O bună parte a învățăturii lui Isus se găsește în pilde. Deopotrivă teoretice și practice, pildele Mântuitorului au suscitat de-a lungul timpului un interes exegetic aparte. S-au extras din ele adevăruri de o profunzime tulburătoare, dar au fost și răstălmăcite într-o manieră brutală și păguboasă. Una dintre aceste pilde, cu final abrupt și dificultate ridicată, este cea cu Smochinul neroditor (Luca 13.6-9).
Deși adresată contemporanilor evrei ai lui Isus, pilda are un substrat hermeneutic ce depășește contextul în care a fost rostită. Ea Îl descrie pe Dumnezeu, mai exact felul în care Dumnezeu lucrează cu omul. Din această perspectivă, parabola vorbește despre așteptarea și judecata lui Dumnezeu. An după an, El vine la smochin cu așteptarea să găsească rod. Această inspecție anuală o putem numi evaluare. Cel care sădește smochinul și-i asigură condiții de viață, are dreptul unei evaluări periodice. Așteptările Domnului sunt pe măsura investiției. Cum niciun antreprenor nu investește fără perspectiva unui rezultat, nici Domnul nu face altfel. Numai că, smochinul cu pricina nu rodește. Aproape că-ți vine să-l acuzi de încăpățânare, să-l personifici. Viticultorul este chemat de urgență și i se ordonă să-l taie, pentru a nu mai face umbră degeaba. Sentința este clară și fără echivoc. Nimeni nu poate să treacă peste autoritatea stăpânului, iar decizia lui trebuie respectată.
Numai că, printr-o interesantă intrigă a narațiunii, viticultorul se opune. Mai cere un an și se angajează la o atenție specială. Insistă aproape patetic pe lângă stăpân. În cuvintele lui se ascunde acea atitudine a angajatului. Pentru el ar fi însemnat încă un an de muncă, implicit încă un an în care ar fi fost remunerat. Resursele oricum nu erau de la el, ci tot din visteria stăpânului său. Gestul său era, prin urmare, pe cât de milos pe atât de subiectiv. Personal, nu sunt dintre aceia care-i elogiază pe viticultor. Dimpotrivă, am mereu tendința de a-l subaprecia, de a-l bănui de o gândire îngustă și lipsită de profitabilitate.
Ei bine, acum e acum. După intervenția viticultorului nu mai vorbește nimeni, iar pilda se termină brusc și netranșat. Nu stăpânul are ultimul cuvânt, iar faptul acesta face din pildă o narațiune cu final deschis. Ambele variante, la nivel de speculație, posibile: stăpânul îl taie, totuși; viticultorul își convinge stăpânul și smochinul supraviețuiește. De obicei, pe la amvoane și întâlniri de studiu biblic, prevalează a doua variantă. În serile de Anul Nou interpretarea este folosită ca o alienare în raport cu anul care s-a dus. Este un fel de consolare cu versete biblice, un mod inconștient de a ne absolvi pe noi înșine de atâtea derapaje anterioare. Sesizez în această largă interpretare un subiectivism vinovat, o încercare de a scăpa din prinsoarea propriei conștiințe. Ne dăm în felul acesta prea multe șanse, în loc să ne proșternem cu căință înaintea lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea, eu merg pe cealaltă variantă. Nu e mai puțin speculativă decât cea populară, dar este mult mai educativă pentru creștin. Deși nu scrie explicit, e mai de bun simț să crezi că smochinul a fost tăiat. Respectând principiul autorității, e mai logic să crezi că verdictul stăpânului bate mijlocirea angajatului. Și oricum, la firul ierbii, numărătoarea anilor e ceva convențional. Pentru Dumnezeu unitatea de măsură este ziua, fiecare zi ce ni s-a dat. Cum însă pentru noi s-ar putea să fie terfiantă această frecvență, am reușit să ne cercetăm într-una din 365. Vă recomand un deznodământ pesimist, vecin cu tragicul, în ceea ce privește pilda noastră. Ne-ar face mai bine s-o privim așa, ne-am inspecta mai bine adâncurile și ne-am pocăi mai bine.
gmocan : Coramdeo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu