Cateva ganduri despre post.

       
    Vreau sa vorbesc putin despre post deoarece vad si aud in jurul meu anomalii greu de imaginat.
     Nu cu mult timp in urma m-am intalnit in oras cu un fost coleg de munca, de meserie timplar si in timpul liber cantor la o biserica. Destul de usor se putea simti mirosul de alcool duhnind din omul acesta. Discutam tot felul de lucruri printre care ajungem si la post, ca tocmai incepuse. In timp ce imi spunea ca el in post nu pune alcool in gura, doar acuma sa produs un astfel da accident, mai aprinde si o tigara ca sa fie acompaniamentul perfect.
 Când vorbim despre post, automat mulţi ne gândim la mâncare. La abstinenţa de la pizza, hamburgheri sau slănină cu ceapă roşie. Ori savarine, Milka şi şniţel vienez. De parcă Dumnezeu la greva foamei ne-a chemat. Ori să fim vegetarieni. Sau cu burta plină de fasole, cu murături. Şi pâine..., cât de multă.
         Unii cred că postul iubit de Hristos e o tortură a trupului. Un chin dietetic. Un stomac gol. Sau măcar plin de verdeaţă. Că doar Dumnezeu s-o uita la burtă, la chiorăiala de maţe şi nu la sufletul greu de păcate! La înjurătura dintre dinţi. La inima cu miros de cocina. La muştarul care ne-a sărit pentru orice fleac. La golăneala din toaletele liceelor.
         Postul nu este un substitut pentru trăirea unei vieţi neprihănite, spunea Vladimir Pustan. Dacă nu faci bine, nu eşti blând, nu ierţi, nu te laşi de minciună, de zavistie, de ciorovăială, nu posti în ziua aceea. Degeaba ţi-ai plecat capul ca un pipirig, degeaba te culci în sac şi cenuşă, zice Isaia, căci postul plăcut lui Dumnezeu e dezlegarea lanţurilor răutăţii, e ruperea oricărui fel de jug. Împarte-ţi pâinea cu flămânzii, acopere oamenii goi, nu întoarce spatele celui ce are nevoie de tine, ne sfătuieşte însuşi Dumnezeu. 
      Postiţi cu rost fraţilor! Postiţi dumnezeieşte, ca Hristos. Numai aşa vă veţi întări sufletele. Dacă postiţi doar alimentar, sufletele vă vor rămâne goale, la fel ca si paharele in noaptea de revelion.

Fiti gata...

Fii gata sa ierti oricand, orice!

În lumea noastră există foarte multă ură și oamenii nu se pot ierta unii pe alții. Astfel, copiii nu pot ierta părinții, părinții nu pot ierta copiii, soții nu se pot ierta unul pe altul, frații rămân cu supărări între ei de zeci de ani de zile. Șirul acesta de exemple poate fi prelungit la nesfârșit. Consecințele sunt multe și grave în viața celor ce nu pot ierta pe aproapele lor. În acest articol vreau să prezint câteva consecințe ale refuzului de a ierta, așa cum le găsim pe paginile Sfintelor Scripturi.

Biblia ne relatează următorul caz:      

Atunci Petru s-a apropiat de El (Isus), și i-a zis: “Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” Isus i-a zis: “Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte….” (Evanghelia după Matei 18:21-22)

Întrebarea lui Petru a fost, până la ce limită putem să iertăm, iar limita și-a pus-o el singur: “până la șapte ori”, crezand ca e o cifra rezonabila, si de la a opta oara, putea scoate sabia.  Domnul Isus a folosit o figură de stil când a zis “până la șaptezeci de ori câte șapte”, ca să arate că trebuie să fim gata să iertăm pe aceeași persoană de un număr nelimitat de ori. De altfel, dacă cineva poate să numere până la șapte ori când cineva îi păcătuiește, nimeni nu va sta să-și ia notițe, ca să numere de câte ori cineva păcătuiește până se va împlini 490 de ori. Aceasta a fost o hiperbolă folosită intenționat de Domnul Isus, ca să arate că trebuie să fim gata să iertăm pe oamenii care au păcătuit împotriva noastră ori de câte ori ei ne cer iertare.

Să iertăm pe oameni după măsura în care ne-a iertat Dumnezeu pe noi!

Apostolul Pavel a scris așa:

Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi. (Coloseni 3:13)

Modelul nostru de iertare este Hristos, iar El ne-a iertat totul și deplin, făcând din noi oameni noi. Așa trebuie și noi să iertăm pe alții și dacă comparăm măsura în care au greșit oamenii față de noi cu ceea ce am greșit noi față de Dumnezeu, totdeauna vom fi gata să iertăm pe aproapele nostru. Iată ce a spus Domnul Isus lui Petru în continuare, după ce i-a spus că trebuie să ierte pe aproapele “de șaptezeci de ori câte șapte”, adică fără limită… 

De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala, și i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, și tot ce avea, și să se plătească

datoria. (așa era corect să procedeze cu robul lui) Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat, și a zis: “Doamne, mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul, și i-a iertat datoria. (Evanghelia după Matei 18:23-26)

Omului acestuia i-a fost iertată o datorie foarte mare. Zece mii de lei pe care îi datora, de fapt, sunt zece mii de talanți și aceasta echivalează cu 3,000,000,000 dolari USA. Promisiunile lui de a întoarce toată datoria se pare că erau o aberație pe care o repeta din pricina disperării în care se afla. Acum, însă, a experimentat o iertare pe care nu se aștepta nici odată să o primească. Dacă a experimentat așa ceva, este normal să așteptăm de la el că va ierta pe oricine de acum înainte în aceeași măsură. Așa ar fi trebuit să fie, dar…

Nu toți oamenii care au experimentat iertare la adresa lor pot să ierte pe alții în aceeași măsură…

Biblia spune în continuare:

Robul acela, când a ieșit afară (de la stăpânul care tocmai îi iertase gigantica lui datorie…) a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el, și-l strângea de gât, zicând: “Plătește-mi ce-mi ești dator.”

(Evanghelia după Matei 18:28)

Acest rob, pe semne, s-o fi gândit despre tovarășul său că, uite, din pricina lui mai nu a ajuns să fie vândut în robie împreună cu toată familia… Deci, el încă era cu gândul la problemele lui în loc să se bucure de iertarea primită. Tocmai faptul că nu se putea rupe de trecutul lui îl făcea să nu poată ierta pe cel ce i-a greșit, pentru că iată ce s-a întâmplat mai departe:

Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga, și zicea: “Mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti.” Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță, până va plăti datoria. (Evanghelia după Matei 18:29-30)

Te întrebi, cum se poate așa ceva? Aceeași întrebare și-au pus-o și prietenii acestui om…

Dacă nu iertăm păcatele greșiților noștri, anulăm iertarea lui Dumnezeu față de noi

Iată ce spune Scriptura că s-a întâmplat în continuare:

Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult, și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acela, și i-a zis: “Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?” Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot așa va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” (Evanghelia după Matei 18:31-35)

Imediat după ce le-a spus ucenicilor modelul de rugăciune pe care o cunosc toți creștinii drept rugăciunea “Tatăl nostru”, Domnul Isus a spus:

Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. (Evanghelia după Matei 6:14-15)

Cunosc oameni care vin la biserică, se consideră creștini și mântuiți, dar au conflicte nerezolvate de ani de zile și în tot acest timp nu iau parte la Cina Domnului, crezând că prin aceasta arată frică de Dumnezeu. Cei ce au cu adevărat frică de Dumnezeu, iartă pe cei ce le-au greșit și se împacă cu ei. Ai iertat pe toți oamenii care ți-au greșit? Știu că sunt oameni care poate au făcut lucruri murdare și nelegiuite la adresa ta și ca este greu să-i ierți. Dar ce înseamnă iertarea pe care trebuie să le-o oferi lor pe lângă iertarea pe care ai primit-o de la Dumnezeu prin credință în Hristos Isus?

      Abia acum, de cateva zile am inteles  de ce David a spus că e mai de preferat "să cazi în mâinile Domnului decât în mâinile fraţilor"! Căci unii, după ce trec "râul iertării", taie puntea pentru cei ce vin din urmă!

O marturie ... Alin Lolos (Alin Blain) fost mare iluzionist.
 Merita urmarita !http://www.fiti-oameni.ro/emisiuni/marturii/

Ce s-a întâmplat cu Biserica lui Cristos? 


      Ce s-a întâmplat cu biserica lui Cristos, cea care a trebui să fie plină de entuziasm? Ce se întâmplă de câţiva ani încoace că predicile, cântările şi programele sunt receptate cu tot mai puţină emoţie? Bifăm activităţi religioase şi plecăm fără bucurie. Aventurile misionare de pe vremea raţiilor de benzină sunt deja lucruri uitate. Avem tot mai multe emisiuni preferate şi tot mai puţine activităţi preferate. Avem tot mai mulţi fani a tot felul de persoane şi formaţii şi tot mai puţini care au modele şi învăţători la care poţi merge acasă. Minciuna şi realitatea deformată intrată pe ecranele de sticlă sau zare şi internet, ne-a afectat dramatic capacitatea de reacţie la realitatea cotidiană. Accidentul, creierii împrăştiaţi, oameni striviţi sau bătuţi nu ne mai fac să ne gândim la graniţa dintre viaţă şi moarte. Simţurile ni s-au atrofiat, sentimentele au pălit. Pentru a motiva reacţii normale e nevoie de ceva mult mai spectaculos, este nevoie de senzaţional, e nevoie de Surprize-Surprize, de Iartă-mă şi Din dragoste, de tot felul de improvizaţii. Mă întreb ce doză le va trebui copiilor noştri pentru a putea declanşa lacrimi şi impresii, dacă nouă ne trebuie 2 ore de tot felul de surprize ca să lăcrimăm?? Isus a venit să proclame Evanghelia, nu să facă minuni! Ioan a venit ca un glas ( Ioan 1:12 ) Cea mai mare valoare a bisericii Domnului Isus este
predicarea CUVÂNTULUI, ADEVĂRULUI. Cea mai mare nevoie a lumii în care trăim este auzirea ADEVĂRULUI. Dacă vrem să trăim o viaţă împlinită aici Dacă vrem să trăim o viaţă plenară chiar sub aceste influenţe, avem nevoie să ne lăsăm influenţaţi de Bibliei. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este ceea ce generează viaţă, creează credinţă produce schimbare îl sperie pe diavol cauzează minuni vindecă răni clădeşte caracter transformă circumstanţe împarte bucurie trece peste împotriviri biruie peste ispite curăţă mintea aduce lucruri în fiinţă şi ne garantează veşnicia. 

NU O LUA ÎN GLUMĂ.  Mulţi creştini astăzi suferă de anorexie spirituală şi sunt malnutriţi spiritual pentru că nu se hrănesc cu acest Cuvânt: lapte, pâine, hrană tare şi miere. Pentru a fi un ucenic sănătos al Domnului, hrănirea cu acest Cuvânt trebuie să fie o prioritate pentru tine. Asta înseamnă să rămâi în Cuvânt: „dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi Cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” 

 "AMBASADORUL"

Despartire, Costache Ioanid.

Era o dimineață însorită,
În grădinița unui mic azil,
O droaie de copii zburdau prin iarbă,
Ca niște iezi în luna lui april.

Erau copii orfani. Abia trecuse
războiul,nedoritul musafir,
lăsând păianjeni spânzurați pe vetre
și lumânări aprinse-n cimitir.

Dar, ce ciudat, acești copii de doliu
râdeau acum cu duh neștiutor.
Iar împrejur veneau străini s-aleagă,
să ia câte-un orfan în casa lor.

Se zguduia de joc și râs grădina.
Dar mai deoparte, sub un dud,doi frați
stăteau de dimineață mână-n mână,
privind în jurul lor înfiorați.

Pe fruntea lor ciudat îngrijorată
se legănau șuvițe aurii.
Purtau pe chipuri un secret, o umbră
prea tristă parcă pentru doi copii.

Se-nghesuiau alături unu-ntr-altul
și tresăreau c-un freamăt ne-nțeles,
de parcă așteptau o grea sentință
la încheierea unui grav proces.

Și iată că, în cele din urmă,
venera oameni și la ei sub dud.
erau două perechi din două plaiuri,
doi soți veniți din nord și doi din sud.

Au stat cu ei de vorbă până seara.
Și-apoi porniră din azil cu ei.
Copiii se țineau cuprinși alături
cum se cuprind în viață doi cârcei.

În gară, soții au luat bilete.
Unii spre sud, iar ceilalți spre nord.
Se despărțeau. Și primul tren de noapte
veni ca un convoi într-un fiord.

"Ne despărțim..."vorbi cel mai în vârstă,
mai aspru dintre vitregii părinți.
"Îmbrățișați-vă, copii! E timpul.
Dar haide, nu mai plângeți,fiți cuminți!"

Copii tremurau. Cuprinși de spaimă,
s-au prins la piept, cu ochii către cer.
Într-o nestăvilită încleștare,
s-au strâns ca într-o menghină de fier.

Zadarnic s-au silit ocrotitorii
ca să-i despartă grabnic pe orfani.
Zadarnic le dădură pungi cu dulciuri.
Zadarnic le făgăduiră bani.

Zadarnic i-a lovit un om din gloată
și însuși conductorul enervat.
Zadarnic le-a sucit apoi urechea,
nerăbdător,un tânăr impiegat.

Copiii se țineau privind cu groază
și murmurau încet, înlănțuiți:
"Nu. Nu ne despărțim. Noi suntem singuri.
Loviți cât vreți. Dar nu ne despărțiți!

Noi nu avem pe nimenea în lume.
Lovita! Noi suntem umbre de pripas.
Voi toți aveți cămin, aveți familii.
Dar nouă numai noi ne-am mai rămas.

Loviți cât vreți! Cărați, cărați cu pumnii...
Voi sunteți tari, sunteți puternici. Știm.
Loviți cât vreți! Noi nu avem pe nimeni.
Dar noi, să știți,noi nu ne despărțim!"

Și-atunci veni un om cu-nțelepciune
și le vorbi cu lacrime șuvoi...
"Măi, oameni buni, nu despărțiți copiii!
Luați-i o pereche pe-amândoi!"

Acest cuvânt a biruit în inimi.
Și-au fost luați alături cei doi frați.
O,câte mâini apoi îi salutară 
când au ieșit la geam îmbrățișați!

Ce plini de bucurie printre lacrimi,
ce fericiți erau cei doi acum!
"Drum bun, copii!Drum bun!"strigă mulțimea
când trenul către sud porni la drum...


O, frați creștini,de-au câștigat izbânda
acești copii orfani cu suflet trist,
cine-ar putea pe noi să ne despartă
de inima,de dragostea lui Crist?

Când noi Îl ținem pe Isus in suflet,
când nu-L lăsam o clipă, orice-ar fi,
când dragostea lui Crist la fel ne strânge,
o,cine oare ne va desparți?

Nici moartea și nici îngerii, nici viața,
nici toate câte sunt și câte vin,
nu-i nimeni nicăieri să ne despartă
de dragostea lui Dumnezeu!
Amin. 

In lume, dar nu ca lumea!

      Undeva, în nisipurile Galileii, a venit un Om cu haina dintr-o bucată şi sandalele din piele de cămilă. Cu faţa arsă, cu buzele uscate, fără adăpost, fără traistă şi fără pungă. Fără sabie, fără armate, fără posesiuni. "Voi trebuie să fiţi diferiţi" a strigat. "Sunteţi în lume, dar nu ca ei! Lumea cere dinte pentru dinte, Eu vă spun nu vă răzbunaţi. Lumea promovează ura, Eu dragostea. Lumea promovează divorţul, Eu unitatea până la moarte. Lumea promovează întunericul, Eu lumina. Lumea promovează lălăiala în rugăciune, Eu nu cer bolboroseală de cuvinte. Lumea promovează prostituţia, eu castitatea. Lumea pune preţ pe trup, Eu pe suflet".

Trăieşte ca El! Se poate. A demonstrat-o Petru, Pavel, Ioan, Apostolii, Timotei, Sila, Barnaba, Fivi, Eunice, Tabita, Dorca, Aquilla şi Priscila, Tit, Epafrodit, Onisim. Milioane de creştini, în 2000 de ani. 

                      

   Tu din ce categorie faci parte?

Rugăciunea fără patimă a unei femei:

"Doamne, mă rog să-mi dai înţelepciune să-mi înţeleg soţul; iubire ca 
să pot să-l iert; şi răbdare pentru toanele lui. Pentru că Doamne, dacă 
aş cere putere, mă tem că l-aş bate. Amin!"

Ce spune Biblia despre mandrie?

În zilele de azi oamenii se schimbă tot mai mult şi mai repede . Unele trăsături de caracter care nu erau onorate înainte , azi sunt la vedere , iar lumea se laudă cu ele . Una din aceste „calităţi” este mândria .

 Deoarece „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 timotei 3:16-17), voi apela şi în acest caz la Biblie ca să vedem ce spune ea despre mândrie .

În acest articol  vreau să scriu despre atitudinea lui  Dumnezeu faţă de mândria oamenilor , precum şi despre rezultatul mândriei .

Pentu început trebuie să ştii că …

 1.  Dumnezeu urăşte mândria , deci trebuie să o urâm şi noi .

Însuşi împăratul Solomon a zis :

” Frica de Domnul este urîrea răului; trufia şi mîndria, purtarea rea şi gura… mincinoasă, iată ce urăsc eu.”  ( Proverbe 8:13)Dacă cu adevărat vrei să ai un caracter frumos , atunci vei tinde să ai caracterul lui Dumnezeu . Aceeaşi atitudine trebuie să o avem faţă de mândrie , fie că o vedem la alţii fie că o observăm la noi .  Unii încurcă mândria cu respectul de sine , şi cred că dacă sunt mândri – se respectă . Un caracter frumos nu are mândrie , nu caută motive să fie mândru (nu se crede cel mai important din viaţa sa ) . Un caracter frumos caută să aprecieze pe cei din jur , şi se bucură împreună cu ceilalţi .Dacă eşti mândru vei căuta ca toată lumea să facă tot lucrul pentru tine . Am văzut destui pui de cuc , care deşi sunt mari tot caută ca toţi să le facă pe plac (în primul rând părinţii ). Deoarece tot centrul univbersului este el , PROPRIA PERSOANĂ. În consecinţă …. 

2.  Mândria aduce cu sine şi ruşinea Dumnezeu spune că odată cu mândria vine şi ruşinea . „Cînd vine mîndria, vine şi ruşinea; dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.” (Proverbe 11:2 )Mândria , lauda de sine  - este încrederea că tot ce se întâmplă cu noi depinde doar de noi şi de ceea ce facem .Mîndria este şi neacceptarea voia lui Dumnezeu pentru tine .Un exemplul de mândrie a fost Diavolul ; el a dorit să fie mai pe sus de Dumnezeu .,Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea ‘nalt.`” (Isaia 14:12-14) 

Împăratul Babilonului , Nebucadneţar , a ajuns într-un moment în care imperiul lui împărăţea pământul , iar oraşul lui era  cel mai frumos şi mai bogat din lume . În Babilon erau şi grădinile atârnat (una din cele 7 minuni ale lumii).Într-o zi se întâmpla ca Nebucadneţar se plimba pe acoperişul castelului său şi zicea :„împăratul a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?“ Nu se sfîrşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s’a pogorît din cer şi a zis: ,,Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s’a luat împărăţia!Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremi, pînă vei recunoaşte că Cel Prea ‘nalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!“  Chiar în clipa aceea, s’a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mîncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, pînă i-a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghiarele păsărilor.“” (Daniel 4:30-33)Aceste două exemple arată că după mândrie vine pieirea ,şi cădearea. Foarte des oamenii mânaţi de mândrie ajung să-şi jignească persoanele dragi .„Mîndria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii. -” (Proverbe 16:18) 

  3. Este un păcat .„Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.Astfel au ajuns plini de… trufaşi, lăudăroşi…..Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Romani 1:28-31) 

4.  Cel mândru neagă existenţa lui Dumnezeu .O persoană mândră , va insista ca toată atenţia să-i fie acordată doar ei . Nu Creatorului , ci propriei persoane . Astfel va ajunge să nege pe Dumnezeu .„Cel rău zice cu trufie: ,,Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!“ Iată toate gîndurile lui.”  (Psalm 10:4)Aceasta îmi tot aminteşte de un copil răsfăţat care doreşte toată atenţia celor din jur . Din păcate,nu toţi au trecut cu succes de etapa  copilăriei .Unii fac orice ca să fie luaţi în seamă . De exemplu vedetele ,chiar ajung să pozeze nud în ziare sau filme . Unii ajung la extreme :se tatuează sub formă de leu , şopârlă , alţii trec la inele pe tot trupul , silicoane , operaţii estetice mostruoase (se semene cu o felină , cu Mona Lisa)şi multe altele . Dar Dumnezeu ne avertizează că :„Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume.”  (1 Ioan 2:16)Acestea nu vin de la Tatăl luminii , nu promovează El aceste valori , ci lumea , oamenii. 

5.  Dumnezeu va pedepsi mândria oamenilor .Deoarece este Judecător , EL va pedepsi acest păcat a oamenilor .  „Aşa vorbeşte Domnul: ,Aşa voi nimici mîndria lui Iuda şi mîndria peste măsură de mare a Ierusalimului. ” (Ieremia 13:9)Dorinţa Lui este ca oamenii să ia exeplul Fiului Său : să recunoască dependenţa de Dumnezeu , şi să facă doar ceea ce doreşte EL , nu ceea ce doreşte lumea . Împăratul Nebucadneţar recunoaşte , după ce trecuse  şapte vremi  :„Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe ‘mpăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sînt adevărate, toate căile Lui sînt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mîndrie!” (Daniel 4:37)În cazul în care ajungi să te mândreşti , trebuie să ştii că :„Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6)Nimeni nu ţi se va opune mai mult decât Dumnezeu .Dacă eşti implicat în lucrarea lui Dumnezeu , nu crede că totul depinde doar de tine . 

 6.  Mândria arată un caracter urât a omului „ Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile , furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.“” ( Marcu 7:21-23 )Dacă în inima ta este doar gunoi , să nu crezi că oamenii nu vor vedea . Dacă inima îţi este murdară şi vorbele tot murdare îţi vor fi . Mândria (trufia) este pusă în rând cu nebunia , cu cei care nu sunt conştienţi de faptele lor .Fugi de peroanele mândre . Ele nu vor putea să-ţi aprecieze pritenia deoarece vor fi prea ocupaţi ca tu s-o apreciezi pe a lor . Ei nu vor putea să lucreze niciodată în echipă . 

 7.  Ce să faci dacă ai acest defect de comportament ?Dacă ai realizat pericolul mândriei , atunci cere-I iertare lui Dumnezeu , deoarece orice păcat este un păcat împotriva lui Dumnezeu . În Biblie este redat un caz a împăratului Ezechia :„Dar Ezechia n’a răsplătit binefacerea pe care a primit-o (de la Dumnezeu) căci i s’a îngîmfat inima. Mînia Domnului a venit peste el, peste

Iuda şi peste Ierusalim.Atunci Ezechia s’a smerit din mîndria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mînia Domnului n’a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.” (2 Cronici 32:25-26)Fii atent , căci mândria ta poate afecta viaţa celorlalţi . Alege să fii dependent de Dumnezeu, şi să-I dai Lui toată lauda !Dumnezeu să vă dea înţelepciune , ca să fiţi vrednici de chemarea Lui .

Ce asteapta copiii vostri de la voi?http://www.youtube.com/watch?v=3m6ZZwhpYEQ

http://valentindedu.wordpress.com/2013/08/29/despre-cum-sa-nu-te-inchini/


  ESTE FOARTE ... PENTRU CINE INTELEGE SI VREA SA INTELEAGA CEVA.

Versete de referinta: Gen.3:1-7. 

1.Discutia cu Satan.

Primul pas in alunecarea in pacat este, discutia cu Satan. Nu este vorba de o discutie oarecare, ci de acea discutie a unui crestin cu cel rau, daca acel crestin isi pastreaza pozitia sa in Domnul, atunci nu va fi nici un pericol sa cada in ispita, dar cel rau cauta mai intai sa-l scoata pe crestin din aceasta pozitie cu anumite viclesuguri. Satan vine raspandind indoiala, deznadejdea, nencrederea in ceea ce priveste Cuvantul Lui Dumnezeu si puterea sa, diavolul fiind foarte bine pregatit in orice moment pentru o asemenea prada. La fel si cu Eva, prima data a venit cu acea stare de indoiala, ea primind-o in inima a inceput alunecarea spre pacat.

2.Privirea pacatoasa.

Dupa ce Eva a fost doborata din pozitia ei, a privit acel pom dintr-o alta perspectiva decat cea dinaintea caderii ei. Probabil a trecut de mi de ori pe langa acel pom fara nici cea mai mica dorinta de al pofti, dar acum in urma ideilor instalate de cel rau in mintea ei,acel pom era cel mai ravnit de ea cu toate ca stia despre restrictiile impuse de Domnul cu legatura la acel pom.

3.Acceptarea pacatului.

Avand o viziune schimbata asupra pacatului, acesta nu mai reprezinta ceva scarbos, injositor sau rusinos, acum fiind un lucru normal sau chiar un lucru atractiv datorita minimalizarii Cuvantului Lui Dumnezeu.

4.Infaptuirea pacatului.

Lasand totul la o parte, nu ne mai gandim prea mult ci trecem la fapte datorita schimbarii radicale produse in subconstientul nostru. Eva se gandea ca Domnul ascunse de ei un lucru atat de important, ca si devenirea lor asemeni Domnului, dar acesta era un lucru instaurat in mintea lor de catre Satan.Si chiar daca Dumnezeu ne pune anumite limite, le pune spre binele nostru, dar noi nu ne dam seama de acest lucru, si cand realizam e foarte bine dar sa nu fie prea tarziu.

5.Raspandirea pacatului.

Omul ca fiinta sociala, impartaseste celor din jur experentele lui, bune sau rele, si de multe ori acesta este un mijloc perfect de amagire (efes.4:14). Datorita firii omului acesta raspunde si este mai receptiv la rau decat la bine. De multe ori acest lucru vine chiar de unde nu te astepti, la fel ca si in cazul lui Adam, acesta fiind abordat de cea mai apropiata persoana, in vederea infaptuirii pacatului.

6.Rezultatul.

Dupa cum stim a fost un mare dezastru (gen.3:16,17). In momentul in care apare Dumnezeu, toate lucrurile se lumineaza si se vad asa cum sunt. De atunci Satan a devenit mult mai siret in a ne pune piedici si a ne amagi cu tot felul de lucruri care la vedere par bune si de folos dar in fond acestea fiind cele mai daunatoare si mai periculoase pentru firea Duhovniceasca care duce o lupta continua impotriva firii pamantesti.

Doamne dane lumina si intelepciune sa ne ferim de poftele lumii si de tot ceea ce ii apartine. 

AMIN

Cateva poze cu noi.