† Pastor Ghiță Rițisan: Noi date în legătura cu știrea referitoare la atacul din Ambon – Indonezia

Am scris în Indonezia la pastorul Hariagus Rimba, om de încredere, pe care îl cunosc de foarte mulți ani și care a fost până anul acesta membru în Comitetul Mondial Penticostal de Misiune (WAoGMC). L-am rugat să facă o cercetare cu privire la știrea referitoare la atacul din Ambon în care ar fi fost răniți și misionari români.

Iată răspunsul lui, pe care îl punem și în limba română.

Dragă frate Gheorghe,

Am telefonat și am vorbit cu directoarea Școlii Biblice pe care o avem în Ambon, Maluku, și ea nu știe nimic despre un atac asupra vreunei biserici de acolo. Ambon este un oraș mic, iar dacă un atac soldat cu atâția morți și răniți ar fi avut loc cu adevărat, toată lumea de acolo ar ști acest lucru, iar ea nu știa să se fi întâmplat așa ceva. Deși este un oraș mic, Ambon este un loc proeminent, astfel încât dacă un atac cu atâtea victime ar fi avut loc, ar fi apărut pe canalele naționale de știri, însă nu a fost așa. 

Sunt convins că știrea este falsă.

Domnul să te binecuvinteze!

Hariagus

Dacă considerați că și alți credincioși trebuie să știe despre acest fals, puteți da forward mai departe acestui mesaj, care iată confirmă indoielile exprimate în ultimul timp pe rețelele de socializare!

Pastor Ghiță Rițisan, APME

sursa: http://newsnetcrestin.blogspot.ro

Andreea si Andrei - Dam Glorie Regelui Etern [Official Video]

Ziua de azi - de Vladimir Pustan

     Moștenirea creștină personală nu avea prezent. Am crescut într-o biserică în care trecutul revenea obsedant pentru a avea motiv de lacrimă, iar viitorul avea culori incerte. Bucurie, după necazul cel mare.
     Moștenirea românească iar nu are prezent. Admiratorul lui Budha, poetul nostru național Mihai Eminescu, a sintetizat ce credem despre conjugarea timpului ”La trecutu-ți mare, mare viitor”. Iar lipsește prezentul.
     Priviți de pe lună suntem cel mai escatologic neam. Stăm și așteptăm. Mai mult stăm.
Puțini din noi mai trăiesc în ziua de astăzi, dar luăm măsuri pentru a trăi altădată…
Camus zicea că adevărata generozitate față de viitor constă în a dărui totul prezentului. Dar Camus e francez.
     Hristos zice să trăim ziua de azi cu necazul aferent. S-o trăim, nu s-o murim.
David ne aduce aminte că și ziua de azi e făcută tot de Dumnezeu, deci să ne bucurăm, să ne veselim, să muncim, să sperăm. Mai ales că ne așteaptă curând ieșirea din timp… Când nimeni nu va mai avea trecut și viitor. Ci doar veșnicie…

V l a d i m i r _ P u s t a n

Publicat de Nicolae GEANTĂ

sursa - http://nicolaegeanta.blogspot.ro/

Divortul si recasatorirea.

De ce oamenii care se duc la ,,pocaiti" nu mai au patimi?,,Cand eram ort...

    Ascultati-l cu mare atentie. Imi venea sa rad cand l-am ascultat prima data, acum cand imi dau seama mai bine de veridicitatea  afirmatiilor acestui '' slujitor'' imi vine sa plang ...

Crinisor Stefan - Dilema Tatuajelor. O predida DESTUL de interesanta si DESTUL de adevarata.

LA MULȚI ANI frate Vladimir Pustan!

Astăzi 29 Mai este o zi cu o semnificaţie specială pentru echipa Radio Cireşarii,  s-a născut fondatorul şi preşedintele Fundaţiei Cireşarii, Vladimir Pustan.

Cu această ocazie dorim să îi urăm un sincer şi binecuvântat LA MULŢI ANI!

Că să ne arătăm sprijinul şi recunoştinţa, dragii noştrii ascultători haideţi să ne unim azi în rugăciune pentru ca Dumnezeu să îi dea sănătate şi ungere Divină.

http://radiociresarii.ro/

Garantii divine.

„Orice arma faurita impotriva ta va fi fara putere; si pe orice limba care se va ridica la judecata impotriva ta o vei osandi. Aceasta este mostenirea robilor Domnului, asa este mantuirea care le vine de la Mine, zice Domnul.” lsaia 54:17.

       Dumnezeu garanteaza protectia poporului Sau in fata amenintarilor care vin din partea vrajmasilor. El nu impiedica procesul inarmarii armatei vrajmase, si nici nu opreste strategia militara pregatita impotriva poporului Sau. Domnul are stiinta luptelor si stie ceea ce trebuie facut ca orice strategie sa fie nula, ca orice ‘tehnica militara’ conceputa pentru asediu poporului Sau nu poate sa intreaca puterea Sa nemarginita. Cine va indrazni sa infrunte un Dumnezeu dezlantuit care Isi apara poporul? Sincer?Nimeni!

sursa -  https://stefanivan.wordpress.com/.

AUTOR - Stefan Ivan.

Despre ispititea lui Dumnezeu - de Nicolae Geantă

     După ce am îndrăznit la o întâlnire de tineret să spun că eu încă mai cred într-o biserică și niște ucenici cu "lucrări" ca în Marcu 16:17-18 (Iată semnele cari vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mînă șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mînile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși), un frate cesaționist (care mă provocase să afirm cele de mai sus) s-a ridicat cu o întrebare încuietoare: "Văd că ai citat cu atâta patos că și dacă bei ceva otrăvitor nu ești vătămat. Tu care ești slujitor ce crezi în cele spuse ai curaj să bei un pahar cu otravă?" Mi-a fost rușine de întrebarea incomodă. Nu că nu aș fi avut curaj să beau niște otravă după rugăciune, ci că fratele a gândit fariseic. "Nu cumva crezi că e fanatism?", i-am răspuns cu altă întrebare. " Aha, zice el, deci n-ai curaj".
      Dacă am sau nu curaj nu contează. Dar eu știu că atunci când Satana i-a cerut Domnului Isus să se arunce de pe streașina Templului, Hristos i-a răspuns categoric: "s-a spus: să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău!" (Luca 4:12). Și Satana a plecat de la El. Până la o vreme, zice evanghelistul Luca.

     Nu cred că vreunul dintre apostoli, nici Petru și nici Pavel măcar, ar fi băut conștienți potire cu otravă. De fapt otrava nu i-o pui cuiva în pahar ca pe Coca-Cola. Ci pe ascuns. S-o bea fără să știe. Dar sunt sigur că oricare micuț dintre credincioșii Domnului e păzit de puterea lui Dumnezeu... Asta nu înseamnă că Hristos ne-a chemat să băgăm șerpii în sân, să gustăm verde de Paris sau să zgândărim un stup de albine...
     N-aș fi deranjat dacă întrebări ca cele de mai sus vin din partea necredincioșilor. Dar când vin din partea celor ce umblă cu Biblia la subțioară și propovăduiesc bisericii "ce să creadă, cum să trăiască" n-am cum să nu iau foc! O gândire ca mai sus nu e doar fariseică. E diabolică!
     Credeți în Scripturi! În sacerdoțiul Bisericii. În puterile și prerogativele ei. Dar să nu-L ispitiți niciodată pe Dumnezeu!



Publicat de Nicolae GEANTĂ    sursa;   http://nicolaegeanta.blogspot.ro/

Gadara, locul care nu ne mai sperie!...

        Când am citit prima dată în Noul Testament despre demonizatul din Gadara mi s-a părut interesant. Eram copil și m-am gandit: Aha! cam așa se manifestă demonizații: urlă, stau în cimitire, se automutilează, nu "socializează", au o forță imensă pentru niște oameni obișnuiți, aduc teroare...
        După niște ani trăiți aici am văzut că sunt foarte puțini demonizați care făceau ceva asemănător cu cei din Decapole. Dimpotrivă! Am cunoscut cel puțin unul, cu certitudine este un om posedat, dar e diferit de cel din Gadara. Este un om altfel, dar nu mai puțin îndrăcit și e imposibil să nu îi vezi răul din el.
I-am văzut răul nenorocit din el când îl înlocuia pe șeful meu care era în concediu... Eram stins sufletește, cu un tată ros de cancer și cei ce nu știu cum este asta, să îi mulțumească lui Dumnezeu; eram tânăr, deprimat, care întorcându-se de la servici înainte să ajungă acasă, mereu punea o invariabilă întrebare lui Dumnezeu: Mai e în viață tatăl meu? Nu știu în viața mea de atunci și ulterioară să fi fost ceva mai chinuitor.
        Mă întreb dacă ceea ce simțeam atunci nu m-a afectat atât de tare încât cumva, orice încântare, orice bucurie nu s-a spulberat atunci! Cumva am devenit mai sec, mai "imuabil" , dar într-un mod rece, dezamăgit ca un soi de "luceafăr" trădat, dacă ideea nu e cumva prea pretențioasă. În fine, în aceea perioadă îndrăcitul râzând îmi spunea să-l conving pe tatăl meu să nu moară sâmbăta sau duminica.
Cum poți să râzi in fața suferinței unui om, indiferent cât de drag ori nu, ți-ar fi? Cum poți să găsești bucurie în tragedii umane din apropierea ta? Mai ales nu în unele neutre, gen film ori carți, ci în cele ce ți se înfățișează aevea, celor care iți sunt colegi, cunoscuți sau prin absurd, prieteni?...
         Culmea! Tatăl meu parcă vrând sa supere demonizații acestei lumii, a murit într-o sâmbătă. Eram la serviciu de jumătate de oră când a apărut "șeful" temporar, care mă cauta la birou. Nu eram acolo fiind ocupat cu iluminarea postului, la o distanță de vreo cincisute de metri. L-am văzut cum pleacă imediat, bucuros pe semne că nu m-a întâlnit. Apoi dupa numa' șase ore colegii mei mi-au spus că tatăl meu murise. Știau de la ora 19.30, dar m-au înștiințat abia la 1.30 noaptea. Nu de alta dar să nu cer cumva să fiu înlocuit...
          Am dus duminica un certificat de deces, apoi având la dispozitie cinci zile libere am făcut ce am putut legat de înmormântarea tatălui meu. M-am dus la Biserica Penticostală nr. 1 din Brașov. Iar la biserică aceeași atmosferă de dispreț, de răutate din partea pastorului și a dirijorului de cor, una dintre mâinile sale, drepte ori stangi, nu contează. Trebuia ca eu să le fac rost de autobuz pentru ca membrii Bisericii să meargă la înmormântare. Slavă Domnului că au fost și oameni de alt calibru, care m-au ajutat și care au sacrificat pentru mine! Dumnezu să nu-i uite pe niciunii și să le răsplătescă!
Întorcându-mă la servici joi, gadarianul a lătrat la mine că ce, bă, așa crezi tu că se face serviciul?Stai acasă atâta timp?
        Au trecut ani și când am ajuns pe o poziție nouă, cu iz de lider, bând o bere cu fostul "șef" i-am reamintit ce mi-a făcut. De râsul și de răutatea sa. Nu a recunoscut nimic, cu toate că i-am spus blând că l-am iertat.

Știu că sunt rău, dar parcă răutatea nu mă prinde bine; iert, sunt supărat, iar iert, sunt din nou supărat, apoi iert... Trebuie să iertăm greșiților noștri! Dar oare trebuie să iertăm demonizațiilor care nu vor iertarea noastră? Oare Dumnezeu iartă tot, chiar când iertarea Sa prin Christos e respinsă? Va fi raiul plin de oamenii ce nu-L vor pe Dumnezeu, obligați însă de iertarea Sa să fie veșnic cu El?
        Ulterior luni și ani a venit râzând în biroul meu, cu cele mai oribile glume, bancuri despre Christos, blasfemii în toată regula, știind că mă afectează!... I-am spus că Dumnezeu îl va pedepsi, că Domnul Christos s-a jertfit pentru noi...Nu conta pentru el! Gadara și Legiunea nu mai aveau nimic cu Christos! Demonizatul de acum doua mii de ani alerga la Isus Christos și I se inchina. Demonizatul din ziua de azi Il sfidează cu o nerușinare nu știu dacă satanică, dacă nu cumva una mai oribilă, una omenească!
         Acest drac cu chip uman locuiește în aceeași localitate unde locuiesc și eu. De fapt, am ocupat locuința sa de serviciu, după ce el a plecat de aici și ca dispret total față de mine, a urinat pe pereți și câteva săptămâni dupa ce am zugrăvit încă se simțea mirosul. Nu asta era neaparat problema!...Avem puterea de a ierta și parcă iert mai ușor când vine vorba de mine, cât sunt de furios când Numele Sfânt al Domnului e batjocorit. Parcă atunci sunt mai puțin predispus la iertare!
La ora actuală stă în fosta locuință a unei săsoaice, care în prostia ei a dorit să fie îngrijită de acest neisprăvit, până va muri, după care locunța intra automat în posesia gadarianului. Nu avea 60 de ani, dar a murit la câteva luni, poate un an, iar toți cei care au cunoscut-o au afirmat că el a terminat-o! Nu mă surprinde!
       Ceea ce este trist este că devenim atât de obișnuiți cu răul, cu dracii, cu demonismul, cu suferința, încât le găsim un nume medical oricărei afecțiuni sau situații. Putem trece liniștiăi prin locul unde stă un demonizat gadarian, putem cu nesaț să-i ascultăm bancurile hulitoare, răutățiile, concluziile politice, supărare că politicienii fură, da' noi nu, etc, încât nu mai distingem răul. Ba încă ne raliem ideilor lui, facem un forum, mai spunem câteva pațanii, dar apoi totul se stinge!...Răul devine o banalitate, binele un nonsens, nu mai există lumină și întuneric, ci doar noi. Și demonizații de lângă noi care nu mai sunt cumpliți, ci doar obișnuiți...

http://altarul.blogspot.ro/