IDEEA PE CARE VREAU SA O SUBLINIEZ ESTE CA DUMNEZEU A PLECAT DE LA OM SI L-A LASAT PE OM SINGUR. TOATE TRAGEDIILE CARE AU URMAT S-AU DATORAT ACESTEI SINGURATATI A OMULUI.
„Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor inadecvate…” (Romani 1:28).
Apostolul Pavel se referă aici la ceea ce s-a întâmplat în grădina Eden, când Dumnezeu S-a separat de om în urma neascultării acestuia. În traducerea Cornilescu scrie că Dumnezeu l-a lăsat pe om în voia minţii lui „blestemate”. Cuvântul folosit de Pavel este adokimos, care înseamnă „netestat”, sau „neprobat”, sau „respins la proba de calitate”. Ideea este că mintea omului nu era adecvată pentru a decide ce este bine şi ce este rău…
Ideea pe care vreau să o subliniez este că Dumnezeu a plecat de la om şi l-a lăsat pe om singur. Toate tragediile care au urmat s-au datorat acestei singurătăţi a omului.
Istoria s-a repetat cu poporul Israel. Dumnezeu i-a scos din robia egipteană şi, la poalele Muntelui Sinai, a încheiat cu ei un „legământ” (tradus şi „tratat de alianţă”), prin care Dumnezeu Se obliga să fie Dumnezeul lor, să-i însoţească, să le dea ţara Canaan, să locuiască cu ei în acea ţară şi să le dea acolo belşugul prezenţei Lui. Ei se obligau să fie numai ai lui Dumnezeu (să nu se închine la alţi dumnezei) şi să trăiască după învăţăturile pe care li le-a dat El acolo, la Sinai. După ce au încheiat legământul şi au construit Cortul, Dumnezeu a coborât cu slava Lui în Cortul acela şi i-a însoţit în Canaan. Când Solomon a construit Templul din Ierusalim, Slava lui Dumnezeu (reprezentând prezenţa Lui) a coborât şi a umplut Templul.
Israeliţii au încălcat ambele obligaţii: au devenit idolatri (L-au trădat pe Dumnezeu) şi nu s-au ţinut de învăţăturile pe care li le-a dat Dumnezeu. În cele din urmă, imediat după anul 600 înainte de Cristos, profetului Ezechiel i s-a dat să vadă cum Slava lui Dumnezeu s-a ridicat din Templu şi a plecat din Ierusalim şi din ţară. Fiindcă acum nu mai aveau cu ei Prezenţa lui Dumnezeu şi astfel erau fără apărare, a venit regele Babilonului, Nebucadneţar, a cucerit Ierusalimul şi l-a dărâmat, a pârjolit toată ţara şi a dus poporul în robia babiloniană.
Era a doua plecare a lui Dumnezeu, urmată şi ea de dezastre cumplite.
Şaptezeci de ani mai târziu, evreii s-au întors din robie, şi-au reclădit Templul, dar Dumnezeu n-a mai coborât cu Slava Lui peste Templul acesta, adică Dumnezeu nu s-a mai întors înapoi la poporul Israel.
Întrebarea dureroasă a rămas aceasta: Când Se va întoarce Dumnezeu înapoi?
Înainte de a urmări care a fost răspunsul lui Dumnezeu la această întrebare, trebuie să facem o observaţie importantă. În cartea lui Iov citim această informaţie despre Dumnezeu: „La fel se poartă fie cu un popor, fie cu un om” (Iov 34:29). Noi am văzut lucrul acesta: Când omul nu I-a respectat Autoritatea (nu L-a ascultat), Dumnezeu a plecat de la om; şi când poporul Israel nu I-a respectat Autoritatea (nu L-a ascultat), Dumnezeu a plecat de la acest popor.
Prin urmare, condiţiile în care Dumnezeu Se întoarce, fie la un om fie la un popor, sunt aceleaşi. Prin urmare, nu este important să punem doar întrebarea „când” Se va întoarce Dumnezeu, ci şi mai important este să întrebăm: În ce condiţii Se va întoarce Dumnezeu la noi, atât ca indivizi cât şi ca naţiune?
