miercuri, 25 februarie 2015
sâmbătă, 14 februarie 2015
O lume mai bună - Vladimir Pustan
E lumea în care oamenii acționează, pentru că fericirea nu constă în a avea sau a fi, ci în a acționa. Noi trebuie să măturăm gunoiul, noi trebuie să fim sare și lumină, noi trebuie să facem binele din orice fărâmă de timp pe care o mai avem la dispoziție.
E lumea cu oameni optimiști, iar optimistul e cel ce se uită după ochii tăi, pe când pesimistul se uită după șireturile tale. Am fost acuzați mereu, noi creștinii, că suntem prea optimiști în privința universului și prea pesimiști în ochii lumii, dar lucrul acesta e fals.
Pascal de la care a pornit ideea asta, spunea că nu există fericire în această viață decât ca speranță a unei alte vieți. Dar asta sună exact cum o viață întreagă ai bea apă din pahare de plastic, lăsând neatinse paharele de cristal din care îți propui să bei când se va ivi o ocazie specială, care poate nu va mai veni niciodată.
Cerul începe de pe pământ…
Stăm, vorba lui Chesterton, cu sabia pe umărul celuilalt. De acolo putem să-l facem cavaler sau să-i tăiem capul. Faceți-i cavaleri…
Faceți-i să se simtă importanți și buni într-o lume în care frângerea aripilor celuilalt e sport mondial.
Va trebui să ne bucurăm cât mai mult cu putință, dorind cât mai puțin cu putință. Atunci ne vom bucura de orice lucru ce ni se întâmplă, indiferent cât de nesemnificativ va fi…
V l a d i m i r _ P u s t a n
ciresarii, 13 febr. 2015
Publicat de Nicolae GEANTĂ sursa: http://nicolaegeanta.blogspot.ro
E lumea cu oameni optimiști, iar optimistul e cel ce se uită după ochii tăi, pe când pesimistul se uită după șireturile tale. Am fost acuzați mereu, noi creștinii, că suntem prea optimiști în privința universului și prea pesimiști în ochii lumii, dar lucrul acesta e fals.
Pascal de la care a pornit ideea asta, spunea că nu există fericire în această viață decât ca speranță a unei alte vieți. Dar asta sună exact cum o viață întreagă ai bea apă din pahare de plastic, lăsând neatinse paharele de cristal din care îți propui să bei când se va ivi o ocazie specială, care poate nu va mai veni niciodată.
Cerul începe de pe pământ…
Stăm, vorba lui Chesterton, cu sabia pe umărul celuilalt. De acolo putem să-l facem cavaler sau să-i tăiem capul. Faceți-i cavaleri…
Faceți-i să se simtă importanți și buni într-o lume în care frângerea aripilor celuilalt e sport mondial.
Va trebui să ne bucurăm cât mai mult cu putință, dorind cât mai puțin cu putință. Atunci ne vom bucura de orice lucru ce ni se întâmplă, indiferent cât de nesemnificativ va fi…
O lume în care să trăiești ca un copil.
O lume în care să nu contabilizezi reușitele și nereușitele.
Mama lui Dürer a născut 18 copii din care 15 au murit. Unul din cei trei rămași în viață a făcut lumea mai frumoasă prin gravurile lui alb negru. Gravuri pe care e o împietate să le colorezi. Pentru că viața e frumoasă și în alb și negru.
O lume mai bună construită de oameni mărginiți și răi, dar atinși de un Dumnezeu ce în mod intenționat a lăsat o grămadă de lucruri neterminate, tocmai pentru a le termina noi.
O lume mai bună, printre altele…
O lume în care să nu contabilizezi reușitele și nereușitele.
Mama lui Dürer a născut 18 copii din care 15 au murit. Unul din cei trei rămași în viață a făcut lumea mai frumoasă prin gravurile lui alb negru. Gravuri pe care e o împietate să le colorezi. Pentru că viața e frumoasă și în alb și negru.
O lume mai bună construită de oameni mărginiți și răi, dar atinși de un Dumnezeu ce în mod intenționat a lăsat o grămadă de lucruri neterminate, tocmai pentru a le termina noi.
O lume mai bună, printre altele…
V l a d i m i r _ P u s t a n
ciresarii, 13 febr. 2015
Publicat de Nicolae GEANTĂ sursa: http://nicolaegeanta.blogspot.ro
marți, 10 februarie 2015
luni, 2 februarie 2015
duminică, 1 februarie 2015
De ce Rugăciunea?
“Rugaţi-vă tot timpul” (Luca 21:36), “Rugaţi-vă neîncetat (1 Tesaloniceni 5:17)”.
Rugăciunea este un imperativ pentru viața de credință. Nu un like doar atunci când îți place. Și nici atât numai când apele-ti-sunt tulburi. Nu-i simplu sfat camaradesc, ci o poruncă! Faptul că ne rugăm, demonstrăm că Dumnezeu e o fiinţă reală: putem vorbi cu El. Creatorul nu doreşte ca rugăciunea noastră să fie ultima alternativă, ci prima opţiune. Ea trebuie să fie volanul, nu roata de rezervă! “Neglijarea rugăciunii este o obrăznicie”, scria Ravenhill. Prin lipsa ei spunem că avem încredere în fire.
Rugăciunea e discuție cu Dumnezeu. Cum am putea vorbi cu El cu gurile închise. Și cum ar putea să ne răspundă dacă nu-i vorbim? Personal în ultima vreme am experimentat ce zicea Kierkegaard: "înainte credeam că la rugăciune vorbesc eu, apoi am învățat că El îmi vorbește!"
Rugăciunea înseamnă "a-L lăsa pe Dumnezeu înăuntru", zice dr. O. Hollesby. E efectul ciocănitului lui Hristos la inimile nostre.
Rugăciunea e respirația sufletului. Și aerul ăsta trebuie primenit cât mai des... Fără ea ne sufocăm spiritual. Lipsa rugii face din biserici camere de gazare!
Rugaciunea e personală. Se exclud imitațiile, rugile scrise, cărțile de rugăciuni. Cine le folosește e ca și cum ar cumpăra mâncare gata mestecată. N-am văzut prin magazine așa ceva. Căci nici un stomac n-ar digera. Orice creier ar refuza-o. Iar sufletul nostru e mai important decât creierul...
Rugăciunea e agonie spirituală, travaliu sufletesc, îmi spunea azi Daniel Grigoriciuc, directorul RVE Suceava. "De ce creștinismul o tratează superficial?" Rugăciunea nu e pierdere de timp! Nerugătorii, superficialii, nu vor putea înălţa niciodată zmeul curajului, nu vor împrospăta harul, nu vor rupe lanţurile neputinţei... Şi, niciodată - ca să-l parafrazez tot pe Ravenhill – nu vor fi candidaţi la cununa de martir!
Vărsați-vă nu doar "lacrimile înaintea Domnului" (Psalm 62:8). Ci și rugăciunile... Rugăciunea ridică bisericile. Lipsa ei le doboară.
sursa: http://nicolaegeanta.blogspot.ro/
Publicat de Nicolae GEANTĂ
Rugăciunea este un imperativ pentru viața de credință. Nu un like doar atunci când îți place. Și nici atât numai când apele-ti-sunt tulburi. Nu-i simplu sfat camaradesc, ci o poruncă! Faptul că ne rugăm, demonstrăm că Dumnezeu e o fiinţă reală: putem vorbi cu El. Creatorul nu doreşte ca rugăciunea noastră să fie ultima alternativă, ci prima opţiune. Ea trebuie să fie volanul, nu roata de rezervă! “Neglijarea rugăciunii este o obrăznicie”, scria Ravenhill. Prin lipsa ei spunem că avem încredere în fire.
Rugăciunea e discuție cu Dumnezeu. Cum am putea vorbi cu El cu gurile închise. Și cum ar putea să ne răspundă dacă nu-i vorbim? Personal în ultima vreme am experimentat ce zicea Kierkegaard: "înainte credeam că la rugăciune vorbesc eu, apoi am învățat că El îmi vorbește!"
Rugăciunea înseamnă "a-L lăsa pe Dumnezeu înăuntru", zice dr. O. Hollesby. E efectul ciocănitului lui Hristos la inimile nostre.
Rugăciunea e respirația sufletului. Și aerul ăsta trebuie primenit cât mai des... Fără ea ne sufocăm spiritual. Lipsa rugii face din biserici camere de gazare!
Rugaciunea e personală. Se exclud imitațiile, rugile scrise, cărțile de rugăciuni. Cine le folosește e ca și cum ar cumpăra mâncare gata mestecată. N-am văzut prin magazine așa ceva. Căci nici un stomac n-ar digera. Orice creier ar refuza-o. Iar sufletul nostru e mai important decât creierul...
Rugăciunea e agonie spirituală, travaliu sufletesc, îmi spunea azi Daniel Grigoriciuc, directorul RVE Suceava. "De ce creștinismul o tratează superficial?" Rugăciunea nu e pierdere de timp! Nerugătorii, superficialii, nu vor putea înălţa niciodată zmeul curajului, nu vor împrospăta harul, nu vor rupe lanţurile neputinţei... Şi, niciodată - ca să-l parafrazez tot pe Ravenhill – nu vor fi candidaţi la cununa de martir!
Vărsați-vă nu doar "lacrimile înaintea Domnului" (Psalm 62:8). Ci și rugăciunile... Rugăciunea ridică bisericile. Lipsa ei le doboară.
sursa: http://nicolaegeanta.blogspot.ro/
Publicat de Nicolae GEANTĂ
Abonați-vă la:
Postări (Atom)