Alfa&Omega Tv.

luni, 31 martie 2014

Lucrurile nebiblice precum traditia si religiile idolatro-pagane


Un lucru este clar si simplu, DOMNUL ISUS HRISTOS a dat o singura Invatatura si aceasta Invatatura nu se contrazice. Nu sunt mai multe Invataturi si nu este scrisa in alta parte decat in Biblie, care este formata din Vechiul si Noul Testament. Acum daca asa este, de ce unii oameni pun traditia pe acelasi grad cu Biblia, adica de ce pun traditia la aceeasi egalitate cu Scriptura ? Daca traditia ar fi adevarata, atunci Biblia ar spune asta, dar tot ceea ce spune Biblia, adica Cuvantul lui Dumnezeu, care este infailibil si care vorbeste impotriva traditiei si a oricarui manuscris care este diferit de Invatatura lui, contrazice traditia. In plus, Biblia contrazice traditia si traditia contrazice Biblia, ceea ce acestea doua sunt intr-o

totala si continua contrazicere, care nu se imbina una cu alta. In alte cuvinte, traditia a fost facuta de om, dar Biblia este scrisa de insusi Dumnezeu.

Repet si imi doresc sa fie mult mai clar pentru unii, Dumnezeu nu se contrazice si nu a dat o invatatura ca sa il innebunesca pe om, sa nu stie ce sa mai creada, ci a dat o invatatura clara care sa fie calauza in trairea omului.

Acum vreau sa va intreb ceva si acest lucru imi intarata duhul in mine, asa cum si lui Pavel i se intarata inFapte 17:16, vreau sa va intreb: nu este adevarat ca crestinul trebuie sa creada Biblia exact asa cum este ? Cu siguranta da. Acum daca asa este, inseamna ca omul care se declara crestin crede Biblia 100 % exact cum este scrisa. Dar ceea ce am realizat este ca cei mai multi care se declara crestini, dar trairea lor lasa de dorit, nu isi citesc Biblia, ba mai mult, nu cred Biblia, ci traiesc dupa o traditie sau o religie, traiesc chiar dupa parerile lor, care nu au deloc de-a face cu Dumnezeu sau cu Invatatura LUI HRISTOS DOMNUL. Este ca si cu otrava de sobolani. Pentru ca sobolanii sa manance acea otrava, aceasta trebuie imbinata 95 % cu mancare buna, iar 5 % otrava, altfel cum ar putea s-o manance si sa moara ? Tot asa este si cu traditia si religiile, au otrava in ele, iar conform Bibliei in Galateni 1:6-9 orice invatatura straina sa fie anatema. Atunci cand vorbesc cu oamenii religiosi, mai ales din religia ortodoxa, va dati seama ca de multe ori imi scot Biblia si le arat clar scris negru pe alb, ca majoritatea lucrurilor pe care cultul ortodox le practica si le cred, nu se bazeaza pe Scriptura, ci pe alte scrieri, mai ales se bazeaza pe o traditie nesustinuta de Scriptura, iar tot ce este in afara Scripturii, este fals si erezie. Tineti minte vorba: Sola Scriptura !

Vreau sa va scriu mai jos cam tot ceea ce religia ordodoxa practica si crede, lucruri care nu se bazeaza pe Scriptura.
Una dintre cele mai mari erezii este ca se inchina la fecioara Maria, aducand tot felul de argumente, lucruri care nu sunt sustinute de Biblie. De obicei imi place sa intreb: Credeti ca Dumnezeu TATAL, FIUL SI DUHUL SFANT este Atotputernic, Atotprezent, Atotstiutor, Sfant, Drept, Dragoste ? Unii zic ca ei cred asta si imediat ii intreb, atunci de ce va inchinati fecioarei Maria si ii atribuiti ei acest statut ca al lui Dumnezeu ? Conform Bibliei, Dumnezeu este singura persoana care detine aceste atribute, iar inchinarea trebuie adusa numai si numai Lui, dar multi din religia ortodoxa, se inchina fecioarei Maria, ca si cum ea este la fel de infailibila ca Dumnezeu insusi si multi prin faptul ca se inchina ei, o ridica pe ea la acelasi statut cu al lui Dumnezeu Creatorul. Unii zic ca Maria este mijlocitorul dintre noi si Dumnezeu, ceea ce este fals, pentru ca Biblia spune clar in 2 Timotei 2:5 “Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” Asa ca prin faptul ca te inchini unui om, prin faptul ca te inchini fecioarei Maria, prin faptul ca te inchini Apostolilor, in alte cuvinte, prin faptul ca te inchini unei creaturi, aceasta este blasfemie si erezie. Nicaieri nu gasim in Scriptura asa ceva, iar argumentele unde scrie sa nu te inchini decat lui Dumnezeu, le vedeti in video-ul “De ce invatatura ortodoxa este falsa si nebiblica ?”

Vreau sa va scriu mai jos tot ceea ce se practica in unele religii, care nu sunt biblice, nu sunt sustinute de Dumnezeu si nu veti gasi niciodata asa ceva in Biblie. VA ROG NU MAI TINETI DE O RELIGIE, si nu mai continuati sa va dati argumente din afara Bibliei, ci credeti in EVANGHELIE si pocaiti-va crezand cu adevarat in DOMNUL ISUS HRISTOS ! Durerea mare este ca cei mai multi zic ca ei cred in Invierea DOMNULUI ISUS HRISTOS, iar atunci cand incep sa le zic planul lui Dumnezeu cum iarta omul, ei imi zic: “pai ce a inviat cineva sau s-a intors cineva din morti ? ” E nebunie iar cu aceste vorbe ale lor, ne dam seama clar ca ei nu cred in HRISTOS si nici in invierea Lui, altfel n-ar intreba asa ceva. Dar totusi, sa zicem ca unii chiar cred in invierea DOMNULUI ISUS HRISTOS, dar priviti care este durerea. Pai daca crezi in Invierea lui Isus Hristos si crezi in faptul ca HRISTOS inainte sa fie rastignit a zis: “Voi invia a treia zi”, atunci inseamna ca trebuie sa crezi tot ceea ce HRISTOS a zis despre EL si despre Invatatura pe care o cere de la noi, nu-i asa ? Ei bine, daca ei zic ca, cred in Invierea lui HRISTOS, de ce nu se pocaiesc de pacate, pentru ca Hristos a zis ”pocati-va si credeti in Evanghelie” Marcu 1:15, iar in alt loc a zis clar, “EU sunt Calea, Adevarul si Viata, nimeni nu vine la TATAL decat prin Mine.” Ioan 14:6.
EL nu a zis ca este o cale, sau un adevar, sau o viata, ci a zis clar, ca EL este Calea, Adevarul si Viata. Ceea ce vad in tara si nu numai, cei care se declara crestini ortodocsi, nu cred in HRISTOS, nu asculta de vorbele lui HRISTOS, ci tin de o religie de parca ar scrie in Biblie ca religia ortodoxa este de la Dumnezeu !

Am o intrebare pentru cei care tin de religia ortodoxa si care in loc sa creada Cuvintele lui HRISTOS scrise in Biblie, cred si practica total altceva, numai voia lui Dumnezeu nu. Intrebarea este urmatoarea: daca va nasteati in India, sau intr-o insula, tot religia ortodoxa va era in cap ? Voi nu vedeti ca de mici si eu si voi am fost manipulati si fara ca noi sa vrem, ne-au botezat fara sa credem in HRISTOS si fara sa acceptam membralitatea in cultul ortodox ? Ganditi-va si nu mai tineti de religie, ca nu religia ne duce in rai, ci HRISTOS, daca ascultam si credem ce ne zice. De ce credeti ca si la televiziune si pe strazi si oriunde vorbesc cu oamenii, nu ii chem la un cult sau la o religie, ci ii trimit la casele lor sa-si ia Bibliile in serios, sa se pocaiasca de pacatele lor, sa creada cu adevarat Evanghelia, iar dupa aceea, ei singuri vor veni la adunare si-L vor urma pe HRISTOS in Invatatura Lui pana la capat.
Marcu 1:15 El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”

Urmatoarele lucruri sunt nebiblice, lucruri care se practica in religia ortodoxa: botezul de mici, inchinarea la icoane, inchinarea la tot felul de sfinti sau apostoli, inchinarea la moaste, inchinarea la ingeri, apa sfintita, pomeni si rugaciunile pentru morti , altare si spovedania la popi, iertarea prin fapte bune sau prin efortul omului, inchinarea la fecioara Maria , traditia , combinarea intre Vechiul Legamant si Noul Legamant, etc, nu sunt biblice, iar toti cei care inca practica aceste lucruri nu isi cunosc nici Biblia si sunt si rataciti, pentru ca se bazeaza pe total altceva decat pe Cuvantul lui Dumnezeu, Biblia.

Nu esti in Invatatura lui HRISTOS, nu esti al lui HRISTOS.

Vorbind cu foarte multi oameni ortodocsi, unii din ei aduc acest argument in favoarea lor, bineinteles ca au facut dintr-un verset o invatatura, ceea ce nu este Biblic sa faci o invatatura dintr-un singur verset, ci trebuie sa vezi toata Biblia ca sa intelegi Adevarata Invatatura. Ei ca sa continue sa se bazeze pe traditie sau pe alte manuscrise, pe care ei le au, amintesc de acest verset : Ioan 21:25 “Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.”

Odata cu acest verset, ei zic, vezi, mai sunt si alte scrieri, traditia, acatistele, canoane etc . Stop, stop, stop ! Versetul nu zice ca s-ar mai fi scris si alte scrieri, ci zice clar ca “dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul”, ceea ce inseamna ca nu s-au scris, punct. Iar cei care sustin ca ar fi mai multe manuscrise pe care trebuie sa le credem, va intreb, de ce contrazice Biblia, sau de ce Biblia contrazice aceste manuscrise sau traditii pe care ei le tin ? Daca ar fi adevarate, n-ar trebui sa fie una cu Cuvantul lui Dumnezeu si aceeasi invatatura ? Si inca un lucru, imaginati-va ca tot in aceeasi Evanghelie zice clar in Ioan 20:30 “Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.”

Versetul 30 se refera ca mai sunt evenimente din trairea DOMNULUI ISUS HRISTOS scrise de Apostoli, dar tot in Biblie scrise nu in traditii sau alte manuscrise. Sunt Matei, Marcu, Luca, Faptele Apostolilor, etc. Iar unele relatari despre apostoli si unele relatari din Biblie, sunt scrise si pe paginile istoriei, dar tot ceea ce este demn de crezare 100%, este numai si numai Cuvantul lui Dumnezeu, Biblia, pentru ca in istorie unele lucruri oamenii le-au inteles gresit si le-au scris gresit, dar Biblia este scrisa sub inspiratia Duhului Sfant si totodata pastrata ca sa fie demna de crezare.

Iar versetul 31 spune clar ca ceea ce avem scris, ne este scris ca sa credem si ne este indeajuns. Ceea ce vreau sa zic este ca Biblia este scrisa de insusi Dumnezeu prin oameni, iar Dumnezeu nu omitea sa scrie ceva in Scriptura, daca era necesar pentru noi, ci a fost scris exact totul perfect ca noi sa avem si sa credem. Deci nu sunt alte scrieri pe care trebuie sa le credem, decat Biblia, punct. Cand veti crede asta, veti vedea cine este cu adevarat HRISTOS si veti vedea totodata si plata pacatelor noastre care este iadul vesnic, daca nu ne pocaim crezand in HRISTOS DOMNUL.

Astfel ajungem la concluzia ca cei mai multi se regasesc in aceste versete:
Tit 1:15 Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.
16. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună.

Sunt trist pentru ca cei care nu stiu Biblia le dau dreptate ortodocsilor sau celor care nu au nicio treaba cu Invatatura Domnului Isus Hristos, de aceea va indemn fierbinte sa va cititi Bibliile si sa credeti ceea ce este scris acolo, nu alte invataturi, nu alte erezii. Astfel putem spune clar si realist ca religia ortodoxa nu se bazeaza pe Biblie, iar noi am fost si multi altii inca sunt manipulati, ramanand in aceasta minciuna a diavolului, ca “ortodox m-am nascut si ortodox mor.” Aceasta expresie este spusa pentru ca multi se simt bine in religia lor, practicand pacatul, iar altii inselandu-se amarnic, aceasta rezultand judecata lui Dumnezeu impotriva idolatriei si Evangheliei straine. Ma intreb, daca cei din India spun: “ hindus m-am nascut, hindus mor ” ? Ce inselare sa crezi ca religia in care te-ai nascut este cea care duce in IMPARATIA LUI DUMNEZEU. Omul nu se naste in ortodoxie sau in alta religie, ci se naste in pacat, iar daca cu adevarat vedeti asta, atunci veti realiza ca intrarea intr-o religie, de cele mai multe ori ne este manipulata de ceilalti care cred ca fac bine, botezandu-ne fara sa vrem, inscriindu-ne fara sa ne dam acordul intr-un cult, ca apoi noi sa tinem de aceste religii pagane, crezand ca avem adevarul. Ce nebunie, ce tragic, ce ridicol !

Ca sa vezi cu adevarat originalul, ca sa vezi cu adevarat Adevarul, mai intai trebuie sa ai Adevarul. Imaginati-va daca vin la voi cu o bacnota de 50 de euro, dar este trasa la xerox, probabil o iei, te uiti la ea si zici “pleaca de aici, este falsa”. Intrebarea este urmatoarea: de unde stii ca este falsa ? Bineinteles ca stii de unde este falsa, pentru ca ai avut originalul. Odata in timp ai avut 50 de euro originali 100%, de aceea pentru ca ai avut originalul iti dai seama de fals. Ei bine dragii mei, tot asa este si cu Invatatura lui HRISTOS, luati Biblia, cititi Noul Testament, cititi Vechiul Testament si va veti da seama ce este Adevarul, care este Adevarul, va veti da seama de bazele Scripturii, va veti da seama de Cuvintele Vii ale lui Isus HRISTOS, iar dupa ce veti sti Adevarul, ori de cate ori va veni o minciuna, ori de cate ori va veni o erezie in viata dumneavoastra, veti sti ca este ceva strain, pentru ca voi aveti ADEVARUL. Domnul sa ne ajute la aceasta! Amin.

In concluzie, tot ce face traditia este sa linisteasca constiinta pentru o vreme; faci inconjurul bisericii la Paste de cateva ori si crezi ca esti absolvit de pacat, dar in tine, de fapt nu s-a produs nicio schimbare conform Bibliei, te tot tii de unele sarbatori, legi si ritualuri, bineinteles toate prin efortul omului, ceea ce Biblia spune clar ca nu prin efortul omului se capata mantuirea, ca daca ar fi asa degeaba a murit HRISTOS DOMNUL. DECI TRADITIA PE CARE MULTI O PRACTICA SI O RIDICA IN SLAVI, NICIODATA NU O SA DUCA PE NIMENI LA DESAVARSIREA CUGETULUI, pentru ca mereu si mereu, indiferent de ceea ce practici din traditie, ritualuri, icoane, inchinari la Maria sau Apostoli, moaste, sarbatori, pomeni, spovedanii, cotizatii sau rugaciunile eretice din diferite carticele la diferiti sfinti, pacatul tot nu este biruit si nu poti sa fii iertat in felul acesta, pentru ca in primul rand Mantuirea si iertarea pacatelor se capata doar prin DOMNUL ISUS HRISTOS, iar in al doilea rand, toate aceste lucruri din adunarile pagane si idolatre sunt erezii, minciuni ale diavolului, care orbesc omul si-l fac sa creada ca ceea ce practica este cerut de Dumnezeu Creatorul, cand de fapt toate sunt impotriva lui Dumnezeu si pe langa faptul ca nu sunt sustinute de Biblie si sunt interzise de Dumnezeu insusi, toti care le practica si nu se vor pocai dupa invatatura Bibliei, nu pot sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu. De aceea pocaiti-va si credeti cu adevarat in Domnul Isus Hristos in care este Mila, Har, Indurare, Bunatate, Iertare si DRAGOSTE !
Maria dupa nasterea Domnului Isus Hristos, a mai avut fii si fiice ?
http://www.faracompromis.ro
Alin Lolos

vineri, 28 martie 2014

Despre evlavie.

Despre evlavie - Florin Stoica
Evlavia este un cuvânt mult lăudat în Scriptură:
…evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.  (1 Timotei 4:8)
În DEX este așa de vag descrisă: sentiment religios, scrupulozitate în practici religioase, respect pentru Dumnezeu. În alte dicționare biblice apar explicații precum râvnă pentru Dumnezeu. Spunem că sunt bune aceste explicații, dar nu sunt suficiente. Pentru ceva atât de apreciat de Scriptură ar fi păcat să lăsăm atât de puține detalii.
Sunt oameni care au impresia că evlavia se potrivește bine bătrânilor, că este ceva demodat, incompatibil cu viața modernă, tinerească. Ea însă nu este o problemă de vârstă, ci de caracter și de educație.
S-ar putea ca oamenii să nu știe sigur ce este evlavia, dar când aceasta nu există se vede foarte bine. Unui om care iubește păcatul și trăiește în păcat nu-i place evlavia. El va iubi mai mult certurile, clevetirile, banii și petrecerile, decât învățăturile care duc la evlavie. Dar nașterea din nou îl face pe om evlavios. Îl înzestrează cu o atitudine și dispoziție duhovnicească sfântă.
Noi nu ne naștem evlavioși, dimpotrivă ne naștem cu înclinații spre păcat. De aceea este nevoie să învățăm de la cineva evlavia. Dacă faci din predica de pe munte a Domnului Isus filosofia practică a vieții tale, vei fi pe placul lui Dumnezeu.
A.W. Tozer spunea că Biserica are o mulțime de creștini sfinți și desăvârșiți …în teorie. Evlavia ar fi ceea ce spune Domnul Isus: ”Pentru că știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le ve-ți face”. Asta înseamnă să fii evlavios, să nu lași nefăcut ce spune Dumnezeu. Să plătești prețul implementării cuvântului lui Dumnezeu în viața ta: roagă-te, meditează la Cuvânt, lasă gândurile să îți modeleze vorbirea, aceasta caracterul, acesta trăirea, și în cele din urmă destinul. Este un lanț. Numai cei evlavioși îl duc la bun sfârșit. Acesta este un proiect pentru viață. Învățătura Domnului Isus este sănătoasă și duce la evlavie. Ține-te de ea. Este o căutare mare în viață după reper, un model, un punct de sprijin. Domnul Isus a mărturisit în fața întregii lumi:
”Eu sunt lumina lumii, cine mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric” Ioan 8,12
Uită-te în istorie și vezi ce influență, ce efect a avut Această persoană care a mărturisit așa. Istoria sa împărțit în două de atunci… Să știi că atunci când a făcut-o, oamenii nu au fost plini de entuziasm și credință. Dimpotrivă, îi înfruntau cuvintele cu ignoranță. Istoria a vorbit de la sine. Fii înțelept și mergi după Isus. Nu vei fi dat de rușine! Poate că și cu tine vor face ce au făcut și cu El, dar alege ce este mai bine: să fii laudat aici și să trăiești în minciună, sau să te porți ca Isus, dar să ajungi să descoperi Adevărul?
Fi un om evlavios!

SURSA: http://www.fiti-oameni.ro/editorial/despre-evlavie-florin-stoica/

cateva ganduri...


Am adunat pentru voi câteva cuvinte frumoase, pe care le-am subliniat cu pixul, și acum vi le spun și vouă. Poate vă ajută. 

Mica publicitate ”Pierdut credința în Dumnezeu, mă declar nul”.

Sfântul Ieronim ”Am consumat ulei de lampă mai mult decât vin ați băut voi”.

Corneliu Vadim Tudor ”Starea de Dumnezeu = eternitate, starea de Diavol = ebrietate”.

G. K. Chesterton ”Un om se poate iubi pe sine dar povestea de dragoste e monotonă”.

Pe o cruce în Săpânța scrie ”Să trăiți bine!”

Denis de Rougemont ”Cine mai crede în Biblie într-o lume în care se acordă crezare ziarelor?”

Baudelaire ”Cea mai frumoasă șiretenie a Diavolului stă în a ne convinge că el nu există”.

Chamfort ”Celebritatea e avantajul de a fi cunoscut de oameni care nu te cunosc”.

La Bruyere ”E bun cel care face bine altora. Dacă are și de suferit pentru binele pe care-l face este foarte bun”.

Un weekend liniștit!


V l a d i m i r_ P u s t a n

joi, 27 martie 2014

Ce drac scump?

Ce drac scump! – editorial de Nicolae Geantă

nicolae-geanta-320x240“Știți unde se ascunde diavolul acum în 2014″, am întrebat o ceată de liceeni care mă ascultau cu urechile (vorbindu-le despre Ucraina), dar cu ochii lipiți pe touch-screenurile telefoanelor”. Tăcere… Am băgat mâna în buzunar, am scos smartphonul și le-am arătat: “Aici!”. “Ce drac scump!”, a replicat un șugubăț cu șapca de rapper întoarsă la ceafă.
Câtă dreptate! Ce scump e să lucrezi pentru Satana! Am întrebat apoi elevii ce e mai scump: drumul spre Rai sau spre Iad. Evident că toți au spus că cel spre Rai. Numai cel cu replica a spus că spre Iad. Și-a argumenat: “Pentru că-l alegem singuri!” .
Le-am spus tinerilor că drumul spre Rai e plătit de Hristos. E gratuit. Eu, ei, dvs, nu trebuie decât să trăim frumos, “ca-n timpul zilei”. Drumul spre Iad însă e plătit de noi. Cu palincă, țigări, prostituție, droguri și pumni în ochi. Cu delapidări, șmenuri și facturi false. Cu discoteci, înjurături, divorțuri și avort. Dar și cu ură, bârfe și setea de-a distruge. Nu doar în război cu vrăjmașii, ci chiar cu cei dragi. Trădând. Dezonorând. Furând din imaginea aproapelui, a fraților, a lui Dumnezeu!
Tatăl meu spunea odată că nu a plătit milioane pe țigări să învețe să fumeze și acum să renunțe într-o noapte! Câți bani arși pentru Satana! Câte tone de băutură plătite! Câte kilograme de lacrimi vărsate! Câți copii suferinzi, abandonați! Câți avortați! Câte persoane ce suferă pe nedrept! Câte decizii greșite! Ce mori uriașe de ură, ce halde de cărbuni ai calomiilor aprinși! Ce prețuri colosale plătite! Și ce drac scump care râde…
Trebuie să recunoaștem: “e mult mai ușor să dai cu vitriol decât să împrăștii colonie” (ca să-l parafrazez pe Pleșu). Dar și riscul mai ridicat de a te autodistruge!
“Dacă diavolul ne costă așa de scump prieteni, de ce alegem să lucrăm cu el?”, mi-am întrebat elevii? Din nou tăcere…
Scris de Nicolae Geanta -  nicolaegeanta.blogspot.ro

VLADIMIR PUSTAN EXECUTAT PUBLIC DE SECURIȘTII COMITETULUI EXECUTIV AL CULTULUI PENTICOSTAL DIN ROMÂNIA?

pustan
Vladimir Pustan a demisionat.
Cultul penticostal din România l-a suspendat pe Vladimir Pustan din funcția de pastor.
Sunt informațiile ”bombă” recente aruncate pe piață de o serie de site-uri.
A fost o chestie greu de crezut la prima citire. Cum poți crede că un om de talia, valoarea și sinceritatea lui Pustan este scos pe tușă de cultul în numele căruia a adus suflete la Hristos, iar el, Pustan, iese din acest cult dându-și demisia și lăsând sufletele aduse de el la Mântuitorul în căruța penticostală?!
Dar s-a întâmplat.
Necrezutul este acum credibil.
Cultul Penticostal l-a demis, iar Pustan a ieșit din registrele cultului penticostal, elegant, arătând că nu ține cu dinții de scaun – ca alții – și că ”dragoste cu sila” nu se poate.
Iar următorul ”COMUNICAT”, superficial, sec, telegrafic și fără nicio consistență pune sub un mare semn de întrebare calitatea ”băieților” din conducerea cultului penticostal din România. Probabil nu la întâmplare Vasilică Croitor a scris Răscumpărarea memoriei, o carte ce abordează cultul penticostal din România în perioada comunistă. Pentru că executarea publică a lui Vladimir Pustan miroase a securism, securitate, turnători, turnătorie și a non-argumentație:
”În sedinta din 19 martie 2014,
Comitetul Executiv al Cultului Crestin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolica din România, conform prevederilor art. 39, alin.1, lit.”b” si “d” din Statutul C.C.P. – B.D.A.R. (editia 2008) si art. 33, lit. “d” din Statutul slujitorului bisericii, a hotarât suspendarea temporara a calitatii de slujitor în dreptul pastorului PUSTAN IOAN, pentru comportament incompatibil cu statutul de slujitor.
Comunicatul acesta e scris (parcă) în perioada comunistă de oamenii securității? Se știe că pe-atunci orice zvon, orice informație aruncată pe piață juca rol de argument, probă etc. Nu se mai trecea la verificarea sursei, a veridicității bârfei apărute. Așa și acest comunicat.
OARE (MAI )SUNT SECURIȘTI ÎN CULTUL PENTICOSTAL DIN ROMÂNIA?
OARE (MAI) SUNT LICHELE CONECTATE LA FINANȚELE CULTULUI PENTICOSTAL DIN ROMÂNIA CU SCAUNUL CE A PRINS RĂDĂCINILE LOR, CADAVRELE ÎNCĂ VII CU GRADE LA SECURITATE ȘI IMPOSIBIL DE RĂSTURNAT?
Prin executarea publică a lui Vladimir Pustan, reiese clar că nu mai există nicio diferență între politica dâmbovițeană și politica bisericescă. Și una și alta se dovedește a fi fără Hristos. Și una și cealaltă e cu vărsare de sânge și cariere distruse. Și una și alta folosește pumnalul înfipt mișelște pe la spate.
Aștept motivele clare, scrise cu responsabilitate și bun-simț pe baza cărora Vladimir Pustan a fost executat. Să vedem dacă cei din conducerea cultului penticostal sunt bărbați și au curajul să spună public de ce l-au executat pe Pustan? În ce constă comportamentul incompatibil al lui Pustan în viziunea celor de la cult? De ce/ sau de cine/ se teme cultul penticostal din România de nu enumeră motivele suspendării lui Pustan?
Cred că printre membrii comitetului executiv sunt și  oameni curați sufletește. Dar sunt și chipuri care se trădează singure – peste 10. E ușoară identificarea foștilor securiști? Moaca lor vorbește de la sine… Priviți și identificați-i singuri:http://www.cultulpenticostal.ro/comitetul_executiv__consiliul_bisericesc.html

sursa:http://pustan.wordpress.com/2014/03/26/vladimir-pustan-executat-public-de-securistii-penticostali-din-romania/

miercuri, 26 martie 2014

Lectii de la Bartimeu.


  •  Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum şi cerea de milă.

  •  El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”
  •  Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!”
  •  Isus S-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.”
  •  Orbul şi-a aruncat haina; a sărit şi a venit la Isus.
  •  Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.”
  •  Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus.

                De obicei avem modele alese si bine pregatite de la care vrem sa invatam diferite lucruri, evitand oamenii cu un profil rau conturat in  privinta sfaturilor si invataturilor date. In vechime erau anumite boli sau afectiuni trupesti, care te incadrau in societate cu un anumit profil. asta in cazul in care erau incadrati si nu in societate cei bolnavi si nu erau dati afara din cetati dupa cum erau cei afectati de lepra.
     Vorbim despre un orb, un om condamnat la o viata traita la mila altora, dar care la un moment dat ia atitudine, in comparatie cu multi de azi care accepta sa traiasca la acest nivel spiritula scazut, nefiind dispusi sa strige personal la ajutorul Domnul, doar prin intermediari.
           Un orb, de la care putem invata cel putin 3 lucruri importante. 

       Primul lucru invatat de la Bartimeu, este acela ca , Isus Hristos nu este nici o data prea departe pentru a-ti auzi rugaciunea. Bartimeu stia doar ca Isus trece pe acolo, cat era de aproape sau de departe de el, nu mai stia, dar credea ca este suficient de aproape pentru ai auzii glasul. 
 Isaia cap. 59:1 spune :  " Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă ".
      Domnul aude glasul unei mame care se roaga pentru sotul ei necredincios, la fel asculta glasul unui copil tavalit in durere de impacarea parintilor sai. Domnul te va asculta, continua sa strigi catre El.

        A doua lectie invatata de la acest orb, este ca Hristos Domnul nu tine cont de conditia sociala.
A lucrat in viata acestui orb la fel cum a facut-o si in viata unui sutas, cum a facut-o in draptul unui vames, unui pescar sau a unui talhar. Domnul Isus se atinge ce cei ce-l cheama, indiferent de pozitia in societate, El are aceeasi disponibilitate pentru toti cei ce-L cheama in sinceritate si recunostinta.
      A treia invatatura vrednica de primit de la Bartimeu, este aceea ca, nu multimea trebuie urmata, ci Isus Hristos este Cel care trebuie urmat. De fapt asta inseamna sa-ti capeti vederea, sa urmaresti lucrurile cu adevarat prioritare, atata vreme cat omul umbla dupa toate nimicirile, nu are o vedere tocmai clara. Domnul Isus S-a mai atins de un orb, acesta privind imediat spre oameni, si bineinteles vazand tot distorsionat, dar in momentul in care a privit la Isus a vazut "lucrurile deslusit".   

      Un orb interesant, putea sa ceara orice, dar a cerut doar lucrul de care avea cea mai mare nevoie, vederea.
     Ce ai cere Domnului daca ai auzi glasul Lui zicandu-ti:  "Ce vrei sa-ti fac?"

Cateva ganduri despre Pocainta. Part. 1.

     In urma cu o saptamana am vorbit cu cineva despre Dumnezeu, incheind discutia prin al chema la biserica, mi-a raspuns afirmativ, tinand cu tot dinadinsul sa imi spuna ca vine, dar religia nu si-o schimba pentru nimic in lume. Cand vorbesti cu cineva despre pocainta, automat gandul acelui om se fixeaza pe schimbare, ceea ce nu este gresit, dar acea schimbare pentru majoritatea se rezuma doar la a schimba o religie si o biserica.
     Cand vorbea Domnul Isus despre pocainta in Marcu 1:15 spunea " „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” ". O legatura foarte importanta facuta de  Domnul Isus intre Pocainta si Evanghelie. O legatura din care putem invata cateva  lucruri importante.
     
     In primul rand invatam ca pocainta impune citirea si studierea Cuvantului Lui Dumnezeu. O viata crestina fara Cuvant este asemenea unei nuci seci, lipsita de esenta. Pavel ii spune lui Timotei in 2 Timotei 3:16 ca " Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,". Importanta acestei cartii fiind chiar in sursa existentei ei, Dumnezeu. In acelas timp este singura sursa prin care, Dumnezeu se descopera omului in cel mai eficient mod. La fel cum fiecare tara are o constitutie dupa care se ghideaza, Pocainta se ghideaza dupa acest dreptar, nu exista nici o alta scriere dupa care omul poate, urmand-o si implinind-o, sa ajunga la pocainta si neprihanire. Dumnezeu comunica prin Sfanta Scriptura cu omul.

    In al doilea rand, Evanghelia are o legatura foarte stransa cu pocainta pentru ca , daca pana acum umblarea unui om a fost in directia pacatului, prin Cuvant, directia acelui om se schimba radical, Pocainta mai inseamna si intoarcerea la 180 de grade fata de lume si de pacat. 

    Am redus esenta acestui cuvant la cateva intelesuri, dimensiuni minime precum, lasatul de fumat, abstinenta totala de la alcool, o viata privata de cateva lucriri, care pana la urma nu tin de pocainta, ci de buna crestere si de moralitate. Pocainta este o traire continua, launtrica, sufleteasca, vizibila care reflecta puternic in traire, purtare, vorbirea noastra zilnica. Pocainta nu este o religie, nici un cult sau secta. Pocainta este, printre altele si o porunca data tocmai de Domnul Isus.  Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”  
                       to be continued    ...

joi, 6 martie 2014

CE STII DESPRE BIBLIE?

PENTRU A ASCULTA MESAJUL ACCESATI LINK-UL DE MAI JOS:

http://www.fiti-oameni.ro/media/biblia-intre-adevar-si-indoiala-cristian-barbosu/

Avem novoie de Neemia - Nicolae Geanta

Avea de toate. Haine de firmă. Salariu în valută. Apartament de cinci stele. Mâncăruri alese. Muzică fină. Party zilnic. Serviciu de invidiat. Nu se murdărea de vaselină ca mecanicii de trolii. Nici de păcură. Nici de cărbunii din mină. Nu înmâna decât pahare. Lui îi mergea strună, fraților săi tare prost. El avea protecția regelui, țara sa era neprotejată. Dar, a primit o scrisoare ce i-a schimbat look-ul. Ar fi putut să trimită la Ierusalim un TIR cu ajutoare. Sau să le bage 30 de salarii de pe card. Dar a preferat să se trimită pe sine. Ce i-ar folosi lui Dumnezeu toate darurile cuiva dacă nu s-ar dărui el?
A lăsat paharul și a ridicat mistria și sabia. Evident că nu zidise niciodată. Dar era alături de Ziditor. Cu El toate proiectele pot fi finalizate. Zorobabel a reparat Templul, Ezra a reparat Credinta, iar el, Neemia, trebuia să repare zidul cetății. Degeaba ai biserică și Biblie dacă ai gardurile dărâmate. Dacă nu e protecție, vrăjmașul e și afară și înăuntru.

Nu stați nepăsători față de ruinele din jur. Familia, școala, biserica, societatea, țara, toate se ruinează. Viața ne e aglomerată de prea mult moloz. La mistrie, fraților! Cârpiți viețile, tencuiți relațiile, zidiți dragoste! (Dar nu vopsiți peste rugină!). Fără ziduri, și noi, și Biserica, și Hristos suntem batjocoriți, ocărâți. Nu trăiți ca lumea, fără limite. Cumpărați-vă mistrii bune! Și fetele. Fetele lui Șalum au lucrat cot la cot cu băieții. Fiecare în dreptul casei lui! Nici n-a-nceput să întindă prima mână de glet Neemia că l-au și amenințat împotrivitorii. Întotdeauna când construiești apar cârcotasii, gică-contriștii, pompierii! Oriunde are Dumnezeu un plan de construcție, are si diavolul un plan de demolare. E cu tancul pornit…
Zidiți cu o mână și cu cealaltă apărați-vă! Luați-vă mistrii dar și săbii ascuțite! Vrăjmași nu sunt doar afară ci și înăuntru. Nu doar lumea, ci și Biserica e plină de Tobiași și Sanbalați. Care se ambalează. Ei vor să ne coboare de pe ziduri. Rezistați asediului. Sunteți Masade sfinte!
52 de zile a zidit Neemia. Apoi? S-a dus înapoi la palat ori în vacanță în Tenerife? Nu. A început restaurarea teocrației! L-a chemat pe Dumnezeu. Căci, nu mai fusese între ruine! A chemat poporul să audă Tora. Fără cuvintele vieții degeaba ‘nalți ziduri. Apoi și-au luat împreună angajamente! În scris și cu ștampilă! Degeaba chemi pe Dumnezeu dacă nu te predai Lui. Când s-au întors la Scriptură, evreii și-au vizualizat păcătele. Au văzut și că trădătorii erau chiar oamenii religioși. Fugiți de cei ce au Scriptura pe amvoane și nu in inimă.
Trebuie clonat Neemia. E nevoie în Biserici de tipi care să zidească și să lupte! Să consolideze, să ridice moralul. Să vegheze, să învingă păcatul. Să nu facă compromis. Să se dedice pe sine…
Stați cu ochii pe Hristos. Întorceti-vă acolo unde l-ați lăsat. Dați molozul la o parte din viață, din biserici. Fiți gata să dați socoteală oricui. Luați mistria, sabia. Dar și Biblia.

marți, 4 martie 2014

Fugi de poftele tineretii !

"Nelegiurile voastre pun un zid de despartire....",
 scrie prorocul Isaia in cap.59.
Din cate stim la construirea zidului se foloseste caramida.Pacatele noastre zilnice, mici sau mari, stiute sau nestiute, toate acestea sunt caramizi cu care ne construim propriul zid, zidul despartirii.
Din pacate  zi de zi, zidul multor crestini se inalta tot mai mult...si tot mai sus.
 Traim intr-o lume atat de destrabalata si-atat de infectata de pacat, in care cel rau si-a pus si continua sa isi pune amprenta tot mai mult.Strategia pe care o foloseste diavolul, care este extraordinar de dibaci, se pare ca functioneaza din plin, si ma ales printre crestini.
Niciodata nu o sa vina diavolul sa ne ispiteasca cu lucruri "mari" la inceput, el  vine si se strecoara cu lucruri aparent nevinovate, ne intinde cateva capcane in care, daca nu veghem cu greu mai putem iesi.
Ma gandesc la cateva lucruri minore cu care ar putea sa vina sa ne ispiteasca, lucruri care aparent nu par cine stie ce,  chiar din contra nu putem sa declaram ca sunt "pacate".
Fiecare ispita vine prin ceva si prin cineva, si dupa cum Dumnezeu se foloseste de oameni pentru a-si duce planul la indeplinire, tot asa si diavolul are oamenii lui pe care ii foloseste pentru a-i ispiti pe altii.
Ex.- vine 8 Martie, la munca  se pregateste un mic "bairam" pregatit special femeilor. Din colectivul de munca  fac parte si eu "crestina" fiind. Sunt invitata sa merg acolo.Prima reactie a mea este sa refuz invitatia, insa vine la mine colega cu care ma inteleg cel mai bine si imi spune:
"... draga mea, stiu ca esti pocaita, nu trebuie sa dansezi, sa bei sau sa fumezi, stim  ca tu nu faci asa ceva...insa un gratar si un suc poti servi linistita cu noi...nu cred ca e  un pacat....asa-i?
Si hai sa fim seriosi...oare ce pacat e....? Doar servesc ceva de-ale gurii, beau un suc si stau la povesti...
Numai ca noi, "eu" sau "tu"...locul nostru nu e acolo.
Poate ca par...invechita, insa imi vine in minte ceva. Cand plec dimineata de acasa, eu Il rog sa ma insoteasca pas cu pas, ba mai mult Ii spun
"Doamne daca Tu nu mergi cu mine, nu ma lasa sa plec singura".
Vin si va intreb, oare daca eu merg acolo...Dumnezeu ma va insoti...?
Nicidecum!
O iesire azi la un suc, maine se poate transforma in ceva mai mult, si ma voi trezi intr-o zi ca sunt prinsa intr-un anturaj rau si cu vicii, din care nu pot scapa. Cu toate acestea nimic din ceea ce fac ei, chiar nu mi se pare ca e ceva rau, e doar o "socializare", si daca aceea socializare e stropita si cu un pahar de vin sau o tigara mentolata....nu este nimic rau, doar nu dau in cap la nimeni.
Am dat un singur exemplu si m-am pus eu in acest exemplu, desi nu e cazul meu acum, insa dragii mei,
( ma adresez in special tinerilor), dar nu numai lor, pentru ca ispita vine la orice varsta, si in aceste capcane am cazut si eu odata si va spun aceste lucruri din propria experienta. La inceput si eu am crezut ca nu e nimic rau in a onora invitatia, insa aceasta e doar o strategie a celui rau,  mai tarziu ajungi sa nu mai astepti invitatiile, pentru ca te vei interesa tu singur cand se tin aceste "chermeze", pentru ca lumea este atragatoare, de-aceea Pavel ii spunea lui Timotei,
"Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată."
Lumea ofera placere, insa fiecare placere nu e decat o caramida pusa pe zidul despartirii tale de Dumnezeu. 
 Oamenii  sunt zidarii, caramizile sunt  pacatele care construiesc zidul despartirii intre OM si DUMNEZEU.
Nu lasa ca pacatele tale sa puna un zid de despartire intre tine si Dumnezeu, pentru ca intr-o zi, zidul va fi atat de mare incat nu-l vei mai putea vedea pe Dumnezeu.

Tot in cartea prorocului Isaia sta scris un verset minunat, care  da incurajare oricarui zidar neintelept care pana acum  a zidit....si iarasi a zidit,
"Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele, ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat"

Asadar, fii intelept(a)  si nu te lasa ispitit de vrajmas!


Vladimir Pustan Cine mai poate VINDECA Romania

Isaura-Noul Ierusalim.mp4

Isaura-Noul Ierusalim.mp4

Teo Family Live - Prin Tine, Dumnezeu

Gabriella - Sunt doar un om

luni, 3 martie 2014

Alex Tascu - Inima Mea

Eva, primul ghiocel - de Florin Ianovici

Un ghiocel…

Eva este suspinul lui Adam si monologul lui Dumnezeu (,,nu este bine ca omul sa fie singur…”). Fara aceste taceri ale iubirii Edenul e mai mult o gradina si mai putin o poveste.

Eva este exclamatia lui Adam ( ,,iata in sfarsit”) si vesnicul 1 martie al lui Dumnezeu. Fara un Dumnezeu care sa tina de mana pe Eva iubirea ar fi doar o joaca in care se zdrobesc inimi.

Eva este o concluzie (,,de aceea…se vor face un singur trup”) pentru ca dragostea conduce la altar. Si fiindca altarul e locul jertfei multe lucruri trebuie sa moara pentru ca iubirea sa traiasca.

Eva e un pronume de politete (,,aceea”) si nu un fluierat de cioban cu gel in par! Cand stai in Eden si vorbirea te da de gol!

Sigur ca e o zi de sarbatoare a Evei! Dar fara Dumnezeu si un Adam care te asteapta e o sarbatoare schioapa!

Multumim Doamne pentru raspunsul numit Eva! Ajuta-ne sa fim Adam! Si tine-ne in mana Ta!