Profetul Isaia a avut viziunea re-întoarcerii lui Dumnezeu. În Isaia 40, „un glas” strigă vestea bună că Dumnezeu „vine cu putere” şi că El „porunceşte cu braţul Lui” (Isaia 40:3-11). Acest „Braţ al Domnului” este numit apoi „Robul Domnului”, şi El ne este prezentat în mai multe secvenţe (Isaia 42:1-7; 49:1-7 ; 50:4-10). Apoi în capitolul 52 izbucnesc strigătele de bucurie că străjerii de pe ziduri „văd cu ochii lor cum se întoarce Domnul în Sion” (Is.52:8).
Dar brusc, bucuria întoarcerii lui Dumnezeu se transformă în nedumerire, în uimire, fiindcă străjerii văd ceva incredibil: Cel care este Braţul Domnului şi Robul Domnului, şi prin care se întoarce Dumnezeu în Sion, este dispreţuit şi părăsit de oameni şi este torturat şi ucis. Dar ni se spune că „El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui”, şi că „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre”, căci „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Is.53:3-6). Apoi ni se spune că după învierea Lui va vedea rodul morţii Lui într-o imensă mulţime de urmaşi.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu Se întoarce la poporul Său prin Cel care este „Braţul Său”, adică extindrea Fiinţei Lui până la noi, şi Acesta vine mai întâi să rezolve problema creată de noi prin neascultarea de Dumnezeu: păcatele noastre care „pun un zid de despărţire” între noi şi Dumnezeu (Is.59:2). Păcatele omenirii sunt dizolvate în moartea Lui. Şi, odată ce zidul acesta este dat la o parte, toate popoarele lumii (nu numai Israel) sunt chemate „la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând” (Is.55:7).
Ceea ce Isaia a văzut şi ne-a relatat sub formă de profeţie, s-a împlinit şapte sute de ani mai târziu: Dumnezeu S-a întors la omenire prin Fiul Său, Isus Cristos.
Acum urmează lucrul cel mai important. Când Isaia anunţă vestea cea bună că Se întoarce Dumnezeu, el formulează vestea astfel: „Dumnezeul tău împărăţeşte!” (Is.52:7). Când Isus, Fiul lui Dumnezeu, Îşi începe misiunea la oameni, o începe cu aceste cuvinte „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape!” Ea a venit aproape de voi, a venit până la voi.
Cu alte cuvinte: Dumnezeu vine la voi, dar numai într-un fel: El vine la voi ca Împărat, ca Domn, ca Stăpân! El a plecat de la voi fiindcă nu L-aţi ascultat, adică I-aţi contestat Domnia, sau Autoritatea Supremă. El a decis să vină înapoi la voi, dar numai pe poziţia de pe care a plecat! Iată de ce, imediat după predica despre Împărăţia lui Dumnezeu, Isus adaugă: „Pocăiţiţ-vă!” Adică: „Schimbaţi-vă felul de a gândi”, renunţaţi să mai gândiţi independent de El şi acceptaţi „Împărăţia Lui”, „Domnia Lui”, „Autoritatea Lui” asupra voastră, acceptaţi să ascultaţi de El, acceptaţi să se facă voia Lui în voi!
Dumnezeu Se întoarce şi la individ şi la naţiune în acelaşi fel: Ca Împărat, ca Domn, ca Autoritate Supremă. Dacă nu-L accepţi aşa, pur şi simplu El nu vine.
Singurul mesaj pe care l-a avut Isus a fost Împărăţia lui Dumnezeu. Şi dacă nu înţelegem „Împărăţia lui Dumnezeu”, rămânem în împărăţia celui rău (Matei 13:19). Prin urmare, a înţelege „Împărăţia lui Dumnezeu” este o problemă de viaţă şi de moarte. Vom încerca să o facem înţeleasă în articolul ce urmează.
sursa : http://iosifton.ro
Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.
