Ziua se deschide cu o observanță. Isus și ucenicii revăd smochinul blestemat din ziua precedentă: se uscase din rădăcini (Marcu 11.20). Priveliștea Îi oferă lui Isus ocazia să-i învețe despre credință. Ajung din nou la Templu. Este spațiul ce-I oferă Domnului cadrul să predice. De altfel, într-un Ierusalim aglomerat și gălăgios, a găsi un loc unde să poți predica era ceva dificil. Ni-L putem imagina pe Isus învățând în Templu, prin comparație cu lejeritatea cu care predicase ani de zile în spațiile largi și deluroase ale Galileii. Dar, tocmai îndărătul acestui amănunt se ascundea secretul. Fiind înconjurat de mulțime, autoritățile nu îndrăzneau încă să pună mâna pe El. Aleg însă o altă variantă, pregătitoare am putea spune: discreditarea. În dimineața acestei zile, Domnului I se adresează trei întrebări fundamentale. Prima: Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? (Mc. 11.27-33). Îi este adresată de preoții cei mai de seamă, cărturari și bătrâni, în timp ce Isus se plimba prin Templu. Autoritatea cu totul diferită a lui Isus
produce uimire și invidie. Oamenii recunoșteau deja diferența, iar divinitatea Lui nu mai poate fi contestată. Oricine ar fi fost, ei Îl remarcau. După ce Isus le pune o întrebare încuietoare, le răspunde acestora prin trei pilde: Pilda celor doi fii; Pilda lucrătorilor viei și Pilda nunții fiului de împărat.
A doua întrebare adresată Domnului era următoare: Învățătorule, se cade să plătim bir Cezarului sau nu? (Mc. 12.13-17). Aceasta vine din partea fariseilor și irodienilor, ce căutau să-L prindă cu vorba. Răspunsul lui Isus este nuanțat. Le arată un dinar ce purta chipul lui Tiberus – cezarul vremii. Apoi le spune că, implicit, dacă au deja acești bani înseamnă că sunt în sistemul roman, deci trebuie să plătească. Pe de altă vreme, atâta vreme cât se pot menține departe de mreaja economiei imperiale, nu-i datorează nimic decât lui Dumnezeu. În felul acesta Mântuitorul nu intră în conflict nici cu irodienii (care promovau plata taxelor) și nici cu zeloții (care n-o acceptau).
A treia întrebare suna așa: Învățătorule, la înviere nevasta căruia dintre ei va fi ea? (Mc. 12.18-27); iar provocatorii sunt saducheii. Mântuitorul este atacat aici pe un domeniu strict teologic. Nu e de mirare că întrebarea vine din partea saducheilor. Dacă prima întrebare era una directă, a doua era politică, acum avem una de subtilitate religiosă. Aici Isus răspunde utilizând texte vechitestamentale de care liderii se pare că uitaseră. Familia este pentru aici, nu pentru acolo, când omul va avea o altă condiție și destin.
După-amiaza, în timp ce unul dintre ucenici se lasă sedus de arhitectura Templului, Domnul Isus urma să rostească profeția în dreptul acestui edificiu. Nu va rămânea piatră pe piatră care să nu fie dărâmată – suna sentința Mântuitorului. Fascinația estetică este o iluzie trecătoare, pentru că doar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac.
Seara zilei îl surprinde pe Isus pe Muntele Măslinilor. Împreună cu ucenicii, El traversează valea Chedron, ajung pe versantul muntelui de unde privesc Templul. Soarele apunea în spatele marelui edificiu, strălucind în nuanțe albe și a urii. Este un moment potrivit pentru ca Isus să vorbească despre cum se va sfârși totul. Ucenicii devin din ce în ce mai curioși: Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când se vor împlini aceste lucruri? Iată o întrebare ce naște un discurs, o învățătură profetică privitoare la viitorul lui Israel.
Isus nu oferă o cronologie exactă a evenimentelor. El se rezumă doar să anunțe marile teme, cu referire directă la evrei. Trebuia să vină anul 70 pentru ca Ierusalimul să cadă în mâinile romanilor. Faptul că toate acestea au fost prezise de Isus pe vârful muntelui, face ca ultima săptămână să fie încărcată din punct de vedere apocaliptic. Citim despre războie și vești de războaie care vor cuprinde lumea întreagă, epicentrul fiind însă în Țara Sfântă. Profețiile rostite atunci ajung până la noi și, chiar dacă într-un sens generic, ele ne pun în gardă.
Întreg discursul hristic se încheie cu anunțarea Paștelui. Doar două zile îi despărțea de marea sărbătoare, iar atunci Fiul Omului va fi dat să fie răstignit – citim în Matei 26.1-2. După o turnantă profetică, Isus revine la propriul destin. Le amintește ucenicilor despre iminența patimilor. Îi surprinde cu această suprapunere a Paștelui evreiesc peste propriile Sale suferințe. Evenimentele vor năvăli peste ei, dar ei trebuie să fie pregătiți.
O zi încărcată, așadar. O zi a polemicilor cum poate n-a mai fost. O ocazie remarcabilă în care Isus își apără divinitatea și-o dovedește prin fiecare cuvânt. Profetismul acestei zile este impresionant. Fiul lui Dumnezeu stă față în față cu elita lui Israel. Iată un spectacol care ar trebui să ne pună pe gânduri în mod serios!
Seara zilei îl surprinde pe Isus pe Muntele Măslinilor. Împreună cu ucenicii, El traversează valea Chedron, ajung pe versantul muntelui de unde privesc Templul. Soarele apunea în spatele marelui edificiu, strălucind în nuanțe albe și a urii. Este un moment potrivit pentru ca Isus să vorbească despre cum se va sfârși totul. Ucenicii devin din ce în ce mai curioși: Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când se vor împlini aceste lucruri? Iată o întrebare ce naște un discurs, o învățătură profetică privitoare la viitorul lui Israel.
Isus nu oferă o cronologie exactă a evenimentelor. El se rezumă doar să anunțe marile teme, cu referire directă la evrei. Trebuia să vină anul 70 pentru ca Ierusalimul să cadă în mâinile romanilor. Faptul că toate acestea au fost prezise de Isus pe vârful muntelui, face ca ultima săptămână să fie încărcată din punct de vedere apocaliptic. Citim despre războie și vești de războaie care vor cuprinde lumea întreagă, epicentrul fiind însă în Țara Sfântă. Profețiile rostite atunci ajung până la noi și, chiar dacă într-un sens generic, ele ne pun în gardă.
Întreg discursul hristic se încheie cu anunțarea Paștelui. Doar două zile îi despărțea de marea sărbătoare, iar atunci Fiul Omului va fi dat să fie răstignit – citim în Matei 26.1-2. După o turnantă profetică, Isus revine la propriul destin. Le amintește ucenicilor despre iminența patimilor. Îi surprinde cu această suprapunere a Paștelui evreiesc peste propriile Sale suferințe. Evenimentele vor năvăli peste ei, dar ei trebuie să fie pregătiți.
O zi încărcată, așadar. O zi a polemicilor cum poate n-a mai fost. O ocazie remarcabilă în care Isus își apără divinitatea și-o dovedește prin fiecare cuvânt. Profetismul acestei zile este impresionant. Fiul lui Dumnezeu stă față în față cu elita lui Israel. Iată un spectacol care ar trebui să ne pună pe gânduri în mod serios!
Articol - Ghita Mocan
sursa: http://www.coramdeo.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu