Rușine e când... - de Nicolae Geantă

Două liceence de-a doișpea. La intrarea-n colegiu fac de serviciu pe școală. Una e în picioare. Cealaltă stă pe scaun. Îmi zâmbesc când trec pe lângă ele. Una are o Biblie albastră, parțial ascunsă sub rucsac. "A cui e?". "Nu e a mea", a răspuns ca și cum ar fi fost o rușine, fata de pe scaun. "E a... ei!". 

I-am spus fetei că nu e o rușine să ai Biblia în ghiozdan. Rușine e să ai pachetul de țigări în buzunar. Nu e rușine să fi creștin în liceu. Rușine e să nu ști nici măcar o rugăciune. Nu-i rușine să-i cânți lui Hristos. Rușine e să fi manelist. Nu e rușine dacă n-ai facebook. Rușine e să fi cunoscut pentru zoaiele postate pe net.

Nu e rușine să ai 20 de ani și să ai fecioria ne-ntinată. Rușine e să te fi prostituat deja. Nu e rușine nici să fi căsătorită în clasa doișpea, e rușine să trăiești în concubinaj. Și mai rușine e să fi prada oricărui băiat. Le-am spus amândurora că, deși nu promovez asta, nu e rușine să fi liceeancă gravidă! (Au făcut ochii cât cepele). Rușine e să avortezi! Poate chiar într-o pauza dinaintea tezei de mate...

Nu-i rușine când ceri, ci când furi. Nu-i rușine când muncești necalificat, ci când ești leneș. Nu-i rușine să vorbești despre Hristos, să fi pocăit. Ci descântând cu berea pe masă și cu scrumiera la cap.

Pentru unii predicatori vreau să fac o remarcă: nu-i rușine să ai școală, e rușine să nu ai și să te crezi superior! Mai ales de la amvon! 

Trăim într-o societate cu scara valorilor inversate. Unde anormalul e promovat ca normal. Iar normalilor trebuie să ne fie rușine că suntem normali... 

Lui Isus nu i-a fost rușine de nimic. Nici măcar că ne-a ales pe noi să-i slujim...

(Va urma)