins auditoriu: Ne simtim bine, dar uite ca Lot care traia in vremuri ca ale noastre isi chinuia sufletul... Nu se simtea bine!...Dar noi ne simtim bine!.. spunea suparat vorbitorul.
 Dincolo de doza de dramatism, de teatru cam ieftin, intr-un sens destul de larg, predicatorul avea dreptate.
Viata noastra de aici nu e o fericire daca vezi ce e in jurul tau. Normal, daca ai o biserica la care sa mergi, cu oameni devotati, cu credinciosi reali care se aduna in Numele lui Christos trebuie sa te bucuri. Ba chiar apostolul Pavel ne invata sa ne bucuram neincetat, nu pentru ca deborda de optimismul unei  Terre devenite in scurt timp crestina, ci ca nu mai apartinea, el si credinciosii carora le scria, acestui Pamant, ci unei alte realitatii incomparabil mai frumoase. Dar totusi ne chinuim sufletul aici, pentru ca suntem si cetatenii unei lumii haotice, ce se se scufunda in bezna si care nu doreste lumina. Atunci, da, ne chinuim sufletul precum Lot.
 Vedeam azi dimineata (23 mai 2016) un reportaj, nu l-am prins de la inceput, nu prea fiind eu cel ce aprinde TV-ul dupa stiri sau altceva, despre un grup de preoti din Chisinau care au protestat la un mars gay, adica al homosexualilor. Unul dintre preoti a fost bruscat de politisti care "aparau" desfasurarea perversilor de pe strazile acelui oras, riscand sa fie arestat. Brusc m-am aprins de indignare: o lume stricata in care trebuie noi si copii nostrii sa asiste tacuti, dar nu numai de accea, va voi spune in randurile care urmeaza de ce!
Nu le ajunge la unii stricaciunea din pat, ea trebuie extrapolata, trebuie exportata in drum, pe unde trec toti, trebuie sa faca un mars din ea. Ceva vizibil pentru toti, caci patul trebuie mutat necesarmente si in locul public. in zona in care de la scolar, muncitor sau pensionar trec. O lume in care ca si in Sodoma, sexul si orientarea sexuala nu mai era ceva intim, ci cum vedem ce i s-a intamplat lui Lot, devenea ceva obligatoriu de trait de sodomiti si de suportat si acceptat totalmente din partea celorlalti, care nu erau pervertiti. Inca! Locul unde in mod paradoxal, razboiul (ipotetic sau real) dintre generatii se stinsese pe baza de sex! Intr-o astfel  de lume indiferent ce bucuriei ai avea, parca ti se stinge in fata murdariei ridicate la rang de obligatie, de obligatoriu respect si corectitudine politica.

*******************

 Dar poate, cumva, credem ca in Romania sau Republica Moldova lucrurile acestea se intampla rar. Lasa-i, dom'le si pe ei, ce daca au facut un mars? S-au dus acasa seara, preotii care au fost sau nu arestati, vor merge si ei la odihna si de luni toata lumea va reincepe munca, isi vor vedea de ale lor, uite - urmeaza alegerile locale, chestii mai importante, dom'le decat un mars al diversitatii sau cum i-o mai zice! Pai nu?...Pai nu!!!
 Acum vreo douazeci de ani un var de-al meu, a mers in Suedia pentru nu stiu ce afaceri, si acolo printre altele el fiind penticostal, a ajuns la o biserica neo-protestanta, in care membrii congregatiei dezbateau intens problema primirii  homosexuali ca membrii (inca nu se punea problema casatoriilor intre ei, nici gand). Cand mi-a povestit am ramas perplex. Nu credeam ca intr-o biserica crestina se poate pune o astfel de problema. Acum suedezii si toti scandinavii nu mai au aceasta problema. Au rezolvat-o si orice vicios poate sa devina membru intr-o biserica, mai ales ca autoritatiile seculare obliga pe cele eclesiastice la o corectitudine politica, inclusiv a casatoriilor intre acestia...
 Dar uite ca nu se intampla doar acolo, se intampla mai nou acum si aici. Cunosc personal un caz in care un homosexual este primit intr-o biserica carismatica, biserica unde am mers si eu o perioada de timp, chiar daca rar, pana la un moment dat, cand m-am vazut respins fara argumente, o stiu si eu, nu sunt usa de biserica, nu am de ce sa mint, dar homosexualul respectiv plateste o zeciuiala consistenta avand un servici bine renumerat. Altii, cei care precum eu se opun zeciuielii data conducatorilor religiosi, dar nu celor sarmani si nefericiti, sunt lasati deoparte, homosexualitatea devine acceptata in biserica pe motiv ca Isus, fiind politic corect, nu a respins pe nimeni care a venit la El (sic!). Asa considera pastorul acestei biserici. Ce a afirmat ulterior Apostolul Pavel nu il streseaza pefra pastor. Caci el citeste, daca o face, si aplica doar ce crede ca e important pentru sine din Sfanta Scriptura. Procentele cat mai mari din salariu si pensie par a fi un criteriu de performanta si acceptare aplicat membrilor bisericii, in timp ce chestiunile spirituale trec pe planul secund sau mai degraba pe nici un plan. Caci a evangheliza, de exemplu, nu se poate face tete-a-tete, daca nu e insotita de mancare multa si buna la restaurante, o formula convingatoare si, desigur, avantajoasa, pentru a (a)duce oamenii in Rai. Restul e tacere!
 Nu poti sa nu te mahnesti, nu poti sa te mai bucuri cand vezi (dez)interesul spiritual, dar interesul material urmarit in primul rand. Sau poate o spune precum pastorul Vladimir Pustan, ca despre bani se vorbeste in Biblie mai mult decat despre rugaciune, pastor ce inca nu si-a lamurit acuzele legate, culmea, de averiile sale, ca si cand asta ii confera banului un respect masiv si un atuu superior fata de rugaciune. Daca stam sa facem statistici si cine sau ce primeaza ca numar in Scripturi, o vom lua pe aratura, caci calitatea si valoarea, nu e tot aia cu cantitatea... Dar asa inghitim noi adesea aiureliile unuia si altuia cu acces facil la amvon, de multe ori devenit amvonul propriu si personal, loc deinalte concluzii religioase, fara neaparat vreun suport scriptural, fara sa stam cu mintea atenta si Biblia deschisa precum cei din Bereea, laudati de apostolul Pavel tocmai pentru vigilenta lor. Caci dati-mi voie sa va spun ceva: asa intra raul in Biserica! Acceptand azi un gay pentru banii lui, acceptandu-i perversitatea inclusiv in biserica, caci banii pot fi mai importanti decat rugaciunea, maine pe altul din acelasi motiv, poimaine pe unul care sustine si promoveaza avortul, lasand scrijelitii si toti anatemizatii cu bani sa ne aduca oevanghelie a lor, caci ei nu se vor limita sa stea in banca si sa asculte, si ne trezim intr-o zi ca nu mai putem vorbi de la nici un amvon al vreunei adunari, despre pocainta, despre regretarea trecutului si a pacatului, caci astfel devenim incorecti politic, psihologic si religios, plus ca, nu-i asa?,  Isus i-a primit pe toti care au venit la El... Dar sa nu uitam ca in grupul lui intim de ucenici a fost si Iuda, primit si acceptat acolo, nu dintr-o eroare divina de calcul, ci pentru ca asa era scris sa se intample... Si datorita acestui tradator al lui Christos, la El au venit intr-o noapte cu sabii si sulite cei ce iI doreau moartea. Si nici macar pe ei nu i-a respins decat pentru o clipa, Mantuitorul Isus.
 Poate ca Lot nu a avut ce avem noi: o sansa! O speranta! El a avut un unchi pe care l-a respins pentru facilitatiile materiale ale unui oras modern si important pe harta Lumii cunoscute. Ar fi putut oricand sa plece din cloaca aia. Nu a vrut persecutandu-se pe sine si pe cei ce poate i-ar fi salvat plecand!... A plecat cand aproape cu forta l-au scos ingerii din orasul acela arzand...Noi nu avem unde sa mai plecam, lumea globalizata incepe sa semene cu o Sodoma extinsa la nivel planetar; trebuie doar sa rabdam, pana la final, rabdarea devenind o virtute poate mai importanta decat bucuria... Si totusi macar in adunare ar trebui sa ne bucuram, macar acolo, acolo unde daca doi sau trei sinceri se aduna in Numele Sau si El este prezent. Dar daca nu mai avem nici asta, daca adunarea e umpluta de fals si mizerie unde sa ne ducem?

