Ne-am învăţat să plângem după oameni. Plângem pentru că nu-i mai avem lângă noi, plângem din invidie că îi are altcineva. Plângem când nu ne bagă în seamă, plângem când nu ne lasă în pace. Plângem până şi după oameni pe care nu i-am avut niciodată. Cred că dacă am plânge PENTRU ei şi CU ei, atâta vreme cât încă îi avem aproape, n-ar mai fi nevoie să-i plângem când pleacă. Pentru că n-ar mai pleca.
E obligatoriu să înţelegem că nu tot ce pierdem este o pierdere.
Plus ca nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni. Nimeni nu fură pe nimeni, pentru că a părăsi e o alegere conștientă. E adevărat că oamenii pot fi influențaţi, dar depinde numai de ei dacă pleacă sau nu.
Oamenii vin și pleacă din viața noastră ca trenurile, iar în gara sufletului nu staţionează decât atât cât au nevoie. Sau cât avem noi... Și fiecare își caută gara care îi place. Unii țin cont de aspectul exterior, alții de cât de bine se simt acolo. Unii caută gări curate, sau pustii, alții preferă gările cu aurolaci. Fiecare gară atrage omul care îi seamănă, care se integrează cel mai bine în peisaj... Uneori, mai uităm bagaje prin gările altora, și le producem suferință. Iar ei se amăgesc cu speranța că într-o zi o să ne întoarcem după ele. Dar nimeni nu se mai întoarce! Și tot trecând prin zece mii de gări, ne trezim că ajungem la destinație fără bagaje. Săraci. Pentru că am pierdut totul pe drum.
În viață e după preferințe. Un pastor spunea că familia ţi-o dă Dumnezeu, dar prietenii te lasă să ţi-i alegi singur. Și atunci de ce suferim? Pentru că nu alegem corect! Pentru că alegem în funcție de ce izbește ochiul. Frumusețe. Bani. Faimă. Mașini. Funcții.
Nu prea se mai uită nimeni la suflet. A devenit deja ceva prea neînsemnat ca să mai fie luat în considerare. Sufletul e uitat, undeva, într-un colţ, precum Cenușăreasa...
Cine-și face mulți prieteni o face spre paguba lui (Prov. 18:24). De ce? Pentru că tot ce e la grămadă nu e verificat bine. E ca o pungă de grâu. Cine stă să aleagă fiecare bob în parte și să-l verifice?! Nimeni... Așa te trezești cu neghină, pietre, pleavă; și prea puțin grâu...
Dacă lăsăm accesul liber oricui, evident că își vor face toți de cap! Și fiecare faptă își are consecinţele ei. Vai de cel ce se încrede în om! E blestem! (Ieremia17:4)6
Poate că oamenii nu se uită uşor, sau nu se uită niciodată, dar sigur se poate învăța să trăiești fără ei. Cei de care avem cu adevărat nevoie nu vor pleca niciodată, pentru că nimeni nu primeşte de la Domnul o cruce mai grea decât o poate duce.
Împrieteniţi-vă cu oameni care se tem de Dumnezeu! Compania lor va fi spre folosul sufletelor voastre. Sunt rari oamenii cărora le mai pasă de sufletele altora, pentru că nici de sufletul lor nu le mai pasă la prea mulți.
Căutați ca prin tot ce faceți să îmbogățiţi pe alții!
Nu ţineţi cu dinții de relații care nu-și au rostul, care vă fac mai mult rău decât bine! Dar nici nu rupeţi firul prieteniei din orice. Chiar dacă l-aţi lega mai târziu, nodul va rămne pentru totdeauna...
Nu alergați după oamenii care pleacă din viața voastră! Dacă prezența lor v-ar fi fost absolut necesară, n-ar mai fi fost nevoie să plece. Nimic nu e la întâmplare...
Dar înainte de toți și toate, împrieteniţi-vă cu singurul care nu vă va dezamăgi niciodată: Dumnezeu!
sursa: ciresarii.ro
Sefora Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu