Strazile Houstonului sunt deja inundate si in foarte multe locuri nu se poate circula decat cu barcile. Orasul se afla la altitudini cuprinse intre 15 si 38 de metri.
Inundatiile catastrofale de pe urma lui Harvey au provocat pana acum moartea a cel putin cinci persoane, dintre care doua in Houston, iar mii de salvatori au intervenit. Aproape 100.000 de oameni au ramas fara curent electric.
Cele mai grave inundatii din istorie?
The Weather Channel scrie ca ce e mai rau de-abia acum urmeaza, iar Serviciul National de Meteorologie a caracterizat inundatiile istorice ca fiind "dincolo de orice am experimentat pana acum".
Un meteorolog a spus, pentru sursa citata, ca inundatiile din zona Houston "ar putea fi cel mai grav astfel de dezastru din istoria Statelor Unite". In zona afectata de indundatii locuiesc circa 7 milioane de persoane. Zona metropolitana a Houstonului are o suprafata de 26.000 de km patrati, de peste 100 de ori mai mare decat suprafata Bucurestiului.
Pentru operatiunile de salvare sunt mobilizate 60 de barci, 20 de elicoptere, 600 de trupe si 3.000 de soldati ai Garzii Nationale.
Primarul orasului, Sylvester Turner, a explicat decizia de a nu evacua locuitorii, in ciuda avertismentelor primite, relateaza CNN: "Nu poti efectiv sa scoti pe strazi 6,5 milioane de oameni. Daca crezi ca situatia de acum este rea, dupa ce dai un ordin de evacuare vei crea un cosmar".
ABC News Australia noteaza ca pagubele inundatiilor provocate de uraganul Harvey ar putea fi similare cu cele de pe urma uraganului Katrina, cel mai costisitor dezastru natural din istoria SUA.
Katrina a avut loc in urma cu fix 12 ani, tot in ultima saptamana din august, devastand orasul New Orleans, aflat la 500 kilometri est de Houston. Atunci au murit 1.800 de oameni, iar pierderile pentru companiile de asigurari au fost cifrate la 15 miliarde de dolari.
"Ploi istorice in Houston si peste tot in Texas. Inundatiile sunt fara precedent si urmeaza si mai multe ploi. Curajul oamenilor este incredibil. Va multumesc!", a scris pe Twitter Trump.
Sa ne rugam pentru toti aceia din zonele afectate de inundatii. Dumnezeu sa intervina.
Articol scris de Florin Necula.
Sursa : Ziare.com
Please distribute this blog to expand the kingdom of God. God bless you all.