Conferinta Chemarea la pocainta, Austria 2015 - 3 - predica Gabi Zagrean

Gabi Florut - Pacatul lui Cain, invidia

Ce-am pierdut și ce facem cu ce mai avem? - Alexandru Fintoiu.

Pe zi ce trece focul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu din noi se micșorează și mă întreb unde pierdem. Hristos n-a iertat clone ci oameni iar oamenii sunt cu adevărat oameni doar împreună cu Dumnezeu. Când flacăra dorinței după Dumnezeu se micșorează, tot ce suntem este pe moarte.

Uneori pierdem pentru că nu investim în valorile care nu se văd și nu investim pentru că lumea ne-a inoculat valori trecătoare și necesare pentru un trai decent. Paradoxal, un trai decent nu poate fi decât dependent de eternul măreției lui Isus.

S-ar putea să pierdem pentru că iubim rar și puțin. Iubirea este pervertită prin interesul ei față de ceea ce poate obține. Realitatea ne arată că o iubire mai specială și lipsită de imperfecțiune ca iubirea lui Hristos pentru noi, nu este și nici nu poate fi inventată.

Dacă pierdem, pierdem în lipsa de dorință, țel și rugăciune către Dumnezeu. O comunicare online cu El nu este posibilă decât în genunchi sau zdrobit. Pentru cei mai mulți, rugăciunea a pierdut din consecvență, esență și pare o cerere neînregistrată oficial de cer.

Dacă suntem sinceri, pierdem din lipsă de înțelegere a Scripturii cu toate că o avem cu noi. Pe Dumnezeu nu-L poți înțelege decât trăind cu Dumnezeu, dormind cu Dumnezeu, stând cu capul rezemat pe pieptul veșniciei și auzind bătăile inimii lui Hristos.

Rusaliile de azi marchează un foc întreținut molcom care încă pâlpâie dar care se va stinge cu venirea lui Isus. Un adevăr îmbrățișat doar de cei ce cred.

Inevitabil mă gândesc să păstrez ceea ce am, conform Apocalipsei. Nu mai sunt multe dar nici timp nu mai e mult.

                                                                                                            Alexandru Fintoiu

Sursa: ciresarii.ro

"Noaptea aproape a trecut".

   Europa, si nu numai, intreaga lume intra in umbra unor hotarari istorice, si din pacate hotarari socante, hotarari in totala antiteza cu Voia Lui Dumnezeu, vorbesc aici despre aprobarea acelor legi ce accepta casatoria intre persoane de acelasi sex, despre posibilitatea familiilor formate din el si el sau ea si ea sa adopte copii, legalizarea pedofiliei, legalizarea consumului anumitor droguri, etc.

   Stricaciunea, depravarea societatii au atins praguri, cote mari, mai mari ca niciodata. In urma cu cativa ani cand citeam despre depravarea cetatilor din campie, Sodoma si Gomora, imi parea ceva ce societatea din care faceam parte  nu ar putea trai vreodata. Acum realizez ca m-am inselat. Amarnic.
    In toata aceasta imagine trista exista un factor care trebuie sa ramana neclintit si sa continue asa cum a facut-o de cateva mi de ani incoace, sa proclame Adevarul si pe Hristosul inviat, indiferent de amenintari, Biserica Lui Hristos.
Atat ca indivizi cat si ca intreg, ca trup, noi trebuie sa ramanem fermi, neclintiti, in fata acestui tavalug de imoralitate si pacat.

   Dumnezeu sa ne ajute.

Dacă Biserica nu are Duhul Sfânt…Nicolae Geantă.

Samuel Chadwich scria în secolul trecut că „în Crezul Apostolic din zece articole, nouă fac referire la persoana şi lucrarea Domnului Hristos şi numai una la Duhul Sfânt”. Asta arată că nu doar gândirea lumii neglijează Duhul lui Dumnezeu, ci şi bisericile! „Suntem aproape unitarieni în gândire”, scria Karl Rahner. Şi îl cred… Pentru că văd că-n unele biserici „Duhul Sfânt e Cenuşăreasă”, vorba lui John Bisango. Adică neimportant. Nefolosit. Iar în altele un fel de duhul lui Aladin. Să facă ce vrem noi!

Dacă Biserica nu are Duhul Sfânt nu are nici schimbare. Oamenii vin, sărută icoane şi pun lumânări, cântă în cor sau predică din amvoane, fac selfiuri şi pleacă netransformaţi. Tot măcinaţi de moara urii, tot cleptomani, tot mincinoşi ca politicienii, tot imprevizibili ca starea vremii. Fără Duh Sfânt biserica e un fel de club, de uniunea scriitorilor, unde fiecare vorbeşte dulcegării dar trăieşte ros de cangrena firii... Sau e un fel de islam: radicali, impunători. Iar toţi din jur sunt duşmani. Augustin spunea că de pe corabia lui Noe un corb urcat coboară tot corb, dar din biserica lui Hristos coboară porumbel. Eu zic că intră lup şi iese oaie! E un singur răspuns pentru creştinii neschimbaţi: lipseşte Duhul Sfânt! Să-l ceară…

Schimbarea nu înseamnă pervertirea valorilor!

Dacă Biserica nu are Duhul Sfânt credincioşii săi nu se mai tem de Dumnezeu. Sunt la fel ca românii: îl iubesc pe Hristos dar nu se tem de El! Se dezvoltă ideologia lui Rabelais – fais que vondras. Sau cum zice Scritura: fiecare face ce-i place! Când oamenii nu se mai tem de Dumnezeu dărâmă ziduri, dizolvă tabuuri. Au o cultură a sfidării. Şi a entertaimentului. „Biserica este o corabie de luptă, nu un yaht de croazieră! Cei care caută aici distracţie ar fi mai bine să plece”, zicea R. Bonke. Când nu e Duhul Sfânt până şi LGBT-işti vor să se căsătorească în biserici! Ei nu-L contestă, nu-L urăsc pe Dumnezeu. Dar nu se tem de El! Nu cumva nici noi nu ne mai temem?

Când nu ne mai temem de Dumnezeu ne sinucidem!

Dacă Biserica nu are Duhul Sfânt nu are nici roade. Creştinul nu e pom ornamental. Trebuie să hrănească pe alţii. Să-i aducă în hambarele lui Dumnezeu. Biserica trebuie să evanghelizeze. Să fie eclozionator. Altfel, vorba lui Berdardiev: devenim eunuci! Biserica nu a fost zidită pentru scopuri defensive! Ci să ia cu asalt porţile iadului. Se încăpăţânează un pom să nu rodească? Atunci creştinii de ce o fac? Nu se poate biserică plină de Duh Sfânt care să nu-şi adune enoriaşii! Nu se poate Biserică plină de Duh Sfânt fără convertiţi, fără botezuri! De când credinţa ce o manifeşti n-a mai câştigat pe nimeni?

Peştii nu sar pe mal de bunăvoie!

Dacă Biserica nu are Duhul Sfânt nu are nici Cer. E ca-n cei trei „p” de la martorii lui Iehova: paradisul pe pământ! La ce ne-ar folosi număr de membrii, chitări acustice, candelabre de mii de euro, clădiri cu turle aurite ce gâdilă norii, dacă am pierde un singur lucru: Cerul? Dumnezeu nu ne-a lăsat Duhul Sfânt să-L folosim în scopuri telurice. Ci să ne ducă „Acasă”! Într-o zi, Duhul din Cer se va cupla cu Duhul din noi! Nu se poate răpire fără Duh Sfânt.

Cerul nu plin de derbedei. 

 „Ce să facem Petru?”, au strigat mulţimile în ziua coborârii Duhului Sfânt peste Biserică. „Să vă pocăiţi!... Apoi veţi primi darul Duhului Sfânt!”. E ceva neclar?

Duminică sărbătorim Rusaliile. Cincizecimea înseamnă trezire! Duh Sfânt. Foc! Fără foc nu există Evanghelie! Fără foc Biserica este cenuşă!

Nicolae Geantă

Sursa : ciresarii.ro

Zidul care ii despartea - Fata in Fata cu Nicu Butoi

Nicolae Geanta • Sfaturi practice pe dos 2 - Cum sa-ti distrugi familia!...